„Apocalipsa” sau Sfârșitul Lumii sunt teme literare extrem de generoase și de tentante, atât pentru scriitori, cât și pentru cititori, nu doar pentru că alimentează nevoia noastră înnăscută de morbid, ci și pentru că ne aprinde imaginația și… spiritul de contradicție. De-a lungul secolelor, au existat nenumărate „profeții”, mai mult sau mai puțin codate, despre aceste moment – văzut ca iminent – și căruia i s-au atribuit nenumărate scenarii ce, la o adică, chiar ar putea fi posibile. Mai mult decât atât, nu toată lumea înțelege prin „sfârșitul lumii” distrugerea totală a vieții sau inclusiv a planetei (așa cum este preconizată de știință, undeva peste cinci miliarde de ani, din cauza stingerii stelei în jurul căreia gravităm), căci tot un fel de „sfârșit” este și cel al unei epoci, al vieții așa cum o cunoaștem, pentru a lăsa loc unui nou capitol. Mai bun sau mai rău, dar asta chiar nu avem cum s-o știm. Poate doar scriitorii să aibă un cuvânt de spus în acest sens, rămânând, desigur, tot pe terenul alunecos al fantasticului, așa cum este și cazul lui Sergiu Someșan cu ultimul său roman „O lacrimă de Batavia”.
Ne aflăm în prezent, în Brașov, într-un spațiu identificabil, astfel că istoria pe care urmează s-o citim pare cât se poate de veridică, desigur, la asta contribuind și stilul alert, direct și fără înflorituri în care este scrisă cartea. Astfel, pornind de la niște, aparent, simple experimente științifice, o pană generalizată de curent cuprinde și surprinde întreaga planetă, nepregătită, în ansamblu, să facă față unui pas în spate în ceea ce privește evoluția și dezvoltarea civilizației și să-și continue viața fără tot ceea ce înseamnă electricitate. De altfel, acesta este un subiect cât se poate de real și de discutat, nu de puține ori, în cadrul emisiunilor de știri. Nu din carte, ci din realitate, cum mulți deja ați avut ocazia să urmăriți.
Așadar, întorcându-ne la roman, avem în prim plan patru personaje complet diferite pe care această apocalipsă le surprinde pregătite din punct de vedere logistic – datorită colonelului – dar chiar și așa, niciodată nu este ușor să te adaptezi la schimbări radicale. Totuși, cel mai tânăr personaj – eleva Clara, de nici 18 ani la începutul romanului – dă dovadă nu doar de curaj și inițiativă, ci și de o capacitatea impresionantă de adaptare, fiind, într-un fel, motorul supraviețuirii acestui grup eterogen din care mai fac parte încă doi profesori de fizică din generații diferite. Dar chiar și în astfel de condiții vitrege, în care haosul domină, cel puțin o perioadă, în care oamenii se comportă ca o hoardă de animale sălbatice înfometate, până la urmă, triumfă tot iubirea, tot miracolul numit viață, ce culminează cu nașterea unui bebeluș care… Ei bine, de aici vă las pe voi să descoperiți, pas cu pas, întreaga poveste despre care nu vă mai spun decât că are un final deschis, ceea ce, pe de o parte, invită cititorul să-și tragă propriile concluzii și, pe de alta, permite autorului scrierea unui posibil volum doi.
Romanul „O lacrimă de Batavia” a apărut anul acesta la Editura Smart Publishing, Tudor Călin Zarojanu semnând textul copertei IV și poate fi comandat de aici.
Pe Sergiu Someșan îl găsiți aici, dar și în calitate de autor Catchy, aici.
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert sau o carte care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea care nu ar fi trebuit să fie scrisă așa
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
