Nina Cassian (Renée Annie Katz) 27 noiembrie 1924- 14 aprilie 2014
Iubită, adorată, detestată, invidiată, bârfită, jignită, refuzată, apreciată, premiată, o femeie care s-a înțeles și a înțeles ce nu poți cere lumii.
Surprinsă în inocența unui dialog cu Dante.
*
Pe cine să întreb dacă exiști? (Nina Cassian, Apa și frunza)
De după ramuri pândeam în picioarele goale,
ascuns de-o adiere,
căci orice pasăre pe limba ei piere.
“E vremea fetelor”, mi-a spus Tatăl ceresc,
„timpul nu mai are putere,
fii bun, nu întârzia, orele se grăbesc.” (Dante Alighieri, Purgatoriul, Cântul 23, l.1-6)
*
„Nu sunt ce par a fi”,
le-aș spune cu sfială
acelor critici care
mă tot etichetează „cerebrală”
— deși cunosc opt fericite căsnicii
ce s-au bazat pe recitări preliminare
din propriile-mi poezii
(de dragoste, firește), și
de-asemenea, „nu sunt ce par a fi”
le-aș spune caricaturiștilor,
dar numai celor care,
mizând pe trăsături exterioare,
comode pentru pana lor,
mă fac să semăn (ce porniri neelegante!)
puțin cu mine, dar deloc cu Dante! (Nina Cassian despre Nina Cassian)
Căzut în mai nimic
am îndrăznit privirea să-mi ridic
spre stele, lumină curată, întâia între ele.
Ba cugetam, ba mă miram,
dar somnul mă prindea din urmă, așa cum îi place s-o facă
și să răstoarne peste mine toate poveștile deodată.
La ora la care dinspre Soare-Răsare
o rază căzut-a pe muntele frumoasei de pe-o palmă oarecare,
focul iubirii nu a erupt surprins, ce dor nestins …
Femeie tânără și neasemuită, pe calea visului azi rătăcită,
colindă pe pământ să-și strângă flori,
din cântec povestea-i răsună uneori:
“De vrei să știi,
numele minte să mi-l ții,
îmi spune Lia, mâinile căznească, coroană din flori să-mi împletească.” (Dante Alighieri, Purgatoriul, Cântul 27, l.88-102)
*
Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând și râzând, și să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorțoase … (Nina Cassian, Bucurie)
La început lumea a fost ca aurul de neprețuită,
fructele copacului aveau gust de sațietate,
izvorul își lăsa nectarul pe buza de sete chinuită.
Merele și lăcustele l-au ținut în viață, în sălbăticie
pe Botezătorul a cărui credință-n veșnicie
a rămas încrustată în Sfânta Evanghelie. (Dante Alighieri,Purgatoriul, Cântul 22, l.148-154)
*
– Atunci, ce s-a schimbat? întreabă domnul învățător.
“Nu știu. N-am învățat lecția.
N-am învățat nici o lecție.
Am lipsit de la lecție.
N-am putut să vin la școală
pentru că am fost sănătoasă.” (Nina Cassian, Candori)
“Chiar și nerușinarea, dintre păcate cel mai mare, e uitată”,
mi-a spus Maestrul, “respiră ușurat,
ferește însă să-i cazi în mreje vreodată.
Încrede-te, voi fi cu tine, de se va-ntâmpla,
norocu-ți va surâde chiar și-atunci,
întors printre acei de teapa ta,
dar fi-va de plâns la mâna sorții să te-arunci.” (Dante Alighieri, Infernul, Cântul 30, l.142-148)
*
și trei ignoranți ai legilor mișcării. (Nina Cassian, Cearta cu haosul)
Maestrul s-a grăbit să-mi spună să plec, să nu amân:
“Ia-te după cel ce ține sabia în mână,
celor ce îl urmează le e stăpân.
Te uită, primul e Homer, poetul suveran,
celălalt e Horațiu, un mare desfrânat,
al treilea e Ovidiu, iar cel lăsat la urmă e Lucan.
Și toată lumea a căzut de-acord cu mine,
în numele însinguratei voci
ei m-au făcut mândru, se-ntâmplă când binele-l invoci.” (Dante Alighieri, Infernul, Cântul 4, l.85-93)
*
Nu se găsea nici un semn.
Atunci Marele Plastic
A dezumflat lumea de gumilastic
Și a clădit-o din lemn. (Nina Cassian, Controverse)
Ce mi-s eu, o umbră de damnat alchimist
ce a întinat metalul cu propria-i nebunie,
uită-te bine și amintește-ți, trist,
c-am fost odată maimuță, copilăroasă omenie. (Dante Alighieri, Infernul, Cântul 29, l.135-8)
*
– N-am bănuit, n-am bănuit
Că soarele poartă-un cuțit, un cuțit. (Nina Cassian, Dialog)
La început a fost iubire și înțelepciune,
un echilibru greu de moștenit,
povara lui e-a vieții rațiune,
dar apoi soarele și-a dogorit lumina-n foc,
lumina și focul sunt greu de deosebit,
una te mângâie, unul poartă cuțit. (Dante Alighieri, Infernul, Cântul 15, l.73-8)
*
Odată-ntr-o pădure
Am sărutat un izvor. (Nina Cassian, Elogiul candorii)
M-am săturat de urlet de ape în furtună.
Minte a mea, ridică-ți pânzele în vânt
și du-mă către-o altă zi, mai bună! (Dante Alighieri, Purgatoriul, Cântul 1, l.1-3)
*
Și mi-au plâns de milă zâmbetele gurii. (Nina Cassian, Iubitul cel prost)
Ea a zâmbit, neîmplinit (Dante Alighieri, Paradisul, Cântul 2, l.52)
*
Nu am timp să dau tuturor o dovadă
a marilor, uimitoarelor mele virtuţi (Nina Cassian, Orgoliu)
Și totuși, cititorule, nu te lăsa smintit,
așteaptă-ntâi s-auzi de vorbă bună,
și-ai să-nțelegi cum Dumnezeu se-ndură să fii mântuit
Nu aștepta să pieri sacrificat,
gândește cu suflet bun și nu la rece,
de marea judecată nu se trece. (Dante Alighieri, Purgatoriul, Cântul 10, l.106-111)
*
Pace înseamnă:
să nu-mi fie teamă,
să nu mă pândească
vreo mână hoțească (Nina Cassian, Muzică pentru pace)
Feriți-vă ochi de lumina curată
ce trece de nori, iute ca o săgeată
și lasă la vedere o pajiște de flori;
Fulgere-și joacă pe degete splendori,
raze de foc cad pradă pasiunii
fără să vadă, dincolo de nori, începutul furtunii … începutul furtunii. (Dante Alighieri, Paradisul, Cântul 23, l.79-84)
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
