“Este greu de crezut că Vogue Paris, revista care a fost întotdeauna capabilă să se reînnoiască, să îmbrățișeze revoluțiile și să rămână în fruntea tendințelor, împlinește 100 de ani. 100 de ani de stil merită o mare sărbătoare și această aniversare, întârziată cu un an, este celebrată cu o retrospectivă organizată la Palais Galliera cu peste 400 de lucrări din arhivele revistei.
Expoziția Vogue Paris 1920 – 2020 este deschisă din 2 octombrie 2021 până pe 30 ianuarie 2022, la Palais Galliera 10 Av. Pierre 1er de Serbie, 75116 Paris
Lansată în 1920 de Condé Nast, Vogue Paris s-a impus ca o referință pentru stilul și cultura franceză. De la modele care au devenit supermodele la fotografi care au evoluat ca legende și o escadrilă de tineri designeri care desenează contururile unei mode îndrăznețe și incluzive bine ancorate în timpul său, revista își propune să fie un căutător de talente și o reflectare a unui societăți aflate într-o continuă schimbare.
Un frumos obiect de cult, Vogue Paris a modelat imaginea femeii franceze, un fashion icon, aproape în ciuda ei, purtând acest irezistibil și imposibil de descris „je ne sais quoi” pe care îl invidiem în secret.
Femeile de la Vogue iau pe rând trăsăturile lui Brigitte Bardot, Catherine Deneuve, Kate Moss, Jane Birkin, Laetitia Casta, Naomi Campbell, figuri emblematice cu un farmec atemporal. Ca să nu mai spunem de generația nou, care își urmează calea încercând să-și depășească înaintașele: Kaia Gerber, surorile Hadid, Jill Kortleve, Valentina Sampaio sau Malika Louback.
David Bailey, Catherine Deneuve Vogue Paris, May 1966 Archives Vogue Paris
David Sims, Kate Moss in Gucci Bolero, directed by Joe McKenna, Vogue Paris cover March 2004
Anul acesta, 100 de ani de îndrăzneală și stil sunt sărbătorite în interiorul zidurilor Palatului Galliera. Aici va fi scena celor mai grandioase seri de modă ale revistei, în cadrul unei retrospective demne de prestigiul ei. Peste 400 de lucrări din arhivele Vogue – fotografii, ilustrații, reviste, documente, filme – sunt puse în lumină de o selecție superbă de modele haute couture și prêt-à-porter. De văzut neapărat.”
Așa își anunța cititoarele Vogue Paris despre evenimentul aniversar. Credem că este o experiență minunată și ne-am dori s-o trăim și noi. Până atunci vă propun să ne bucurăm prin ochii și impresiile prietenei noastre, pariziana Ioana Nicolescu, una dintre mult prea puținele voci cu autoritatea dată de studii și pasiune când vine vorba de modă.
***
O expoziție consistentă, dar nu uriașă, unde stai să citești fiecare explicație, unde îți dai seama ce repede trece timpul și cât de actuală poate să rămână o referință de modă. Iar dacă cumva ai și lucrat la o revistă, îți dai seama ce muncă enormă se găsește în spatele câtorva zeci de pagini care ajung la tine ca un rezultat impecabil.
Spre deosebire de expoziția Mugler, aici poze făcute în 1930, 1960 sau 2000 rămân surprinzător de actuale. M-am uitat de două ori la paginarea unui număr din anii ’20, parcă era o revista hype de azi.
Frumos documentată, în expoziție găsești și scrisori și note interne, unde simți pulsul redacției și felul de a lucra. Foarte fain de văzut (citit) cum după al doilea Război Mondial, toți colaboratorii Vogue se mobilizaseră pentru un prim număr fără bani într-un timp extrem de scurt, pentru că li se părea normal să fie solidari și să se ajute între ei ca să iasă prima revistă după război.
Plimbarea în timp o faci cronologic, piesele iconice care au fost fotografiate în revistă sunt frumos așezate lângă numărul de Vogue corespunzător, deschis la pagina cu pricina – așa vezi puloverul cu fundă al Elsei Schiaparelli din 1927 sau faimosul Flashy Pink, taiorul Bar al lui Dior din ’48, silueta Courrèges din 64, rochii Grès, Alaïa, Yves Saint Laurent sau Galliano. Și seriile modă făcute de cei mai importanți fotografi de modă, de la Guy Bourdin, la Helmut Newton, Mario Testino sau Peter Lindbergh.
Înțelegi ce înseamnă femeia franceză (mai degrabă, adevărata pariziană după părerea mea) de-a lungul epocilor și printr-o recapitulare frumos rezumată a stilurilor – m-a amuzat cover-ul Vogue cu o ilustrație de mâini care tricotează, făcută după Primul Război Mondial
și să revăd coperțile istorice cu Dalai Lama sau Nelson Mandela.
Îl vezi și pe Patrick Demarchelier făcându-i poze lui Brooke Shields în 1983 sau un making off recent al unui shooting cu Emmanuelle Alt (n. red: cea care a succedat-o pe Carine Roitfeld în poziția de chief editor între 2010 și 2021), Andreea Diaconu și Mario Sorrenti.
Mi-a plăcut mult fidelitatea cu care Vogue a însoțit pe tot parcursul carierei oamenii în care credea, ca Yves Saint Laurent, Karl Lagerfeld, Catherine Deneuve sau Kate Moss, cele care au făcut cele mai numeroase coperte ale revistei (16 pentru Deneuve).
Am avut impresia că văd albumul unei familii, Vogue este o poveste de familie cu multe sentimente, diferența fiind doar că membrii familiei ăsteia sunt ceva mai cunoscuți.
Cred că sunt abonată la Vogue France din 1992 sau 93, fără întreruperi și nu mi-a plăcut întotdeauna ce vedeam sau citeam. Dar dacă nu e ușor să faci o expoziție despre o revistă, a fost foarte plăcut să văd multe referințe cunoscute frumos condensate într-unul din cele mai potrivite spații pentru așa un eveniment, la Palais Galliera.
Știați că Vogue Paris a fost singura din cele 24 de surori care a purtat numele unui oraș și nu al unei țări? Ei bine, acum știți.
Vă reamintesc că pe Ioana o găsiți cu totul aici. Merită fiecare minut petrecut cu ea.
Alte informații
La început, a fost o revistă săptămânală pentru lumea bună (high-society). Destinată elitei sociale, acoperea știri de pe scena locală, tradiții ale înaltei societăți și etichetă socială, dar și cronici de carte, spectacole și muzică.
În timp, a devenit o revistă de modă și stil de viață cu o imensă influență.
În 1909, Condé Montrose Nast, fondatorul Condé Nast Publications, a cumpărat Vogue și a transformat-o într-o revistă de modă feminină cu atenția pe frumusețe, control (stăpânire de sine) și etichetă.
Vogue a devenit curând cunoscut pentru fotografiile sale spectaculoase și calitatea înaltă a editorialelor. Nast a angajat cei mai buni ilustratori și fotografi ai zilei și ei au produs coperți sofisticate, uneori revoluționare, pentru revistă. În 1932, de exemplu, Vogue a devenit una dintre primele reviste care au avut o fotografie color pe coperta sa. În anii 1960, revista a redefinit aspectul modelelor feminine, evitând figurile “bine formate” pentru a evidenția fizicul subțire, neutru din punct de vedere al genului. Coperta Vogue din august 1974 a fost prima cu un model afro-american.
În 1988, Anna Wintour a devenit redactor la Vogue și a transformat imediat coperta Vogue, subliniind corpul femeii, mai degrabă decât doar fața ei, precum și prezentând frecvent actrițe de la Hollywood, spre deosebire de modelele tradiționale de modă, declanșând astfel un trend internațional. Wintour a început și Teen Vogue (2003) și Men’s Vogue (2005–08) în Statele Unite. În 2003, ea și Consiliul Creatorilor de Modă din America (CFDA) au inaugurat împreună CFDA/Vogue Fashion Fund, care a oferit sprijin financiar și mentorat în afaceri „următoarei generații” de designeri de modă americani.
În 2009, filmul documentar The September Issue – care a relatat producția numărului record al revistei de 840 de pagini din septembrie 2007 – a fost lansat cu aprecierea criticilor. Mai târziu în acel an, Vogue a lansat Fashion’s Night Out, o inițiativă globală comună care încurajează oamenii să sprijine designerii și comercianții internaționali în timpul crizei financiare globale; afacere, acum anuală, a marcat cel mai mare eveniment de cumpărături din istorie.
Vogue s-a bucurat de succes internațional, cu ediții standard și speciale publicate pe tot globul. Una dintre cele mai importante reviste de modă din lume a influențat puternic dezvoltarea industriei revistelor de modă și continuă să modeleze tendințele modei moderne.
La 100 de ani, în 2009, The New York Times a botezat Vogue “high fashion’s bible” – Biblia modei de designer.
Citiţi şi
100 de ani de la nașterea lui Marcello Mastroianni – povestea unei legende
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
