O femeie cu părul sănătos, mătăsos și lejer coafat n-are rivale

3 March 2022

Sunt de doi ani într-o relație care mi se pare mie că merge în direcția bună. Adică sper să mă mărit cu el. Lucrurile s-au așezat, focurile ard liniștit, nu mai avem artificii, dar confortul e total. Prietenele îmi mai spun din când în când să nu mă culc pe-o ureche, mama mă întreabă de ce nu mai sunt la fel de pusă la patru ace ca înainte de a-l cunoaște pe „al meu”, eu mă uit în oglindă și zău dacă văd vreo schimbare. Și asta mă liniștește. Sau mă liniștea până luna trecută, când am cunoscut-o accidental pe fosta iubitului meu.

Mai-mai să-mi cadă fața de la surpriză – femeia aia arăta be-ton! Elegantă, dichisită, adecvată cu contextul. Roiau nu doar puținii bărbați de la eveniment în jurul ei, ci și femeile. M-am tras un pic mai departe și am urmărit-o. Și oricât aș fi vrut să-i găsesc vreun defect, de la distanța aia, n-am putut. M-am analizat imediat și mi-am dat seama că poate o invidiam puțin, dar nimic mai mult. Eu sunt o femeie sigură pe mine. Știu exact care-mi sunt punctele tari și vulnerabilitățile, oportunitățile le fructificasem acum doi ani, iar amenințări nu prea vedeam… sunt as la analize SWOT! 🙂

Și totuși gândul ăsta a început să mă roadă ca viermele un măr sănătos. M-am întors în urmă cu doi ani să văd și eu diferențele pe care se pare că le vedea toată lumea, mai puțin eu. Și fotografiile îmi arătau că atunci eram dezirabilă ca o mașină full option. Era gluma mea preferată, chiar, n-am mai folosit-o de mult. Și în afară de faptul că ea era brunetă și eu roșcată, multe deosebiri nu erau, estetic vorbind. M-am uitat apoi în oglindă și situația s-a schimbat oarecum. Hmmm… ce să fie?

Și ce credeți, m-am trezit la serviciu că încep s-o caut pe social media. Mai corect spus e că am dat buzna peste profilul ei de facebook (nu mă certați, dar nu m-am putut abține!) Și în toate, dar în toate pozele ființa aia era ca ieșită din mâna unui stilist. De păr, zic. Nu am făcut o obsesie, dar chiar mă frământa ideea, că mai aveam puțin și-mi întrebam iubitul, dar cum așa ceva nu se face, mi-am făcut profil fals de fb și am întrebat-o direct, pretinzând că scriu un articol despre cele mai elegante femei de pe facebook și secretele lor. Așa am aflat că folosește aparatul de coafat Dyson Airwrap. Păi, până aici i-a fost, mi-am șters contul, ce femeie elegantă, ce articol? Să mă vezi pe mine! Și cu gândul la 8 Martie mi-am făcut cadou unul!

Am exersat, am căpătat îndemânare destul de rapid pentru că… aparatul de coafat Dyson Airwrap face ceva ce nu v-ați gândit că e posibil: atrage și înfășoară părul folosind doar aer. Și asta pentru că… efectul Coandă folosit unde nici nu te-ai fi gândit. Tu, pentru că nu ești inginer la Dyson. Deci, fără păr încurcat, fără chinuială cu înfășuratul șuvițelor, doar bucle și onduleuri voluminoase, avem două capete de ondulare, în două diametre, pentru bucle mai mici sau mai lejere. Sau, cum am descris aici, păr neted și coafat. De aici încolo, între ondulat și drept, avem accesorii pentru tot ce vă poate trece prin cap. Alt avantaj, la fel de important, este că nu este afectată structura firului de păr cu acest aparat, pentru că, printre altele, dispozitivul este prevăzut cu tehnologia care permite controlul inteligent al temperaturii fluxului de aer. În caseta cu care vine aparatul, au loc, compact, toate capetele de coafare: perie pentru netezire, fără electrizare, perie moale pentru un aspect “blow-dry” (volumul obținut este impresionant, nici nu știai că ai atâta păr), perie rotundă pentru volum, uscător pre-coafare – uscăm părul cam 80% și apoi începem stilizarea. 

 

Fetelor, după vreo două săptămâni, categoric ceva s-a schimbat. Ceva subtil, dar sesizabil. Și am convingerea clară că felul în care reușesc acum să-mi aranjez părul e răspunzător de mângâierile, săruturile ori pur și simplu de gestul acela când își îngroapă fața în bogăția de culoarea focului și mă trage pe nas. 🙂 Uitasem de puterea lui de seducție, îmi purtam părul mai mult strâns în câte o coadă de cal nu prea sexi.

Puteți crede că e reclamă, treaba voastră. Eu am crezut din prima că în aparatul ăsta poate sta unul dintre secretele feminității și așa a fost. Pentru că în cele 200 de poze ale fostei pe care le-a postat de la începutul anului am identificat cred că 20 de stiluri diferite. Iar eu am găsit cam tot atâtea, că nu-mi place să imit, da?

Să fiți iubite! Vă pun poze de la nuntă! Și nu uitați ceea ce eu uitasem: o femeie cu părul sănătos, mătăsos și lejer coafat n-are rivale. 🙂

Puteți achiziționa un aparat de coafat Dyson Airwrap de aici, unde găsiți și ghidurile video de coafare. Orientativ, pentru că în scurt timp veți descoperi ce calități de hair stilistă aveți. Și, firește, și alte senzații. În bună parte, noi. 🙂  



Citiţi şi

1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050. Ce recomandă specialiștii

România este a doua cea mai poluată țară din Europa cu particule în suspensie (PM2,5) și compuși organici volatili (COV)

Cum să ai grijă de părul tău și să alegi ce-i mai bun pentru el

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro