E cumva în firea mea, cel puțin în ultimii să tot fie vreo 20 și ceva de ani, să construiesc. Știu că ”protestul unește – construcția dezbină”, dar cumva am reușit să găsesc sau să adun în jurul meu, oameni ca mine, oameni mai interesați să construiască decât să protesteze.
Acuma să nu mă înțelegeți greșit, am avut și eu perioada mea de rebeliune care a coincis cu Revoluția din decembrie 1989 și mineriada din 1990. Deci am exploatat la maxim ocaziile de a protesta. Nu sunt chiar o persoană neconflictuală (ca fosta doamnă premier), doar că mi se pare mai simplu să strigi ”jos cu…” (puneți ce vreți în loc de puncte puncte) decât ”hai să facem…” (puneți din nou ce vreți în loc de puncte puncte). Și mie totdeauna calea cea mai ușoară mi s-a părut plictisitoare.
Am avut și două tentative de a mă implica politic, tocmai pentru a construi, la o scară mai mare, ceea ce fac oricum. Am fost dezamăgită în ambele ocazii, am renunțat la politic și am continuat să construiesc, așa cum am putut, la scară mică. Destine, oameni, cariere. Dar mi-am dorit mereu să fac mai mult. Și chiar am crezut că pot face, atunci când oameni foarte dragi mie (și pentru care am un respect maxim) mi-au explicat că, dacă vrei cu adevărat să ”faci diferența”, trebuie să te implici politic. Deși am o vârstă și niște experiențe triste, am zis că de data asta e altfel. Că ei, “noi” (pentru că am intrat în acest joc cu toată convingerea) facem politica altfel.
Și da, o vreme chiar a fost altfel. Am cunoscut oameni minunați, care vorbeau aceeași limbă cu mine, care împărtășeau aceleași valori, care păreau a fi exact genul de echipă în care mi-am dorit dintotdeauna să intru. O echipă care construiește, chiar cu riscul de a retrăi legenda Meșterului Manole.
Dar au venit alegerile și am văzut, în doar câteva luni, mai multe atacuri între oamenii din același partid (sau din partide cu doctrină asemănătoare, care în orice lume guvernată de rațiune s-ar fi aliat ca să elimine partidele de opoziție) decât am văzut în 10 ani să fie atacată cealaltă tabără. Am înțeles motivele, frustrările și dezamăgirile (parțial le împărtășeam), dar tot îmi venea să plâng văzând câtă energie se risipește în aceste lupte, energie care ar fi fost mult mai utilă în a evidenția neregulile guvernărilor anterioare (asta pentru că strigările de ”jos cu…” sunt inevitabile în orice campanie electorală), dar mai ales în a veni cu soluții, cu proiecte, în a construi.
Și oamenii ăia dragi pentru care am intrat, iar în politică îmi ziceau ”lasă că se vor liniști lucrurile după fuziune”. Fuziunea a trecut, doar că, ce să vezi, lucrurile nu s-au liniștit.
Acum aud ”lasă că se vor liniști lucrurile după congres”. Congresul e în septembrie. Între timp, în micul meu orășel de provincie, consilierii locali (din lumea mea politică, evident) își cam bat joc de opțiunile electoratului, acționează fix pe dos (cam în toate privințele) față de ce au promis în campania electorală, stârnind lupte interne mai dure ca aproape tot ce am văzut în ultimii ani. O reacție justificată oarecum, dar cumva limitată la același ”jos cu…”. Iar dacă scot capul dintre hârtii (fiind eu într-o superaglomerată perioadă de raportări), constat că aproape în toată țara sunt tot felul de dispute de la ”ai voștri nu i-au lăsat pe ai noștri” (sau invers) la ”ba, pe-a mamei dumneavoastră”. Și oamenii pe care îi iubesc și pentru care am intrat (a treia oară) în hora asta politică, și de la care, sincer, așteptam mai multă acțiune îmi zic la fel ”Lasă că va trece după congres”.
Așa că, de vreo săptămână, tot ascult melodia celor de la Green Day și printre atâtea strigăte de ”jos cu…” îmi vine și mie să strig ”Treziți-mă când se termină septembrie!” Poate atunci vom începe, în sfârșit, la un an după alegerile locale, să construim ceva. Nu de alta dar UE așteaptă să ne îngroape în bani. Pe care, dacă nu avem programe operaționale corespunzătoare și nu scriem proiecte la fel de corespunzătoare, nu îi putem cheltui. Și dacă nu se cheltuie… nu e nici de unde să se fure. Mi-e foarte clar acum faptul că, în cele mai multe cazuri, ”politica altfel” înseamnă doar fix așa, dar invers, adică înlocuim incompetenții lor cu incompetenții noștri (credeți-mă, mi-a luat mult să găsesc un cuvânt inofensiv, ăsta a fost cel mai blând pe care l-am identificat). Am înțeles că, până la urmă, așa e politica. Peste tot. Și că ”a furat, dar a și făcut” nu mai pare atât de scandalos… dacă ăla care fură e… al nostru. Doar că aștept ca toată lumea să înțeleagă că dacă nu faci n-ai de unde fura!
Treziți-mă când se termină septembrie! Sau… dacă lucrurile continuă în felul ăsta, mai bine lăsați-mă să dorm! Nu mult, doar vreo 3 ani. Deși chiar nu aș avea nicio satisfacție în 2024, când formațiunile politice de-au pierdut (la mustață cumva) alegerile în 2020 vor câștiga detașat, să vă zic ”v-am zis eu!”. Electoratul care poate fi fraierit votează deja cu alții. Iar ceilalți vor sta acasă pentru că nu sunt la fel de înțelegători ca mine.
Treziți-mă când se termină septembrie! Între timp eu, împreună cu oamenii minunați din jurul meu – cei care au continuat să rămână în afara politicii – continuăm să construim. De la campanii de colectare separată a deșeurilor la sesiuni de dezvoltare personală pentru migranți și minorități etnice, despre care nu prea avem timp să scriem pentru că ne ia prea mult să facem. Oamenii ăștia pe care îi iubesc, deși au refuzat (pe diferite tonuri, de la politicos la agresiv – dar în modul prietenesc) sunt prea amabili, politicoși și țin prea mut la mine ca să îmi spună ”ți-am zis eu”… dar le citesc asta în priviri de câte ori îmi mai scapă câte un… o expresie licențioasă legată de unele rude de sânge și anumite părți anatomice ale anumitor politicieni. Unii mă iau protector de umeri, alții doar îmi zâmbesc, dar știu că suntem împreună și transformăm în realitate haștagul #suntemfapte de care cei ce l-au lansat acum vreo trei ani par să fi uitat complet. Construim destine, cariere, oameni. Facem lucrurile să se întâmple! Și asta ne dă un motiv suficient să ne ridicăm din pat în fiecare dimineață!
În rest…
Wake me up when September ends!
Citiţi şi
O fi coșul de gunoi un obiect banal, dar ia stai o zi, două fără el!
7 idei de mic dejun delicios și răcoritor pentru diminețile verii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
