Am fost în Heraklion, Creta, să-i vizitez mormântul lui Kazantzakis, cel care ni l-a dat pe Zorba. Și am mai fost și în Myrtia, să vizitez muzeul dedicat lui Kazantzakis, așezat chiar lângă casa tatălui său.
Dragă domnule Kazantzakis, vă scriu din Heraklion. Cel mai frumos loc din acest oraș e chiar acesta, unde sunteți dumneavoastră îngropat, la doi pași de soția dumneavoastră, Eleni Samiou, care a trăit o sută de ani, până în 2004, în mileniul al III-lea.
Iar de aici, din acest vârf de sub cer, se vede marea și tot orașul se vede și palmierii îmbrățișează călătorii osteniți cu umbra lor.
Veți fi fericit să aflați că aici vin tinerii să se ascundă, să bea raki, să asculte muzică veche și să viseze și uneori chiar să facă dragoste, ce poate fi mai frumos?
Ce simplu e totul când ești iubit pentru totdeauna: o cruce de lemn, o piatră de mormânt pe care a fost așezat epitaful pe care vi l-ați dorit: „Nu sper nimic. Nu îmi e frică de nimic. Sunt liber”.
Am fost în Myrtia, să vă văd pipele și scrisorile și ochelarii și toate obiectele acelea care v-au aparținut și care n-au fost date uitării.
Am venit aici fiindcă noi doi, domnule Kazantzakis, am îndrăgit mult același om: Panaitaki Istrati, prietenul vistătorilor și al învinșilor (Prietenul visatorilor si al invinsilor – Andrei Craciun (carturesti.ro).
Am venit aici anume ca să vă scriu două cuvinte și să le așez lângă fotografia cu dumneavoastră și Istrati tineri și nemuritori, demult, tare demult, pe când credeați că încă există revoluții care pot schimba lumea. Cele două cuvinte sunt acestea: “Bre, Panaitaki!”.
Sunt aceleași pe care i le-ați trimis dumneavoastră lui Istrati tocmai din Japonia și au ajuns la București după ce prietenul nostru a murit în ziua aceea blestemată de aprilie 1935.
Peste Myrtia, soarele a aprins tot cerul, cerul arde nepăsător și liber, jos pe pământ mă reculeg la amintirea căpitanului Mihalis, a lui Odiseu, a lui Hristos răstignit a doua oară, a lui El Greco, a văduvei din Zorba și sfântului Francisc de Assisi.
Scumpe domnule Kazantzakis, nu ați fost uitat, ba mai mult: sunteți iubit aici, acasă. Cretanii țin numele dumneavoastră sus și se mândresc cu el.
Așa cum bine știți: cretanii au dreptate, iar dacă greșesc atunci dansează și din nou au dreptate. Cretanii au întotdeauna dreptate.
Nu vă temeți de nimic, nu sperați nimic, sunteți liber. Și mai sunteți și foarte iubit, domnule Kazantzakis, pentru totdeauna.
Citiți și Scrisoare către Leonard Cohen
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Ascensiunea”, veriga lipsa din bibliografia lui Nikos Kazantzakis
Destinații unde soarele nu apune niciodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
