Poate totuși cu părul să fie ceva?

18 December 2022

De aproape trei ani sunt într-o relație care mi se pare mie că merge în direcția bună. Da, știu, trei ani sună a parteneriat civil deja… și eu încă vreau să mă mărit cu el. Lucrurile s-au așezat, focurile ard liniștit, nu mai avem artificii, dar confortul e total. Prietenele îmi mai spun din când în când să nu mă culc pe-o ureche, mama mă întreabă de ce nu mai sunt la fel de pusă la patru ace ca înainte de a-l cunoaște pe „al meu”, eu mă uit în oglindă și zău dacă văd vreo schimbare. Poate totuși cu părul să fie ceva?… Îl port mai mult strâns în câte o coadă de cal nu prea sexi?…

M-am întors în urmă cu trei ani să văd și eu diferențele pe care se pare că le vedea toată lumea, mai puțin eu. Fotografiile îmi arătau același par vopsit, doar că atunci eram brunetă și acum sunt roșcată, alte deosebiri nu erau, estetic vorbind. M-am dus la oglindă, m-am privit, mi-am băgat mâna în păr, o amintire tactilă imperfectă s-a format în creier, am trecut vârfurile printre degete, nu se mai întorceau ușor ca atunci ca niște mici șerpișori vii, făcuți din fire de mătase trainică… Și eram absolut convinsă că am făcut ce trebuie în tot timpul ăsta. De la șampon, balsam, masca de par și ulei hidratant. Deci, da, clar, la păr era diferența.

După ce am trecut de la negru la roșcat, așa ciudat cum pare, părul și-a pierdut cumva din viața lui, din puterea lui de a mă scoate din mulțime, din farmecul discret pe care mi-l asigura la niște mișcări mai mult sau mai puțin studiate ale capului. Atât de încântată eram de roșul spectaculos, care, apropo, este și extrem de pretențios, încât poate n-am folosit produsele cele mai potrivite noii lui condiții. În loc să caut cauza, am început să-l port strâns.

După aceste reflecții în oglindă, m-am dus glonț în căutări mai rafinate. Mi-am luat ce-am aflat că i s-ar potrivi părului meu în acel moment și, fetelor, după numai vreo două-trei săptămâni, categoric ceva s-a schimbat. Ceva subtil, dar sesizabil. Și am convingerea clară că felul în care i-am redat vitalitatea părului meu e răspunzător de mângâierile, săruturile ori pur și simplu de gestul acela când își îngroapă fața în bogăția de culoarea focului și mă trage pe nas. 🙂 Poate că fetele și mama aveau dreptate și această schimbare va fi urmată de altele care vor duce toate spre altar. Vin sărbătorile și eu cred în moș Crăciun. 🙂 Vă pup!



Citiţi şi

Fii cea mai bună versiune a ta în 2022!

Cum l-am cunoscut pe Redford, zău că nu mint!

Ce credeți despre femeile cu părul scurt?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro