Scrisoare către presă transmisă editurii Humanitas de către agenția literară a Ludmilei Ulițkaia. Ludmila Ulițkaia este autoare Humanitas Fiction, publicată în Raftul Denisei*.
Istoria le propune câteodată celor care o iubesc şi o preţuiesc rime de tot hazul. Iată cum rimează, de pildă, evenimentele din Rusia anului 1922 cu cele din anul 2022. La cinci ani după revoluţie, în 1922, ieşeau din oraşul-port Kronstadt mai multe vapoare cu oameni de ştiinţă, politicieni, scriitori, toţi refugiaţi din Rusia bolşevică. Era elita culturală a ţării, silită să emigreze. Alegerea nu era proastă pentru cei aflaţi la bord, fiindcă pe atunci puterea bolşevică lichidase aproape toată nobilimea, precum şi mare parte dintre oamenii de ştiinţă, preoţii şi oamenii de cultură ai ţării – pe toţi cei care nu acceptau puterea proletară. Istoria avea să-l numească vaporul cu filozofi.
Azi, după un secol, se întâmplă ceva asemănător. În ultimii ani, destui oameni din elita culturală rusă au părăsit ţara. Dar după izbucnirea războiului în Ucraina la 24 februarie 2022, război pe care puterea îl numeşte simplu operaţiune militară, valul de refugiaţi şi-a schimbat înfăţişarea şi a sporit serios.
În dimineaţa zilei de 11 martie am ajuns împreună cu un prieten ziarist, care trăieşte de mulţi ani în Germania, la Hauptbahnhof, Staţia Centrală de Autobuze din Berlin, ca să întâmpinăm refugiaţii din Ucraina. Nici vorbă de vapor cu filozofi plecat din Rusia anului 1922: din autobuze coborau femei cu copii, istoviţi de drum. Nici urmă însă de bărbaţi şi de bătrâni, fiindcă bătrânii refuză să-şi părăsească bunurile şi casa, iar bărbaţii luptă cu arma în mână. Fuga femeilor însoţite de copii e de înţeles: unora le-au fost bombardate casele, altele au obosit să stea în adăposturi. O femeie cu care am stat de vorbă a plecat din Doneţk să-şi vadă părinţii aflaţi la Herson, şi a prins-o războiul. A luat atunci autobuzul pe o rută ocolitoare şi a ajuns la Berlin, după ce a străbătut toată Europa de Est.
Ca și atunci, în 1922, oamenii au fost nespus de săritori cu refugiaţii: statul n-a luat încă nici o măsură pentru primirea lor, în schimb berlinezii, ca şi cei din alte oraşe, i-au primit în casele lor. Lângă staţia de autobuz a fost improvizat un punct de primire, în care voluntarii asigură hrană, apă şi îmbrăcăminte. Studenţii, care au petrecut toată noaptea la staţia de autobuz, nu se îndură să plece şi să-i lase fără ajutor pe oamenii dezorientaţi şi demoralizaţi. Farmaciile din preajmă împart medicamente gratuit, bufetele oferă gratuit gustări. Statul a reuşit să facă un singur lucru: a asigurat refugiaţilor cartele SIM gratuite care funcţionează pe tot teritoriul Germaniei şi al Ucrainei. Studenţii îi ajută să se descurce cu tehnica deloc complicată.
Lumea nu se aştepta la un asemenea aflux de refugiaţi, după cum nu s-a aşteptat la războiul improvizat de conducerea Kremlinului şi camuflat sub numele lipsit de orice rezonanţă operaţiune specială. Morţii nu s-au numărat încă în acest război. Sursele ruseşti oficiale vorbesc de 498 de militari morţi, cele ucrainene indică în jur de 12 000.
Unde o fi nebunul la a cărui poruncă soldaţii ruşi au trecut graniţa Ucrainei, au bombardat, au lovit cu rachete oraşele paşnice şi au hăituit oamenii alungându-i în adăposturi? În ce buncăr confortabil o sta individul acum? Ce mănâncă la masa gătită de cine mai ştie care bucătar vestit? Unde îi sunt familia și copiii, despre care oamenii nu ştiu nimic, că doar e secret de stat…
Vor trece anii, şi urmaşii noştri vor citi în cărţi pesemne relatarea acestor zile, şi se vor găsi răspunsuri la cele întâmplate. Dar astăzi, chiar acum, când lumea încă nu şi-a revenit din şoc, putem spune cu certitudine: va veni judecata. Ce nume va purta în istorie tribunalul, nu ştim în clipa de faţă – nu va fi nici cel de la Nürnberg, nici cel de la Haga – dar de judecat, va fi judecat cu siguranţă. Dacă va fi în timpul vieţii criminalului sau după moartea lui, nici asta nu ştim acum. Dar judecata va fi! Este deja, se strâng capetele de acuzare. Îmi vine să spun: Cumplita Judecată!
Traducere din rusă de Gabriela Russo
credit foto: Andrei Ribakov
***
*Ludmila Ulițkaia, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki (Humanitas Fiction, 2020), roman încununat și cu Premiul Penne (2006). Înmormântare veselă (1997; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumul de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011, 2021) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Premiul Părintele Aleksandr Men (Germania – Rusia, 2008), Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011) și este finalist la Premiul internațional pentru literatură Kulturhuset Stadsteatern (Suedia, 2021). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
