2012 – Kate Midleton conducea o drumeție montană. După 10 ani și trei copii, e în aceeași formă excelentă.
Englezii au un cult pentru mișcare, și nu doar ei. Vesticii, în general, preamăresc beneficiile mișcării pentru sănătate și nu greșesc deloc. Noi încă ne luptăm cu obezitatea infantilă – România este pe primele locuri în Europa la obezitate infantilă. Statistici făcute după pandemie arată că aproape 40% dintre copii au probleme de greutate. Or, din copii cu probleme de greutate provin adulții cu probleme de greutate.
Sigur că niciodată nu e târziu să înțelegi pericolele pentru sănătate și să încerci schimbarea durabilă a proastelor obiceiuri. Dar ideal ar fi ca părinții să încerce cu toată energia lor să remedieze cât mai devreme problema, pentru că ei poartă responsabilitatea pentru sănătatea copiilor lor.
Și ce cale mai simplă și mai frumoasă și mai puțin costisitoare și mai bună pentru consolidarea relațiilor în familie decât o drumeție la sfârșit de săptămână, în orice anotimp? Asta presupune firește multă voință, să vă țineți de un plan de sănătate și o investiție rezonabilă în echipament de drumeții montane. Din care musai să facă parte pe lângă tricouri, hanorace călduroase, impermeabile, ghete potrivite, șosete, și câteva perechi de pantaloni drumetie și pantaloni de trening de schimb.
Vă las mai jos mărturia unui domn care a decis să-și schimbe viața de dragul a tot ceea ce mai avea de făcut, mai ales ca tată al unei fetițe. Citiți și învățați. Că nu zice rău. E practic o pledoarie pentru drumeție. 🙂
“Copilăria și tinerețea mea au avut ca fundal muntele, spațiul în care se întâlneau natura, cunoașterea și aventura, parametrii care mi-au direcționat ulterior viața. Mi-am ales o cariera care a însemnat cunoașterea și descoperirea naturii, și am ales ca fundal zona montană. Și a fost cea mai frumoasa parte a vieții mele profesionale, deși se desfășura în perioada greutaților anilor ’70 și ’80. O viață grea uneori, dar atât de frumoasă! Și bineînțeles că muntele, pădurea și hălăduirea prin munți au fost întotdeauna undeva aproape de mine și un mod predilect de recreere sau de refugiu spiritual.
De obicei evitam zonele pe care le știam aglomerate. Bucegii i-am facut când aveam 15-16 ani și de atunci i-am vizitat doar sporadic. Potecile erau atunci la fel de aglomerate ca o alee printr-un parc (scuzati licența, nu era CHIAR așa de rău). Eram de găsit prin Ciucaș în week-end sau prin Piatra Craiului, Făgăraș, Parâng, Apuseni. Și acolo era uneori aglomerat și aveam “strategii” cum să ajungem să găsim locuri la prici în cabană. Mai târziu, am bătut locuri chiar mai izolate: Căpățâna, Retezat, Vâlcan etc. Ca geolog prospector și cercetător rareori aveam luxul unei poteci sau al unui drum și mai des vedeam animalele pădurii sau ciobani decât turiști.
În ultimii ani nu am mai bătut munții decât rareori și atunci tot în zone mai izolate. Am plecat din țară cu lucrul și o serie de circumstanțe m-au ținut departe de poteca de munte… Iar kilogramele au început să se adune.
Au trecut anii și iată-mă în postura de tătic care trebuie să-și introducă fetița în tainele și frumusețile naturii. Simt atâta bucurie să-i arăt fetiței mele de șapte ani cum arată bradul și mesteacănul, urzica și menta, cum să culeagă zmeură, o urmă de vulpe și râmătura mistrețului… Potecile din jurul Predealului par ideale pentru primele lecții introductive și pentru un concediu la răcoare, departe de canicula bucureșteană. (…) A fost cea mai bună decizie de multă vreme. Duceți-vă copiii în drumeții. E o distracție care de multe ori devine o pasiune și dă naștere la vocații. Copiii care bat muntele nu ajung vreodată supraponderali. :)”
Citiţi şi
Copiii care bat muntele nu ajung vreodată supraponderali
“Ești prea sedentară, fă sport! Vrei să mori tânără?”
Ras Al Khaimah – o nouă destinație exotică, aproape de România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
