În urmă cu ceva timp, ne întrebam Unde sunt cocotele de altădată și făceam următoarea remarcă: “Celebrități făurite în alcov au existat în toate epocile. Nu am inventat noi femeia-trofeu. Am reușit, însă, să o transformăm într-o caricatură grotescă, fără nicio legătură cu “leoaicele”, “patricienele” sau “marile orizontale” – cum erau numite vedetele “demi-monde”-ului din Franța lui Napoleon al III-lea. Un asemenea statut nu se obținea doar pe bază de nuri și de palmares amoros. Mai erau necesare câteva ingrediente importamte: inteligență, rafinament, instinct dramatic, fler psihologic, un grăunte de nebunie… “Marile orizontale” țineau saloane literare și erau protectoare ale artelor. Ele însele grandioase artiste ale provocării, spărgeau tiparele și sfidau convențiile fără să alunece vreodată în ridicol sau în vulgar.”
Și ne-am gândit să vă oferim mai multe informații despre numitele “mari orizontale”.
Frances Wilson de la The Guardian a fost sedusă de Grandes Horizontales, povestea captivantă a Virginiei Rounding despre curtezanele pline de farmec care au stimulat Franța secolului al XIX-lea și i-a făcut prezentarea de mai jos.
“Nefiind nici prostituată, nici amantă, însă taxând acele servicii pe care o soție le-ar face gratuit, curtezana este un caracter infinit de tulburător. Ambivalența și incertitudinea rolului acesteia sunt surprinse de cele două titulaturi sub care era cunoscută în Franța secolului al 19-lea: „grande horizontale” (n.r. marea orizontală) și demi-mondena.
Curtezana era un simbol al decadenței, la fel de vizibilă și impertinentă ca statuia scandaloasă a lui Apollonie Sabatier din Muzeul D’Orsay, realizată de Clésinger, în care apare magnific de orizontală, evidențiindu-și șoldurile în plin orgasm. (n.red. șarpele care pare că a mușcat-o de mână a fost adăugat de sculptor al ultimo minuto)
Însă, curtezana era de asemenea de-abia vizibilă, trăind demi-monden așa cum știa, un teritoriu exclusiv obscur și în care, precum Euridice, era condamnată să rămână. Curtezana era o femeie care decăzuse din respectabilitate și care apoi urcase pe culmile unui tărâm alternativ. Era o exilată.
Pentru a completa acest transfer de la o lume la următoarea, era necesară o schimbare a numelui, iar cele patru „grandes horizontales” ale căror vieți și legende sunt descrise de Virginia Rounding în cartea ei Grandes Horizontales (apărută în 2003)au împărțit între ele 15 nume, inclusiv titlurile acordate lor de către public.
Marie Duplessis, a cărei aparență copilăroasă și moarte timpurie au făcut-o să devină prototipul curtezanei „modeste”, s-a născut Aplhonsine Plessis, a devenit Contesă de Perregaux și a fost cunoscută post-mortem ca dama cu camelii după ce amantul ei, Alexandre Dumas, a portretizat-o în celebra lui piesă ca virtuoasa Marguerite Gautier, care murise de inimă rea. „În comparație cu curtezana din zilele noastre și monstruoasa ei corupție, mizerie, limbaj, jargon și prostie, Marguerite Gautier nu pare altceva decât o gravură estompată a unui model vag”, scria Barbey d’Aurevilly în momentul revenirii piesei „Dama cu Camelii”, în 1868.
Esther Pauline Lachmann, fiica unor evrei ruși, era tipul de curtezană pe care D’Aurevilly o dezaproba cel mai mult. Șireată și hotărâtă, ea a devenit cunoscută ca „La Paiva” (click pe povestea acestei legendare orizontale). Ambiția și extravaganța Paivei (al cărei soț avea de asemenea un titlu fictiv) erau atât de mari, încât chiar Napoleon al III-lea a cerut să îi fie prezentat palatul cu marmură, onyx și decorațiuni din aur, construit pentru ea de amantul și viitorul ei soț, Contele Henckel von Donnersmarck. După moartea ei, Henckel s-a recăsătorit, însă a păstrat corpul fostei sale soții într-un borcan imens umplut cu formol, în fața căruia obișnuia să plângă cu orele.
Aglae-Josephine Savatier, a cărei casă mult mai modestă devenise salon pentru intelectualii boemi, incluzându-i aici pe Baudelaire (care fusese amantul ei), Flaubert, Delacroix și Saint-Beuve, a devenit Apollonie Sabatier, ștergând orice asociere între ea și un „savate”, în traducere papuc vechi, uzat. Madame Sabatier a fost numită curând La Presidente, iar reputația ei a fost atât de puternică, încât a primit scrisori scatologice și pornografice de la poetul și criticul Teophile Gautier.
Născută în Anglia, Cora Pearl, amanta prințului Napoleon, și-a schimbat numele fără un motiv anume, renunțând la cel inițial, Emma Crouch. Însă, așa cum arată Rounding, îi plăceau jocurile de cuvinte și „să se facă ea însăși o piatră prețioasă pe un lanț de amanți”. Acest schimb de nume era o formă de reinventare, dar și o marcă a vremurilor: Louis Napoleon a adoptat titlul de Napoleon al III-lea, sugerând că oricine poate deveni oricine alege să devină.
În vreme ce curtezanele s-au descris ca fiind victime ale unei aristocrații indolente și ipocrite care le pasa încolo și încoace ca pe bomboanele mentolate, ele aveau tendința să se prezinte în termeni flamboaianți, incitanți și care fac cititorii să roșească, ca și cum ar fi reprezentat nu mai mult decât efemeritatea strălucitoare a unor vremuri apuse. „The Book of Courtesans”, scrisă de Susan Griffin (2001) și „The Courtesans”, scrisă de Joanna Richardson (retipărită în 2000), idealizează acest tip de personaje. Rounding atinge noi limite; „Grandes Horizontales” este un studiu precis și analitic din punct de vedere istoric al ascensiunii și decăderii al Parisului celui de-al doilea imperiu, un regim care este tratat ca inseparabil de periculoasa opulență a demi-mondenului.
După războiul franco-prusac, stilurile de viață extravagante ale curtezanelor au fost considerate vinovate pentru slăbirea Franței. „Primul gând din mințile tuturor a fost legat de dispariția aurului”, scria J de l’Etoile în 1871. Mare parte, din câte se presupune, a fost folosit pentru decorarea palatului lui La Paiva. Deoarece Rounding vede curtezanele ca pe un produs al presiunii economice și politice, ea evită narațiunea de roman și proza care te lasă cu respirația tăiată, asociate de obicei cu poveștile despre Traviate și marchizi. „În toată strălucirea unei curtezane, există tendința să uităm că sunt plătiți bani pentru sex”, ne reamintește Rounding.
O curtezană poate părea că oferă mai mult decât propriul corp: reputația era de asemenea cumpărată, alături de spirit, conversație, un salon bun, frumusețe și statut, dar în mod esențial sexul era ceea ce vindea.
„Situația reală a tranzacției este voalată; când o demi-mondenă se află în căutarea unui protector sau chiar a unui client, ea oferă un pachet în care actul sexual este implicit, dar care poate fi singurul lucru care nu este afișat în mod fățiș”, scrie Rounding.
Așadar, La Presidente a făcut reclamă sexualității ei prin statuia lui Clesinger, iar La Paiva și-a evidențiat realizările în casa ei din marmură. Cora Pearl a jucat rol de cupidon în piesa de operetă „Orfeu în infern” a lui Offenbach îmbrăcată doar cu diamante plasate în locuri strategice. Demi-mondena arăta doar jumătate din ceea ce era, promisiunea și succesul; asta o făcea alunecoasă și, în consecință, atât de dezirabilă.
Rounding este categorică despre rolul și eticheta salonului curtezanei și la detaliile apariției și toaletei acesteia, dar este la fel de interesată de legendele generate de aceste „grandes horizontales” așa cum este interesată și de viețile lor, astfel că analizează cu pricepere modurile în care adevărul și ficțiunea se întrepătrund în formarea unei reputații. Chiar dacă niciuna dintre cele patru femei nu se cunoșteau între ele, știau de existența celorlalte, iar Rounding își construiește narațiunea astfel încât fiecare viață se leagă cu următoarea, pe măsură ce amanții sunt împărțiți între ele și legendele celorlalte sunt consumate. Este o carte bogată și captivantă care le face de rușine pe cele dinaintea sa.”
***
Poate vă întrebați de ce Virginia Rounding le-a ales doar pe cele patru dintr-o pleiadă de orizontale. O fi pentru că altele fie și-au scris chiar ele ele memoriile, fie altcineva, fascinat de viața lor, le-a scris povestea. Dacă sunteți curioase, orice orizontală din cele de mai jos ați căuta pe Google are în spate nume celebre de bărbați ai epocii, de la poeți la capete încoronate, vieți complicate cu finaluri nu mereu fericite.
Contesa de Loynes (Jeanne Detourbay), pictor Amaury Duval
Sarah Bernhardt pictată de Giovanni Boldini
Alice Ozy
Contesa de Castiglione
Blanche d’Antigny, pictată de Paul Baudry
Contesa de Chabrilland (Céleste Mogador)
Emilienne d’Alençon
La Belle Otero
Liane de Pougy
Cleo de Mérode
Lola Montés
Harriette Wilson
Geneviève Lantelme
Laure Hayman pictată de Federico de Madrazo y Ochoa
Citiţi şi
O scurtă istorie a machiajului
Coco Chanel, pentru un milion de dolari la Hollywood
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
