The Last Duel, semnat de Ridley Scott, devine o condamnare a patriarhatului care rezonează astăzi cu mișcarea #MeToo. La 83 de ani, regizorul celebrelor pelicule Alien, Blade Runner, Gladiator și Robin Hood revine într-un domeniu care pare surprinzător pentru el: manifestul feminist (e adevărat, tot el a regizat și Thelma and Louise). Evocarea «culturii violului» de către Ridley Scott este pe cât de spectaculoasă, pe atât de întunecată. Avem de-a face cu un film turnat în mare parte în Franța.
Bazat pe evenimente reale, filmul dezvăluie vechi ipoteze cu privire la ultimul duel legal cunoscut din Franța – numit și „Judecata lui Dumnezeu” – dintre Jean de Carrouges (Matt Damon) și Jacques Le Gris (Adam Driver), doi prieteni care au devenit, de-a lungul timpului, înverșunați rivali. Așadar, Carrouges este un cavaler respectat, cunoscut pentru curajul și priceperea sa pe câmpul de luptă, iar Le Gris a fost un scutier normand a cărui inteligență și elocvență l-au făcut să devină unul dintre cei mai admirați nobili de la Curte. Când Marguerite (Jodie Comer), soția lui Carrouges, este agresată violent de Le Gris – acuzație pe care el o neagă -, ea refuză să tacă, fără a ezita să-și denunțe atacatorul și se implică într-un act de vitejie și sfidare care îi pune viața în pericol. Calvarul care a urmat a fost un lung duel. Această luptă istovitoare punea soarta fiecăruia dintre combatanți în „mâinile lui Dumnezeu”.
În filmografia lui Ridley Scott, a mai existat un lungmetraj despre astfel de evenimnete: Duelists (1977). La începutul secolului al XIX-lea, ura i-a împins pe doi husari ai armatei napoleoniene, Gabriel Féraud (Harvey Keitel) și Armand d’Hubert (Keith Carradine), la ciocniri timp de mulți ani. La patru decenii distanță, cineastul nu și-a pierdut nimic din spiritul de luptă, chiar dacă pandemia i-a tot amânat lansarea celor două lungmetraje care deja au stârnit admirația publicului: House of Gucci și The Last Duel. Inventator al marilor mituri moderne precum Alien și Blade Runner, Ridley Scott a știut să reînnoiască genul peplum cu Gladiator. Iată că, odată cu The Last Duel , cu ajutorul actorilor principali, care nu se feresc de transformarea fizică, regenerează și drama istorică, urmând tradiția marilor fresce medievale, de la „Cavalerii Mesei Rotunde” la „Excalibur”, trecând pe lângă „Ivanhoe”.
Pelicula se bazează pe o poveste adevărată care a avut loc în Franța în secolul al XIV-lea. Este vorba despre doi cavaleri credincioși ai regelui, Jean de Carrouges, un cavaler grosolan interpretat de Matt Damon (care poate juca cu siguranță orice rol) și Jacques Le Gris, un scutier mai educat interpretat de Adam Driver (plin de charismă). Filmul se deschide, în timpul iernii înghețate a anului 1386, cu lupta dintre un cavaler și un scutier normand, foști camarazi de arme. Îi legase o prietenie trainică pe câmpurile de luptă din timpul Războiului de o sută de ani. Doi „frați de război” la început, care se vor îndepărta unul de celălalt, treptat, din cauza poveștilor întunecate de „onoarea zgâriată”. În 1386, vasalii sunt foarte sensibili. Aventura devine sordidă când soția lui Carrouges, Marguerite (Jodie Comer, o adevărată revelație), îl acuză pe Le Gris că a violat-o, în timp ce soțul ei era plecat. Ea nu tace. Cazul devine public. Și adevărul trebuie să vină printr-un duel până la moarte, care se numește „Judecata lui Dumnezeu”.
În lipsa probelor, doar un „duel judiciar”/luptă pe viață și pe moarte, poate determina care dintre cei doi spune adevărul, înțelegându-se că providența divină îl va împiedica pe vinovat să obțină biruința. Confruntarea, autorizată de regele Franței Carol al VI-lea, care mai târziu a fost supranumit „le Fol”, a avut loc în public, iar soarta soției a fost suspendată de sabia soțului ei. Existau două opțiuni: victoria lui limpezea onoarea, dar eșecul putea să o conducă pe femeie către arderea pe rug, pentru mărturie mincinoasă. Se credea că voința divină era obligată să încline realitatea faptelor de partea câștigătorului.
Matt Damon și Ben Affleck, deja co-scenariști pentru Good Will Hunting (1997), au scris primele două capitole ale filmului bazat pe cartea medievalistului american Eric Jager, Ultimul duel. Paris, 29 decembrie 1386, în timp ce ultimul este semnat de Nicole Holofcener. Pentru că lungmetrajul adoptă o structură narativă, care imită principiul juridic al contradictoriului și al cărui arhetip este Rashōmon (1950) de Akira Kurosawa, fiecare dintre părți (soțul revoltat, acuzatul și femeia a cărei onoare a fost pătată) spune „adevărul” pe rând, într-un mod neapărat subiectiv. În schimb, în The Last Duel, un efect tipografic în titlurile capitolelor ne indică clar că nu există nicio îndoială că Marguerite spune adevărul. Este totuși clar că acest duel ne confruntă cu o enigmă pe care nici cei mai perspicace istorici încă nu reușesc să o elucideze.
Aparent, cineastul ne lasă să ne gândim o vreme că opoziția dintre cei doi inamici constituie miezul poveștii sale. În fapt, adevărata cheie de boltă o constituie Marguerite de Carrouges. Bunăoară, realizatorul lasă privitorul să pună la îndoială statutul unei femei, prinse între un scutier cu un apetit sexual de nestăvilit și un bărbat de onoare, dar care o considera proprietatea lui. Soțul femeii avea și o mai veche dispută legată de un teren cu adversarul său. Acum, lupta și pentru a spăla rușinea adusă numelui său, cât și pentru stima de sine. Regizorul celebrelor Kingdom of Heaven (2005) și Robin Hood (2010) și-a păstrat, astfel, simțul reconstituirii și al acțiunii grandioase prin stăpânirea efectelor vizuale și a cadrului. În consecință, filmează secvențe de luptă brute și izbitoare care cufundă spectatorul în noroi și sânge, alternându-le cu scene alcov care fac deliciul „genului istoric”. Lungmetrajul este istoric, în ciuda dialogurilor pe care unii le vor găsi puțin prea moderne, ritmate și chiar captivante. Însă, problema este că Ridley Scott și scenariștii săi fac din această poveste o ilustrare prea didactică a dezbaterii contemporane despre «cultura violului». Dacă planurile digitale ale catedralei Notre-Dame în construcție ne invită inteligent să facem o paralelă între Evul Mediu și timpurile noastre, filmul nu profită de secolele care ne despart de aceste fapte pentru a câștiga înălțime în raport cu actualele controverse, mai ales că literatura medievală ne oferă o viziune mai puțin caricaturală asupra unei aventuri similare în „Roman de la rose” atribuit lui Jean Renart, care a fost compus în secolul al XIII-lea.
Desigur, soția violată este cea care trezește suspiciuni. De-a lungul unei povești care are gust de cenuşă și e scăldată în lumină rece, Ridley Scott descifrează perfect modul în care acest atac sexual devine imediat o aventură masculină, unde este vorba de mândrie, vanitate, egocentrism, el hiperputere masculină. Cu atât mai fascinante cu cât evenimentele sunt relatate alternativ și prezentate în trei moduri diferite, în funcție de interlocutori. Fiind o peliculă semnată de Ridley Scott, The Last Duel prezintă câteva secvențe de lupte absolut uluitoare, mai ales în introducere și la final. Între cele două, interesul se mută în cu totul altă parte. În cele din urmă, suntem captivați de acest proces, pe cât de original, pe atât de surprinzător, uimiți de scenele de acțiune/luptă și zguduiți de natura dramei care se joacă și de modul în care Scott face un film militant din ea, cu rezonanţe contemporane. The Last Duel este pur și simplu un film despre «cultura violului» și, în general, despre consimțământul feminin. Scoateți armurile și halebardele, iar subiectul este încă incredibil de modern.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Ridley Scott
Scenariul: Ben Afflick, Matt Damon, Nicole Holofcener după Le Dernuer Duel : Paris, 29 décembre 1386 de Eric Jager
Imaginea: Daiuzs Wolski
Decorurile: Arthur Max
Montajul: Claire Simpson
Muzica: Harry Gregson-Williams
Distribuția:
Matt Damon – Jean de Carrouges
Adam Driver – Jacques Le Gris
Jodie Comer – Marguerite de Carrouges
Ben Affleck – Contele Pierre II d’Alençon
Harriet Walter – Nicole de Buchard
Nathaniel Parker – Robert de Thibouville
Durata: 2h33
Citiţi şi
Glorie și decadență – Napoleon
„Deşertăciunea deşertăciunii, totul este deşertăciune”- Oppenheimer
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit fără tam-tam
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
