Prima floare din viața ei a fost un ghiocel
Ciripitul păsărilor este rar în iernile din munți. Pe noi ne vizitau câteva, mici, curioase și întotdeauna flămânde. Le priveam adesea de la fereastră, de acolo de unde ele nu mă consideră un pericol, de aici, de unde fiica mea, ținută cu mare grijă în brațe, își formează culoare secrete în inima ei pentru viețuitoarele de la munte. Uneori, mai ales dimineața, păsările ciripesc într-o notă absolut fascinantă, poate pentru a ne informa că sunt din nou treze, acasă, acolo unde pot trăi fericite ca o familie numeroasă de înaripate mici ce sunt.
Le plăcea în apropierea casei, zgribulite pe sub streașină. Le făcuse tata-socru căsuțe din lemn, pe care le agățase prin pomii din curtea din spatele casei. Nu le-a cucerit bunăvoința lui, însă nimeni nu se putea supăra pe ele, cu atât mai puțin în diminețile însorite în care veselia lor era debordantă. Ciripitul lor era fără ecou. Păsările de munte nu fac rău albului ce tăinuiește izvoarele și râurile de mâine. Singurul ecou se năștea din gurița Perseidei, care gângurea pe aceeași tonalitate cu a notelor desăvârșite, născute din piept minuscul de pasăre. Ecoul fetiței mele nu făcea rău nimănui.
Într-o astfel de dimineață am ieșit cu toții în grădina din spatele casei, acolo unde îi plăcea soarelui să se ascundă iarna. Îi promisesem soției mele că într-una din diminețile însorite de iarnă îi voi face o surpriză, una pe care o pregătisem din primăvara anului trecut, atunci când nu știam că vom avea o fiică pe care să o ținem în brațe.
Zăpada nu se putea abține și sfârâia sub picioarele noastre. Aproape de tufele de aluni făcusem o ridicătură de pământ în care am plantat o mulțime de bulbi de ghiocei, făpturi desprinse din puritatea absolută a munților. Știam că soarele le va topi pătura de zăpadă, oferindu-și contribuția în materie de surprize. Ghioceii, inocenți până în adâncul ființei lor, vor fi tentați să verifice dacă le-a venit vremea înfloririi. Iată, dimineața înfloririi le-a făcut loc în sânul familiei noastre, devenind astfel prima grădină suspendată de ghiocei.
Perseida, aflată în brațele mamei ei, acum de trei luni și opt zile, privea veselă spre peticul înălțat de pământ. Cele câteva floricele de ghiocei se chinuiau să se sprijine de gulerele albe din petice de zăpadă. Ne-am aplecat spre singurul firicel înflorit, l-am rupt cu apreciere pentru sacrificiul pe care îl făcuse pentru noi, așezându-l cu grijă în palma micuței mele comori. A privit spre albul petalelor de ghiocel ce îi imita culoarea pielii, a gângurit veselă, apoi a dus floarea spre guriță. O atinsese cu nesiguranță cu buzele, umezind-o.
Prima floare din viața ei a fost un ghiocel ce și-a oferit parfumul din mijlocul unei grădini suspendate de ghiocei. Îl plantasem pentru soția mea, și-am ajuns ca împreună să îl oferim fiicei noastre în cea mai frumoasă dimineață a înfloririi. Petalele acestuia, atinse de gurița Perseidei, au devenit buzele pure ale unui anotimp născut din albul desăvârșit al iernii. L-am păstrat în secret, uscat între foile unei cărți cu poezii pentru copii, ca simbol al celui de-al doilea culoar format în inima fetiței mele. Păsări, ghiocei…
Povestire publicată în volumul Litere pe fulgi de nea – Break the ice – SIONO Editura
Pe Cosmisian îl găsiți aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Delta Dunării – un loc ce trebuie văzut măcar o dată în viață
Copiii care bat muntele nu ajung vreodată supraponderali
Drumeția, o alegere frumoasă și sănătoasă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
