Biletul doar dus

7 February 2022

România e pe dos. Tupeul este premiat. Valoarea este marginalizată. Mediocritatea este slăvită. Gloata e singura unitate de măsură a “calității”.

Bunătatea e slăbiciune. Jigodismul este apreciat. Talentul e batjocorit. Nerușinarea e un as. Putorile adună vechime în muncă. Ghioceii, să trăiți șefu’, o duc bine, acumulează primitiv capital. Instituțiile există ca să fie umplute cu neamuri, amante și amanți, spre a fi frumos. Lichelele triumfă. Decența zace în șanț, cu capul spart de derbedei.
Haita, tribul, partidul și noua securitate fac peste tot legea. Legea e fărădelegea.

Golanii nu leagă două vorbe-n română, dar sunt patrioți nevoie mare. Țara toată e înglodată în nevoia aceasta mare. Pute, dar nu ne pute.

Avem datorii și la întreținere, murim fără dinți în gură, dar suntem daci, brânză, mânz, viezuri, draci-laci. Gura mare plină de baliverne și trompeta abjectă trec drept vestitoarele adevărului.

Analfabeții ajung doctori în științe. Pușcăriașii ajung să fie eliberați din închisori pentru “lucrări academice”. Știința nu ne trebuie. Avem ciuboțica cucului. Papagalii trec drept intelectuali.

Cinstea e miștocărită. Hoții conduc. Lenea e aplaudată. Munca e pentru proști. Nesimțiții sunt speciali. Avem retradul istoric cronic, sever, facem valahie-n cerc, trăim mintal în secolul XIX și avem mofturi de mileniul III.

Școala e o glumă. Glumele ajung generali, prim-miniștri, președinți. Marionetele sunt făcute grămadă de bani. Sforarii sunt la fel de proști ca marionetele.

Criminalii scapă nepedepsiți. Nevinovații sunt călcați în picioare. Justiția nu face dreptate, face pârtie pentru următoarea generație de hoți.

Educația nu se mai practică. Stabilim recorduri mondiale la curvăsărie, on și off-line, și asta ne umple de mândrie patriotică. Se umflă tărâța-n patriotele naționale că suntem primii la prostituție, șuți și traficanți.

Primitivii, cu vocabular de zece cuvinte, sunt modele. Oamenii care au coloană vertebrală abia își târăsc zilele sau au părăsit de mult această corabie scufundată.

Șobolănimea o duce minunat. Impostorii o duc bine, aici e raiul lor. Jegul e la el acasă.

Fără căldură, fără apă caldă, fără orizont, dar vlahii sunt tare pasionați de “politică”. Groparii comunităților se cheamă că fac “administrație” și merită o primă. Cine n-are nimic de spus – ăla latră cel mai tare.

Avem mai mulți gradați decât Coreea de Nord. Suntem un neam de eroi. Curluntrismul e arta națională.

Televiziunile sunt pline de gunoi și gunoaie, adevărate fabrici de limbi moi în dosurile celor în scaun, jurnalismul e pudelul de companie al puterii.

Cu dregătorii nu te poți angaja nici într-o conversație despre vreme, nu știu nimic despre nimic, iar când vorbesc parcă extrag vocalele ca bilele de la loto. Sunt mai nereușiți decât starea vremii în Crișana și la munte.

Miniștrii Educației sunt gardienii plagiatorilor. Găinarii sunt secretari de stat. Ordinarii sunt luminile. Bezna din cap e stropită cu șampanie Franța. Tablagiii își freacă vidul existențial în Monte Carlo. Copiii securiștilor pozează în faruri ale civilizației vlahe. Peste tot, Farfuridi și Brânzovenescu și Emil Bobu, eternul.

N-avem drumuri, n-avem școli, n-am avem presă, n-avem spitale, statul român a dat pe nimic resursele. Dar avem șepcuță și avioane care stau să cadă din zbor. Rusia, fiind Rusia, abia așteaptă să pună iar gheara pe noi, dar nouă ne place mai mult la șaorma, la turci, șpagă, bacșiș, ciubuc, dat din buci.

N-avem clasă de mijloc între hoți și proști, jumătate de țară e în comuna primitivă, dar nici bulgarii n-au așa producție de rășini. Țara noastră e țara noastră, vrem o țară ca afară – visul românesc e astăzi biletul doar dus. Drum bun, noapte bună, România, odihnește-te în pace, regrete eterne.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Țara în care nu te poți compromite

Patru semne că ești afectat de căldură și remediile recomandate

Cealaltă Românie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. ana / 7 February 2022 15:56

    daca as fi avut talent, exact asa as fi scris. dar n-am, asa ca la vara imi iau un bilet. doar dus.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro