Mașina unei mari iubiri

19 October 2021

Era ianuarie 1959. Prima Skoda Octavia din istorie ieșea pe porțile uzinei din Mlada Boleslav, Cehia. Denumirea modelului era o aluzie la faptul că Octavia era cea de-a opta mașină a constructorului, care vedea lumina zilei după cel de-al Doilea Război Mondial.

Skoda nu știa la acea vreme, dar era începutul unei povești de succes. Era și cel de-al optulea model al companiei care primea o suspensie independentă, un element tehnic inovator pe care cehii îl folosiseră la mașinile lor încă din 1933.
Prima Skoda din istorie era pusă în mișcare de un motor de 1,1 litri cu patru cilindri în linie, care angrena puntea din spate prin intermediul unei transmisii manuale cu patru rapoarte și care dezvolta 40 de cai putere. Automobilul putea atinge o viteză maximă de 110 km/h și avea un consum de 7,7 l/100 km. Vârful de gamă era reprezentat de versiunea SUPER, propulsată de o unitate de 1,2 litri.

Skoda Octavia 60 de ani (10)

Familia Octavia a mai primit apoi un membru, unul mai spațios, un pic mai puternic cu cei 45 de cai putere ai săi, odată cu nașterea versiunii Combi, prezentată în 1960. Un portbagaj de 1.050 de litri cu bancheta pliată confirma natura practică a gamei.

La 11 aprilie 1964, ieșeau pe porțile uzinei din Cehia ultimele modele Octavia cu două uși. Acestea aveau să dispară pentru a face loc noii Skoda 1000/1100 MB, cu motor amplasat pe puntea spate, care a rămas în producție până la finele anului 1971.

Octavia modernă a apărut pe 4 aprilie 1996. Practică și generoasă în ceea ce privește spațiul, a cucerit repede teritoriul sedanurilor și break-urilor de familie. În anii ’90, mașina punea la dispoziția ocupanților un portbagaj cu volum de 528 de litri, care creștea la 1.328 de litri odată cu rabatarea banchetei. În 1998, ajungea pe piață și versiunea Combi, iar în 1999, Skoda a pus ca opțiune în gamă și sistemul de tracțiune integrală.

Skoda Octavia 60 de ani (9)

Cea de-a doua generație a modelului contemporan a venit pe lume în 2004. În 2013, constructorul ceh avea să facă loc sub capotă motoarelor pe benzină cu injecție directă, cuplate opțional la o transmisei automată cu dublu ambreiaj DSG.

În noiembrie 2012 a venit și cea de-a treia generație a Octaviei moderne. Aceasta a fost supusă unui facelift în 2017.

Skoda Octavia continuă să-și păstreze poziția de best-seller în gamă. În cei peste 60 de ani de existență ai modelului, 6,5 milioane clienți au comandat o Octavia. Modelul se produce astăzi la uzine din Cehia, Algeria, Rusia, Kazahstan, China și India.

Nota Bene: acum, dacă bugetul e mai rotunjor, ochii sigur îți pot fugi și spre un mercedes c classe. 🙂



Citiţi şi

Povestea unui best-seller – Skoda Octavia

O nouă noapte de dragoste cu Isabel

Turmă, pe locuri, fiți gata, iubiți-vă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro