Portretul duios al unei familii în pericol
Chiar dacă face să curgă sângele, Belfast are capacitatea de a încălzi inima, fiindcă nostalgia lui Kenneth Branagh nu te poate lăsa indiferent, mai ales într-o epocă așa de tulbure. La fel ca și Pedro Almodóvar, în Pain and Glory, Branagh transformă Belfastul natal într-o autoficțiune, dar este sigur că va avea și rezonanță universală. Deja câștigător al unui trofeu, la Festivalul de Film de la Toronto, filmul se află în cursa pentru premiile Oscar 2022. Așadar, faimosul cineast descrie proiectul Belfast ca fiind „cel mai personal” film al său. I-au trebuit cincizeci de ani ca să-și dea seama cum ar trebui să se raporteze la tumultoasa perioadă în care a crescut. Realizatorul povestește totul prin ochii unui băiețel, Buddy, care este versiunea sa cinematografică. Toate experiențele pe care le trăiește le filtrează prin numeroase pelicule, programe de televiziune și alte povești la care este expus. Adunate, aceste imagini vor avea un efect considerabil asupra dezvoltării imaginației sale. Bunăoară, această realitate poetică este una autentică. Punctul de plecare pentru tot ceea ce vedem în acest film este – în fapt – imaginația unui băiețel de nouă ani.
În 1969, în Belfast, Buddy (Jude Hill) – un băiețel din Belfastul de Nord – este obsedat de fotbal, dragoni, benzi desenate și de colega sa de clasă, o blondină inteligentă și suavă, Catherine (Olive Tennant). Familia lui Buddy trăiește într-un cartier mixt (catolici și protestanți), iar micuțul este de-a dreptul uluit când are loc o revoltă pe strada lui. Eroul nostru face parte dintr-un clan de protestanți, dar tată lui (Jamie Dornan), Ma (Caitriona Balfe), fratele mai mare, Will (Lewis McAskie) și bunicii Pop și Granny (Ciarán Hinds și Judi Dench) îi disprețuiesc pe cei care produc tulburările de stradă. Liderul miliției, Billy Clanton (Colin Morgan), insinuează că toți protestanții oferă motive de violență. Will și Buddy sunt, totuși, cuprinși de furie. Bunicul insistă să se mute din această zonă cuprinsă de iureșul «purificării etnice». Să ne reamintim faptul că, în 1967, Irlanda de Nord a cunoscut tulburări politice și civile majore, motivate de dorința minorității catolice de a căpăta drepturi egale, minoritate ce suferea de discriminări, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă sau obținerea unei locuințe. În august 1969, violența a pus stăpânire pe întreg Belfastul. Multe familii din clasa muncitoare au luat drumul pribegiei.
Pelicula, deși conține multe momente pline de sentimentalism (apasă prea des pe butonul muzical/Van Morrison), îi impresionează și pe cei mai puțin sensibili. Filmat în alb-negru, Belfast își are poetica sa specială. Deși pornește de la un context politic, filmul e prea personal pentru a putea analiza doar starea de la acea vreme; înfățișează o perioadă violentă și mult prea tumultoasă, dar o face prin ochii inocenți și exuberanți ai unui copil de nouă ani. Filmul este turnat în alb-negru blând, cu sporadice explozii de culori glorioase.
Imaginea și design-ul sonor reprezintă un veritabil răsfăț. Este mai rar întâlnit astăzi, ca un regizor să aibă rădăcini din clasa muncitoare, iar Branagh arborează frumos steagul pentru oricine a fost îngrijit de o bunică, nu de o dădacă. Amintindu-și de anii de pornire, într-un cartier insular, dintr-un oraș irlandez, cineastul își intitulează proiectul cinematografic chiar cu numele orașului. Pe cât de intim este filmul, pe atât de ambițios devine, fiind comparat chiar cu recenta producție a lui Alfonso Cuarón, Roma. Regizorul realizează un act de echilibru, deoarece este destul de greu să nu fii fermecat de această scrisoare de dragoste către un loc și un timp esențial din copilărie și, mai ales, de oamenii care l-au ajutat să devină forța culturală singulară care a devenit. Cu mult înainte de a vedea dedicația care apare în fața genericului: „Pentru cei care au rămas. Pentru cei care au plecat. Și pentru toți cei care s-au pierdut.” putem simți melancolia lui Branagh. Și, totuși, pentru că asistăm la evenimentele din vara lui 1969, din perspectiva unui copil dulce, Buddy/alter-ego pentru Branagh, întrupat de fermecătorul Jude Hill, sesizăm o oarece distanțare emoțională, impusă de poziția actuală de regizor.Vedem și auzim lucrurile așa cum le face Buddy: în fragmente și în șoapte, prin ferestre deschise și uși crăpate, pe holuri înguste și prin sufrageria înghesuită, unde Star Trek pare să ruleze mereu la televizor, în mijlocul străzii, încercând să dezrădăcineze familiile catolice vecine, vedem cum capacul coșului de gunoi – pe care îl folosea ca scut de jucărie – devine o piesă vitală (de protecție) împotriva pietrelor zburătoare din stradă.
Belfast este un film care se simte adesea în contradicție cu el însuși, rezultând cantități egale de uimire și de frustrare. Totuși, sinceritatea afișată te cucerește. Momentele simple și liniștite, în care Buddy deprinde importante lecții de viață, cuceresc, mai ales că interpretarea este una de excepție. Buddy este îndrăgostit de cea mai isteață și serioasă fetiță din clasă, dar care este catolică. Maniera în care o curtează conferă și mai multă candoare acestei pelicule cu parfum de epocă. Glumele religioase sunt în mare parte în detrimentul preconcepțiilor protestante ale familiei. „Nu am nimic împotriva catolicilor, dar este o religie a fricii”, spune unul dintre membrii comunității.
Filmat în mare parte pe platouri, filmul își pune în scenă revoltele ca pe niște numere de dans dintr-un musical din Epoca de aur a Hollywood-ului. Părinții sunt idealizați de micuțul care îi asemuiește cu starurile de cinema pe care le admirau împreună, la ieșirile lor săptămânale, de la cinematograful din cartier. Pe ecran, apar doar ca Ma și Pa, mama lui (Caitríona Balfe) este elegantă și înflăcărată, în timp ce tatăl său (Jamie Dornan) este charismatic și pasional. Chimia dintre bunicii, întrupați de Judi Dench și Ciaran Hinds, este de netăgăduit; tachinându-se reciproc, ei respirau o durabilă și profundă dragoste. Climaxul emoțional al filmului pare a fi chiar scena în care bunicii trec lejer de la dans la momentul în care bunicul îi cântă o serenadă la ureche lui Granny, strângând-o duios în brațe. Este doar un scurt răgaz de la pericolul tot mai mare care îi înconjoară, perturbând toate relațiile de camaraderie care legau familiile din acest bloc comunitar, indiferent de convingerile lor religioase sau politice. Buddy se luptă să înțeleagă toate necazurile, așa cum i-au ajuns lui cunoscute, și roagă adulții, în care are încredere, să îl ajute să priceapă mai bine. Totuși, lipsa de sens a violenței care a sfâșiat această regiune nu îi dă pace.
Actorii din distribuția bine aleasă înlesnesc emoția, căci nuanțele sunt esențiale, mai ales când trebuie să reliefezi dureri prin simple banalități. În zgomotul constant al amenințării cu care se confruntă Buddy și familia lui, e nevoie de o decizie imposibilă: „Să rămână în acest cartier în care și-au trăit toată viața, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea sau să se mută într-un loc mai sigur și să o ia de la capăt? ”. Se iau în calcul numeroase variante: Anglia, acolo unde muncise tatăl lui Buddy sau un oraș idilic, dar îndepărtat cum ar fi Vancouver ori Sydney? Dureros de romantică, lovitura finală semnalează alegerea lor într-un mod care rimează perfect cu nostalgia care a fost cuvântul de ordine în aceste memorii cinematografice. Belfast însumează memoriile lui Kenneth Branagh, transpuse în alb-negru, dar și cu nuanțe trandafirii, și devine un film apolitic, ca o reverie romanticizată, un subtil omagiu adus unui oraș adesea criticat.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Kenneth Branagh
Scenariul: Kenneth Branagh
Imaginea: Haris Zambarloukos
Montajul: Úna Ní Dhonghaíle
Sunetul: Van Morrison
Distribuția:
Jude Hill – Buddy
Caitríona Balfe – Ma, mama lui Buddy
Jamie Dornan – Pa, tatăl lui Buddy
Judi Dench – Granny, bunica lui Buddy
Ciarán Hinds – Pop, bunicul lui Buddy
Durat: 98 min
Citiţi şi
Hercule Poirot vânează fantome – A Haunting in Venice
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
