Puțini se așteaptă ca civilizații așa zis primitive – cum ar fi tribul sudanez nuer sau populația nigeriană Yoruba – să poată oferi răspunsuri pentru intrigi aparent ultramoderne, cum ar fi fertilizarea în vitro sau procrearea artificială în cazul cuplurilor homosexuale. Cercetările antropologului francez Claude Levi-Strauss, prezentate în volumul “Antropologia și problemele lumii moderne”, reeditat de Polirom (22,95 lei), ar putea arunca dubii asupra ideilor că progresul societății este cel care duce la apariția unor contradicții sociale excepționale. Sunt doar “universalii” ale naturii umane, pare să fie concluzia cercetării, care propune imagini metaforice anticipate ale tehnicilor moderne, dar și o cale de înțelegere a felului în care “alte societăți pot socoti drept simple și de la sine înțelese niște obiceiuri care nouă ni se par de neconceput sau chiar scandaloase”.
“Societățile noastre sunt făcute să se schimbe”, sugerează Claude Levi-Strauss în “Antropologia și problemele lumii moderne” ce reunește trei conferințe pe care profesorul francez le-a susținut în Japonia în primăvara anului 1986 și pe care autorul însuși a intentionat să le includă într-un volum cu acest titlu. Faima antropologului Claude Levi-Strauss, un cercetător care a ajuns să-i cunoască atât de bine pe indienii bororo şi nambiquara, printre alți locuitori ai teritoriului Braziliei, dar care îi detesta pe exploratori și călătoriile lor, depășește cu mult domeniul științific. Popularitatea lui are legătură și cu faptul că este părintele unei mișcări intelectuale care și-a avut perioada de glorie în anii ’70, structuralismul antropologic – un termen împrumutat dintr-o șocală lingvistică la modă în anii ‘40-’50, influențată de elveţianul Ferdinand de Saussure sau Leonard Bloomfield, dar care, în cazul lui Strauss, îmbracă un amalgam – după unii foarte subiectiv – între o abordare naturalistă în studiul ființei umane și, derivat din asta, o atitudine filosofică, tributară și ea fie antropologiei culturale americane, fie studiilor unor cercetători europeni și ruși în ceea ce privește structuralismul lingvistic. Pe de altă parte, celebrele polemici legate de natura umană și libertăți pe care Levi-Strauss le purta cu Jean-Paul Sartre în boemul Cartier Latin, dezbaterile cu Simone de Beauvoir, Michel Foucault, Roland Barthes, Jacques Derrida sau Paul Ricoeu, polarizau, prin anii ‘50, intelighenţia franceză, aducând atât notorietate cercetătorului, cât și o viziune ceva mai accesibilă asupra unor științe precum sociologia sau istoria. Levi-Strauss a căpătat cu adevărat faimă mondială cu volumul “Tropice triste”, publicată în 1955, o carte care pune în evidență și talentul său de romancier, dar care rămâne o analiză deloc blândă a societății braziliane a anilor ’30.
Inseminarea artificială, un obicei vechi de când lumea
Probabil puțini se așteaptă ca civilizații așa zis primitive să aibă răspunsuri pentru unele probleme considerate ultramoderne, cum ar fi fertilizarea în vitro sau procrearea artificială în cazul femeilor virgine sau în cazul cuplurilor homosexuale. Și totuși, inseminarea cu donator, de pildă, își are echivalentul în Africa, la populația samo din Burkina Faso, studiată de Françoise Heritier-Auge, colega mea, care mi-a succedat la College de France, spune Levi-Strauss în “Antropologia și problemele lumii moderne”. În această societate, fiecare fată e măritată foarte de timpuriu, dar, înainte de a merge să trăiască la soțul său, trebuie, timp de cel mult trei ani, să aibă un iubit ales de ea și recunoscut oficial ca atare. Ea îi aduce soțului primul copil născut din legătura cu iubitul ei, dar care va fi considerat drept primul-născut din relația legitimă. La rândul lui, un bărbat poate avea mai multe soții legitime, însă, dacă acestea îl părăsesc, va rămâne tatăl legal al tuturor copiilor pe care ele îi vor aduce pe lume ulterior. Dacă una dintre cele mai dezbătute dintre problematicile moderne, cea a cuplurilor homosexuale și a copiilor acestora, animă de aproape un deceniu societatea modernă, anumite triburi cercetate de Levi-Strauss demonstrează că situația poate fi tranșată fără prea multe bătăi de cap, mai ales dacă nu este tratată ca un eveniment excepțional. Populatia nuer din Sudan, de pildă, asimileaza femeia sterilă cu un bărbat. În calitate de “unchi pe linie paternă”, femeia sterilă primește vitele ce reprezinta “prețul miresei”, plătit pentru căsătoria nepoatelor sale și se folosește de ele ca să cumpere o soție care-i va dărui copii – grație serviciilor remunerate ale unui bărbat, adesea străin. La populația yoruba din Nigeria, unele femei bogate pot și ele să-și ia soții, pe care le îndeamnă să trăiască alături de un bărbat. Când se nasc copii, femeia – “soțul” legal – îi revendică, iar cei care i-au procreat de fapt trebuie să o platească gras dacă vor să-i păstreze. “În toate aceste cazuri, cupluri formate din două femei si pe care noi, literal vorbind, le-am numi homosexuale, practică procrearea asistată ca să aiba copii, cărora una dintre femei le va fi tatăl legal, iar cealaltă – mama biologică”.
Povestea unui călător de birou
Claude Levi-Strauss s-a născut în 1908, la Bruxelles, într-o familie de artiști francezi. A urmat o vreme un drum tipic de aspirant cu înclinații umaniste, la liceul Janson de Sailly din Paris, apoi ca student în drept sau filosofie la Sorbona, dar a abandonat dreptul dintr-o teribilă lipsă de interes, iar filosofia l-a dezamăgit și ea destul de rapid, găsind-o sterilă și manieristă, mai ales în forma utilitară și moralistă care seducea la vremea aceea în Franța. A primit primul post de profesor la Laon, în Picardy, înainte de a deveni profesor universitar. Strauss s-a lăsat sedus o vreme în mișcarea socialistă, dar și-a pierdut rapid interesul pentru politică și s-a ținut, în mod surprinzător, departe de evenimentele dramatice din Franța postbelică. I-a atras atenția antropologia după ce a citit lucrările unor cercetători ca Robert Lowie sau Auguste Comte, în parte și pentru că a realizat bogăția culturilor considerate primitive. Sociologul Célestin Bouglé l-a recomandat într-un grup academic ce colabora cu Universitatea din Sao Paolo. A acceptat, în 1935, cu speranța că va putea studia populațiile amerindiene și chiar a încercat să facă anumite cercetări, dar a renunțat în 1939, în favoarea unui proiect în Amazonul brazilian și Mato Grosso, unde a întâlnit triburile Nambikwara, printre alte populații indigene. Deși studiile sale nu au fost considerate tocmai amănunțite, ele au avut darul de a crește pune în discuție realizările artistice și filosofice ale civilizației din Lumea Veche. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Levi-Strauss a avut de înfruntat umilințele căderii Franței și persecutarea evreilor în Vichy. În 1941 a fugit în New York, unde, alături de alți intelectuali francezi, printre care teologul Jacques Maritain, a pus bazele unei școli de studii sociale, un fel de universitate franceză cu numele École Libre des Hautes Études. După o ședere de câțiva ani în Statele Unite, răstimp în care a lucrat și ca atașat al ambasadei Franceze la Washington, revenirea în Franța a însemnat mai multe colaborări și realizari importante. Printre acestea, postul de director adjunct la Museé de l’Homme din Paris, director la École Pratique des Hautes Études, premiul Erasmus, primit în 1973, și un loc în Academia Franceză. Claude Levi-Strauss a murit în anul 2009, la vârsta de 100 de ani, la Paris.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
