Am revăzut filmul „Vălul pictat” (inspirat din nuvela cu același nume, a lui W. Somerset Maugham). Superb, superb film! Kitty (Naomi Watts), o tânără aparținând burgheziei londoneze este surprinsă de soțul ei (Edward Norton) (medic bacteriolog) împreună cu un alt bărbat. Trecând peste infidelitate, cei doi pleacă în China colonială a anului 1922 unde Walter (medicul) avea să încerce să combată epidemia de holeră. Deși nu era obligată, Kitty a ales să-și însoțească soțul. Să vă spun cum l-am perceput pe el.
Orgolios, mândru, introvertit, pasional, dedicat muncii, un om care își iubea soția peste măsură. Ea? O femeie frumoasă, libertină, deschisă și energică. Nu am văzut primul sfert de oră al filmului ca să spun de ce sau ce a determinat-o sa-și înșele soțul. Ce a urmat, însă, a fost… nu știu exact ce m-a impresionat mai mult. Poate durerea din privirea lui? Poate nepăsarea autoimpusă cu care își privea soția? Poate felul în care ea a reînceput să-l admire, cunoscându-l mai mult prin ochii și din vorbele altora? O noapte petrecută la un amic britanic, înconjurați de aburi narcotici și de alcool, într-o lume închisă, înconjurați de boală, moarte, război și suferință, îi determină să se deschidă și să se regăsească. Ea află că este însărcinată, el se îmbolnăvește de holeră și moare. Impresionante momentele în care ea, însărcinată, nevaccinată și expusă bolii, își îngrijește soțul cu devotament și fără pic de dezgust pentru efectele holerei, după spusele și indicațiile lui care îi explica fazele bolii și măsurile ce trebuiau luate. Cu câteva secunde înainte să moară, el, tot el, îi șoptește „iartă-mă”.
Am stat și m-am gândit după aceea de ce el și-a cerut iertare. Poate că, dacă aș fi citit cartea, mi-aș fi dat seama, mă gândesc. Așa, nu pot decât să bănuiesc. Poate că, comportamentul lui de după descoperirea infidelității, nenumăratele momente când se încăpățâna să nu o privească, să nu o bage în seamă, momente în care cu un enorm efort își impunea să nu fie interesat de ea, să nu-i bage în seamă mirosul, mișcările, regretele, cântecele la pian, rugămințile de lămurire a acelui episod de răsfăț în brațe străine. Da, a pedepsit-o prin comportamentul lui. Pentru asta își cerea iertare.
Trist finalul. Bun film. Eu l-am văzut de trei ori, de fiecare dată cu același interes și aceiași ochi umezi.
Guest post by Arestatul fără umbră
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.