Eram tânăr, eram liber, aveam 1,88 înăltime, doar vreo 20 de ani și eram destul de arătos. Eram student la Cluj.
De cum mijea primăvara, domnul Jembera avea obiceiul să deschidă, printre primii, Grădina de vară știută de toți clujenii ca fiind Kios. Era în parcul central și era înconjurată de lacul de agrement al orașului. Raiul iubitorilor de bere, al studenților și al celor ce se simțeau bine la o vorbă, cu prietenii, pe lac.
Domnul Jembera era un comerciant bătrân, ce știa cum și ce să facă pentru ca afacerea să meargă bine. Iar printre altele, îmbia studenții să lucreze temporar după-masa și seara ca ospătari la terasa de pe lac.
În acel an, printre cei vreo douăzeci de studenți ce serveau acolo, mă aflam și eu.
Și, Doamne, câte lucruri bune și utile am învățat în timpul ăla! Dacă ar fi să amintesc doar unul, acela cu „clientul nostru, stăpânul nostru” mi-a prins foarte bine în restul vieții: uneori, e nevoie și de ”ciocul mic”!
După un timp, începusem să am clienții mei fideli, cu care, printre beri și grătare, intram în vorbă și ne povesteam de-ale vieții. Printre ei, Vasilie, care venea destul de des la o bere rece și nu era un mutulică, berea era pentru el doar un mod de a se destinde, după activitatea pe care o desfășura la teatru. Era un tip plăcut și, la cei vreo 40 de ani ai săi, avea o inimă tânără și un suflet tare deschis.
La un moment dat, simțămintele lui intime au răbufnit și mi-a mărturisit ca unui prieten bun: Sunt tare îndrăgostit! O iubesc la nebunie pe colega mea, Monica! E o femeie extraordinară, de o frumusețe răpitoare și… este foarte tânără. Merg pe stradă, dansez și le mărturisesc trecătorilor că iubesc. O iubesc pe femeia asta cum nu am mai iubit niciodată în viața mea!
Mă uitam la el ca la un fenomen și nu îmi venea să cred că el, la 40 de ani, poate iubi ca un nebun.
– E frumoasă, extraordinar de frumoasă, omule! Mă topesc de dragul ei!
Îl invidiam, eu nu eram în acel moment într-o astfel de situație, deși poate mi-aș fi dorit.
De fiecare dată când venea la o bere, îmi repeta ce fericit este el în acea iubire. Iar eu încercam să îmi închipui cum poate arăta femeia care îi răpise inima și sufletul. Până într-o zi, când a apărut însoțit de ea.
Era, cu adevărat, o frumusețe răpitoare. Blond-șatenă, ‘năltuță, corp superb, forme extraordinare… părea perfecțiunea întruchipată. Și, pe cât de frumoasă, pe atât de plăcută ca prezență.
Da, era o femeie ce merita să fie iubită, așa, nebunește, cum o făcea Vasilie!
Pentru că Vasilie avea o mașină Skoda –ceea ce pe vremea aia era o realizare – m-au invitat la câteva ieșiri la iarbă verde, așa, în trei. Acolo, pe dealurile unde ne ducea mașina și Vasilie, am început să observ la frumoasa lui iubită că, uneori, emana, așa, un sentiment de jenă inexplicabilă față de efuziunile de dragoste ale prietenului nostru. La săruturile lui, îi întindea doar delicatul său obraz, la îmbrățișările lui își punea brațele ca obstacol, la declarațiile lui de dragoste îl privea cu un oarecare reproș. Deși sesizam, nu băgam în seamă, femeilor le place să întărâte uneori…
Apoi au ajuns să mă viziteze în cămăruța mea din centrul orașului, vizite prietenești, discuții amicale, un ceai, un vin… Până într-o sâmbătă dimineață. Eram acasă, leneveam în pijamale, și aud un ciocănit la ușă.
Era ea, Monica!
I-am spus să aștepte puțin până mă echipez si apoi am invitat-o înăuntru. Deși nu mă anunțaseră despre vreo vizită, prima întrebare a frumoasei femei a fost: Vasilie nu a ajuns?
– Nu, nu a ajuns, trebuia să ajungă aici?
– Da, ne-am dat întâlnire la tine, la ora asta!
Bun, și ne-am apucat de așteptat să sosească Vasilie. Am băut un ceai, am povestit frumos, ca între prieteni, timpul trecea, se făcuseră vreo trei ore de la momentul stabilit de ei pentru întâlnire și el tot nu ajungea.
Până la urmă, a renunțat să îl mai aștepte și am plecat să o ajut la cumpărături. Am mai petrecut împreună încă vreo două ore și, dacă Vasilie nu a venit, ne-am despărțit cu cel mai nevinovat pupic.
După câteva zile, îl zăresc pe Vasilie pe stradă și îl opresc cu o întrebare absolut normală pentru mine:
– De ce nu ai venit sâmbătă la mine, să te întâlnești cu frumoasa ta? Ai avut întâlnire cu ea, la mine, nu-i așa?
Vasilie m-a ascultat, a împietrit, s-a schimbat la față și, după câtva timp de tăcere, mi-a răspuns:
– Da, am avut întâlnire cu Monica! Dar în capătul celălalt al orașului!
Din momentul acela, nu l-am mai văzut niciodată pe prietenul meu, Vasilie!
Guest post by Ioan D. Arăneag
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.