Pe 98 % dintre cei care vor vedea titlul nici măcar nu-i interesează acest articol, pentru că nu mă cunosc, 1 % – vor fi prieteni care nu vor fi de acord cu ce am scris și probabil un alt 1% – alți prieteni și câțiva necunoscuți care vor empatiza cu mine. Ei bine, nu am stat întotdeauna să mă gândesc la asta. La faptul că nu am avut un feeling matern, că nu mi-au plăcut prea mult copiii și că nu am fost prea deschisă în a le acorda timp din timpul meu. În afară de nepoții mei de la frați, pe care i-am văzut crescând și i-am iubit enorm, participând practic la creșterea lor, alții nu mi-au trezit interes.
Nu, nu-mi permit un copil. Nu îmi permit un copil într-o lume în care se declanșează războaie, într-o lume incertă în care ni se pun masti chirurgicale medicale de unica folosinta, într-o lume plină de vaccinuri și boostere, de interdicții și de frică. Nu-mi permit un copil într-o lume împărțită în două părți, cei pro și contra, cei care se urăsc reciproc, cei care se cred în tabere diferite, definind însă doar bătălia care se duce între puterile mai mari, pentru care noi suntem doar niște sclavi moderni care au acceptat deja controlul absolut.
Îmi permit o șampanie scumpă pe care să o savurez pe orice plajă a lumii, o geantă Chanel sau pantofi Louboutin. Îmi permit să visez și să plec să-mi văd acel vis cu ochii. Îmi permit să fac teste pe mine ca să arăt un rezultat negativ la vamă. Îmi permit să spun și să fac orice cred că este bine și necesar pentru mine și pentru soțul meu. Îmi permit să greșesc și să plătesc pentru greșeli. La naiba, cred că mi-aș permite și o călătorie pe Marte. Dar nu-mi permit un copil.
Pentru că aș fi egoistă. Egoistă să îl aduc în lumea în care mi-ar fi greu să îi explic ce se întâmplă. Nu aș ști cum să-l îndrum și ce să-i ofer pentru a-i întări siguranța. Nu vreau un copil căruia să fiu nevoită să îi pun mască și să-i povestesc despre marea resetare pe o parte și teoriile conspirative pe de altă parte.
Vreau să păstrez fricile și nesiguranța zilei de mâine doar pentru mine. Incertitudinea clipei de acum. Durerea de a nu putea vedea oamenii dragi mai des.
Îmi permit să iubesc și să admir copiii prietenilor noștri, să îi strâng în brațe și să mă rog pentru ei. Să fiu mândră că ei – prietenii mei, au avut curajul și puterea asta. Îmi permit să fac asta, fără să judec, dar nu îmi permit un copil al meu și nu vreau să fiu judecată.
Data viitoare când vă mai vine în minte să mă întrebați de ce nu facem un copil, poate ar fi mai bine să vă limitați la întrebările care nu depășesc limita bunului simț. Ce mai faci? Cum te simți? Ce fard de obraz folosești? Cum ți-au ieșit plăcintele în cuptorul cel nou? Altfel, mi se pare firesc să mă îndepărtez de acei oameni care nu au încredere în acei oameni, cei ca mine, care nu își permit un copil.
Or, eu îmi permit orice acum, chiar și un apartament în Dubai (că tot a devenit un trend) sau un full body reconstruction, mai puțin un copil căruia să îi îndrept pașii într-o lume atât de confuză, atât de tristă și atât, dar atât de superficială.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
