Cine n-are cuptor încorporabil să-și cumpere

25 October 2022

Ultima mea mare bucurie a fost că am reușit, în sfârșit, cu toată criza, să-mi schimb mobila de bucătărie, de fapt să-mi renovez bucătăria cu totul. Bine, am mai extins un pic căutările cu această ocazie și pentru masini de uscat rufe, dar o să mai am puțin de așteptat. ceea ce nu neapărat mă întristează în acest moment, când parcă m-aș muta în bucătărie, atâta-i de frumoasă și funcțională și tot ce vreți.

Ne-am luat cuptor încorporabil

După ce ne-am făcut temele și am studiat tot ce ne-ar fi făcut trebuință, dar și un pic peste, mai în zona de moft, i-am dat bărbatului meu dreptul să-și aleagă el aragazul, pentru că, ghiciți, cine e bucătarul șef în familia noastră? El. Și dacă e el, să aibă ce-și dorește – un cuptor incorporabil șmecher, care să-l ajute cât de mult se poate în hobby-ul lui de vreo 10 ani. Nu vă spun că a fost puțin forțat de împrejurări să se ocupe de gătit, poate exasperat un pic de lipsa mea de talent, dar mai degrabă de interes.

Dar poate că, totuși, a fost de vină și bucătăria în care toate erau cam bătrâne. iar cuptorul îți punea la grea încercare nervi și te cam demotiva să faci orice, nu mai vorbesc de cozonaci ori sufleuri. Cuptorul ăsta nou, încorporabil, l-am încastrat într-o poziție în care nu mai riști să rămâi anchilozat după ce te tot apleci să vezi dacă ți-a crescut sau s-a rumenit ce ai pus tu în el. E la nivelul ochilor, perfect pentru familia mea, pentru că el e un pic cam grăsuț, știți, gătește. Eu nu mi-am asumat acest risc. 🙂

Avantajele unui cuptor încorporabil modern descrise de un bărbat

  • are programe și funcții speciale la care nici n-ai visat – programe de coacere pe categorii de produse (clar, asta îți stimulează imaginația!)
  • hotărâți voi dacă să fie electric sau pe gaz, noi am ales electric: îl plasați unde vreți în bucătărie, nu mai depindeți de țeava de gaz, iar  rezultatele coacerii sunt mai bune pentru că reglajul temperaturii e mai bun.
  • oferă o căldură constantă (detaliile tehnice sunt cam complicate, dar nouă ne place rezultatul)
  • preparatele nu se ard (dacă zice el, așa o fi) friptura nu se usucă (pentru că este un cuptor cu abur cu convecție)
  • când e aprins și e ceva bun înăutru, spectacolul este neprețuit: salivezi pe lângă el negreșit.
  • e spațios și poți găti pe mai multe niveluri odată – trei e maxim.
  • îl programezi și te atenționează la timpul potrivit, surprizele sunt excluse, pentru că nu există variații necontrolate ale temperaturii
  • asta mi se pare cea mai tare: se curăță singur, are funcția de autocurățare pirolitică – arde toate resturile și apoi doar ștergi cu o lavetă și puțin detergent. (pont: așa puteți curăța și oalele, tigăile, tăvile)
  • nu e chiar de speriat la consum, pentru că am ales unul din clasa energetică A++.
  • ceea ce vă dorim și vouă! 🙂

Rețete și poze, data viitoare. Deocamdată încă se joacă, face teste. Și poate, în sfârșit, îi voi fi partener de joacă și aici?



Citiţi şi

Cum te ajută un cuptor smart să dedici mai mult timp pasiunilor tale?

Partea cea mai frumoasă a acestei povești

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro