O văd coborând elegant din broscuța roz, ce pare că nu a mai pomenit apă de la potopul lui Noe. E un contrast teribil de amuzant, dar îmi dau seama imediat că trebuie să se fi produs o încurcătură. Adică ce femeie cu minte normală vine la fermă încălțată în sandale cu toc?
Ocolește încet mașina și abia acum mă lovește. Hai să-mi…! Nici nu știu de unde să încep să privesc, de sus în jos, sau de jos în sus?
De jos mă întâmpină, în afara sandalelor complet nepotrivite, o pereche de picioare interminabile, care s-ar potrivi de minune pe umerii mei… adică, mă iertați, în niște minunate cizme de cauciuc.
Deasupra beteliei blugilor imposibil de mulați, îmi face cu ochiul o fâșie de piele dezgolită. Fir-ar! Deja simt cum mă strânge salopeta de lucru. Mai bine o iau de sus în jos!
O claie dezordonată de păr roșcat înrămează un ten alb ca laptele, pe care sunt împrăștiați, fix așa cum trebuie, câțiva pistrui drăgălași. Ochii de culoarea jadului, mărginiți de gene lungi, un nas micuț și o pereche de buze cărnoase și numai bune de… mușcat completează un ansamblu pe cinste.
Iar acest cap minunat este susținut de un gât mlădios ca de zână. Mai jos mi-e frică să mă uit, pentru a evita un atac de apoplexie.
Vine spre mine cu pas felin, în ciuda tocurilor de lungimea coarnelor Joianei, și se oprește la câțiva metri de prostul care se zgâiește la ea, de parcă l-ar fi văzut pe Dumnezeu în pielea goală. Adică… prostul fiind eu.
– Bună ziua, se aude o voce diafană, iar eu clipesc de câteva ori pentru a-mi șterge balele imaginare.
– Bună, răspund cu voce răgușită.
Nu-s răgușit de fel, dar în momentul ăsta, gâtul meu e mai uscat chiar și decât deșertul Sahara, în cea mai aridă zi din istorie.
– Dumneavoastră trebuie să fiți Lucian, concluzionează senin, iar eu, din neatenție, îmi cobor privirea.
Proastă mișcare, omule! Proastă mișcare! Ce fac acum? Mă holbez în continuare ca dementul, încercând să-mi aduc aminte cum mă cheamă.
De câteva secunde neuronii mei nu mai cooperează. Creierul parcă mi-e întins cu fierul de călcat, neted ca-n palmă. Caut în continuare vreo celulă nervoasă activă. Nu. Nicio urmă de inteligență nu se zărește la orizont.
Și toate astea, doar pentru că m-am uitat. Mai jos de gât adică…
– Vă simțiți bine? își continuă monologul, iar eu încerc din răsputeri să storc câteva cuvinte coerente.
– Luc, reușesc să spun în cele din urmă, mi se spune Luc. Dumneavoastră sunteți?
– Sunt Sara. Sara Corsi. M-au trimis de la agenție.
Eu am cerut o bucătăreasă, nu un manechin smuls cu forța de pe marile scene ale caselor de modă. Tâmpiții ăștia de la agenția de recrutare vor să facă mișto de mine? Am nevoie de cineva care știe să gătească și primesc în schimb femeia asta, căreia pun pariu că îi este frică să nu-și rupă vreo unghie. Îi privesc automat mâinile. OK, n-are unghii lungi, dar totuși. Ce dracu’?
– Știți să gătiți? o întreb neîncrezător, privind-o încă o dată din cap până în picioare. Mi-e poftă de o friptură sau de un burger. Mai bine zis, de amândouă.
– Domnule, presupun că nu v-ați uitat, nici măcar din curiozitate, peste CV-ul meu… spune ea dezamăgită.
Recunosc, bine? Sunt un bou! Habar n-am cine e femeia asta. Nu am mai deschis un e-mail de vreo săptămână, asta de când o păzesc zi și noapte pe Stella. Nu vreau să pierd și mânzul ăsta.
– Nu, îmi pare rău, am fost ocupat, mă destăinui eu.
– Am absolvit acum doi ani Academia de Arte culinare din Elveția. M-am ținut strâns cu dinții de bursă. Am lucrat până acum câteva săptămâni într-un restaurant cu stea Michelin.
– Și atunci ce căutați la o fermă? o întreb stupefiat.
– Să spunem că vreau o pauză, oftează mușcându-și buza de jos.
Nu mai mușca buza aia! îmi vine mie să strig, dar cred că ar părea deplasat. Doar eu trebuie să știu ce se întâmplă acum în salopeta asta devenită al dracu’ de incomodă. În niciun caz nu vreau să o pun pe fugă.
De când s-a măritat soră-mea, jur că am trăit numai din fast-food. Și ajutoarele mele la fel. Mai aveam puțin să îl mituiesc pe cumnatul meu să vină să se mute aici.
– OK! Unde e bucătăria?
– După mine, îi fac eu semn să mă urmeze.
Aș fi putut fi un domn, să o las pe ea să meargă în față, dar dacă și fundul ei este la fel de… apetisant ca tot restul corpului, atunci am avea o problemă, una care s-ar putea rezolva într-un singur mod.
– Aveți cămară? întreabă uitându-se în jurul ei, aparent mulțumită.
Încăperea asta este așa cum a construit-o tata pentru iubita noastră mamă, acum 35 de ani. Nu mi-am dorit niciodată să modific ceva, pentru că totul aici mi se pare perfect.
– Acolo, îi arăt ușa verde din dreapta.
Verifică atent fiecare cutiuță, raft și sertar, apoi mă privește încruntată.
– Domnule! Lucian!
– Luc, o întrerup eu, spune-mi, te rog, Luc.
– Bine, Luc, sper că ești conștient, că tot ce se află în încăperea asta este expirat de câteva luni!
Privesc spășit în pământ. Putea să fie și un cadavru în încăperea aia că nu aș fi știut. De când a plecat Maria, ușa a stat permanent închisă.
– Am nevoie de condimente, legume, făină, carne, ouă.
– Carne și ouă avem aici, la fermă, din belșug, restul pot fi cumpărate.
– Vă fac o listă. Dacă vreți să aveți ce mânca în seara asta, ați face bine să mergeți la cumpărături sau să trimiteți pe cineva.
– Chiar vă rog, zâmbesc cu gândul la o friptură suculentă cu mulți cartofi la cuptor.
– Și dacă aveți ouă proaspete, vă pot pregăti și ceva rapid pentru prânz.
Avem ouă proaspete, gândesc strângându-mi coapsele, numai ale mele au început să fiarbă…
Părăsesc val-vârtej bucătăria, înainte de a sări peste masa principală, transformând-o pe domnișoara Corsi într-un desert interzis minorilor.
Acum stau și mă întreb, să rabd, înfometat după ea, în timp ce o privesc gătind toate bunătățile pământului, sau să cer la agenție o altă bucătăreasă, de preferat una urâtă și bătrână?
Guest post by Cătălina Pană
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Îndrăgostește-te de o femeie care nu are nevoie de tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
