Banalitatea războiului

Se știe (sau ar trebui să se știe): puterile (cu atât mai mult statele) au propriile interese, care nu privesc decât rareori cetățenii de rând. Aceștia sunt pur și simplu umplutură. Știu că e neplăcut să aflați că nu valorați prea mult în fața statelor, dar chiar așa este. Viețile oamenilor valorează cu atât mai puțin cu cât puterea e mai concentrată într-o piramidă cu criminal în serie la vârf. Așa cum se întâmplă în Rusia (altfel, Putin a avut, desigur, grijă să se înconjoare de complici la genocid, într-o mișcare pur mafiotă).

Bineînțeles că rușii fac un genocid în Ucraina. Și bineînțeles că îl fac sub complicitatea majorității propriului popor, care e luat prizonier de secole (nu de ieri) de o putere abuzivă.

Și bineînțeles că îl mai fac și cu banii statelor occidentale, care sancționează economia rusească pe o parte și pe partea cealaltă cumpără gaz rusesc de miliarde de euro. Miliarde care se transformă în armament care transformă case, orașe și oameni în imagini apocaliptice, date în treacăt la știri. Imagini, ființe umane mutilate, case bombardate, care – și aici e aici – nu mai mișcă. Și războiul a devenit încă o parte banală a realității.

Vezi la știri Odessa masacrată așa cum vezi ororile zilnice de la ora cinci. E ceva profund greșit în ființa umană, care se poate obișnui cu absolut orice. Care poate să ucidă cu o lejeritate dezarmantă în numele oricărui concept abstract, din interes meschin, din lăcomie sau doar din ură pură, primitivă, care pare eternă, de nevindecat. Răul e înăuntru. Altfel, cum se știe, n-ar mai trăi toate animalele lumii (mai puțin pisicile pentru poze & câinii de casă) într-un permanent și brutal lagăr de exterminare.

Totodată, războaiele au și această putere de a transforma oamenii obișnuiți în adevărați soldați și chiar în eroi. Deși jalnică, natura umană rămâne complexă. Și binele e tot înăuntru.

Rusia nu va pleca din Ucraina înainte să o decupleze de accesul la Marea Neagră, care cel mai probabil chiar va deveni un banal lac rusesc. Consecințele economice asupra României vor fi desigur devastatoare. Ei, și ce dacă?

Noi suntem un popor vesel, ne îndurăm hoții și proștii care ne conduc, ne place să stăm în coloană la Comarnic, să mergem pe litoral, la suprapreț, la festival, birjar!, cu alți vlahi și să ne râgâim fericiți micii de 1 Mai. Și ce să facem acum? Să nu mai dormim de grija Ucrainei sau a zilei de mâine? Haida, de. Dumneavoastră nu cunoașteți sentimentul românesc al ființei, domnilor și doamnelor.

E ceva profund greșit nu doar în români, ci și, evident, și în frații noștri de la sud de Dunăre, bulgarii, sapienși la fel ca noi. Am încercat să rezum acel ceva, dar nu prea am reușit.

Apoi am auzit de o declarație a ministrului lor al Turismului, care explică foarte bine ce vreau să spun. Zicea cam așa: trei luni de omenie față de ucrainieni au fost de ajuns. Păi, gata, că începe sezonul estival. Cum se zice la noi, la capătul civilizației europene: atât s-a putut.