Concert Extraordinar de Anul Nou – ediția a IX-a – Călătorie Muzicală în Veneția

16 November 2022

Fundaţia Calea Victoriei vă invită miercuri, 4 ianuarie 2023, de la ora 19:00, la Concertul Extraordinar de Anul Nou, eveniment de gală aflat la a IX-a ediţie, ce va avea loc la Ateneul Român.

Este un prilej minunat să intrăm în noul an cu entuziasm și energie proaspătă, pe acordurile splendide ale muzicii clasice, ascultând arii și duete celebre în interpretarea sopranei Rodica Vică și a baritonului Alexandru Constantin, acompaniați de Symphactory Orchestra, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Publicul prezent la acest concert va fi încântat de compoziţiile lui Vivaldi, Monteverdi, Mozart, Rossini, Verdi și Donizetti, de un univers sonor care ne va purta într-o călătorie nostalgică în mijlocul orașului pe ape, Veneția,  celebrând inefabilul vieții și perenitatea artei.

Vă așteptăm cu mare emoție să pășim împreună, în ținută de gală, în noul an, bucurându-ne de atmosfera elegantă creată în cea mai frumoasă sală de concerte din București, Ateneul Român.

Soprana Rodica Vică este una dintre cele mai apreciate artiste din generația sa, în țară și străinătate. Este câștigătoarea a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzică barocă „La Stravaganza” Cluj-Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Bună Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi.

Baritonul Alexandru Constantin este solist la Opera Naţională Română din Iaşi și la Opera Naţională din Bucureşti. De-a lungul carierei sale excepționale a interpretat cu succes rolurile Don Giovanni din opera omonimă de W. A. Mozart, Enrico din ,,Lucia di Lammermoor” și  Belcore din ,,Elixirul Dragostei” de G. Donizetti, Contele de Luna din ,,Il Trovatore”, Silvano din Bal Mascat, Germond din ,,La Traviata” de G. Verdi.

Dirijorul Tiberiu Soare, unul dintre cei mai carismatici și apreciați dirijori români, atrage în sălile de concerte un public numeros, de toate vârstele, prin două daruri speciale: pasiunea cu care dirijează și talentul extraordinar de povestitor. Este unul dintre principalii promotori ai muzicii clasice și ai muzicii de operă în rândul tinerilor și al publicului larg, autor a două cărți realizate împreună cu Fundația Calea Victoriei: „Pentru ce mergem la Operă?” și „Nouă povești muzicale”.

Ansamblul de tineri muzicieni Symphactory Orchestra abordează repertorii variate, de la baroc la muzica modernă, de la cameral la simfonic și operistic. A participat la festivaluri precum „George Enescu”, „Mozartissimo”, „Simfonii de vara”, „Zilele Europei la Casa Lipatti”, „Bucharest Music Film Festival”. Symphactory Orchestra este partenerul de suflet al Fundației Calea Victoriei care oferă publicului seri memorabile din seria de concerte „I love Classics”, care prezintă mari compozitori, și „Concertul Extraordinar de Anul Nou”.

Coproducător: Radio România Muzical

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, Forbes, Catchy, Avantaje, Psychologies, Kudika, Romantic FM, Cărturești, Zile și nopți, Ziarul Metropolis, LiterNet, Iqads,Observator cultural, 9AM, Wall-Street, Munteanu, Spot Media, TPU, 4arte, România Pozitivă.

Bilete sunt disponibile pe Eventim.ro și Iabilet.ro.  

Vârsta minimă recomandată pentru acest spectacol este de 10 ani.



Citiţi şi

Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști

A 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu începe duminică la București

Scrisoare către Milan Kundera

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro