Despre dragoste necondiționată sau cum putem fi tâmpiți câteodată

30 April 2021

Cred în multe lucruri, dar în dragoste necondiționată, credeți-mă, nu pot.

În definitiv ce iubim? Iubim frumosul, iubim bunătatea, iubim prietenia, iubim cinstea, deșteptăciunea… Prin urmare iubim calitățile. În general iubim ce ne caracterizează pe noi înșine, sau ce nu avem și dorim să găsim în acel altcineva din proximitatea noastră, dar cel mai important, iubim ca răspuns iubirii primite. De ce am iubi necondiționat? Acest fel de iubire există, dar e pe termen limitat și în general pentru persoane pur și simplu iresponsabile, ca să nu spun psihopate. De ce ai iubi pe cineva care nu te iubește, care te desconsideră, te înșală, te folosește, sau, mai grav, te rănește? Chestia aceea cu dragoste la prima vedere, cu click-ul instantaneu peste voința noastră, e ceva de moment, și mai mult e ceva empatic, însă odată potolit focul de paie, rațiunea își spune cuvântul. Sau cel puțin așa ar trebui. Nici pentru o iubire necondiționată de scurtă durată nu există un raționament clar. O aventură într-un anumit context, o curiozitate, sau o simpatie de moment e cu totul altceva. O iubire însă, indiferent cum am motiva-o, cere neapărat un ecou.

Sunt și oameni care iubesc urâtul, josnicia, minciuna sau înșelătoria, dar nici aceștia nu iubesc necondiționat, ci pur și simplu iubesc toate aceste „calități” pentru că îi caracterizează, sau, nici mai mult nici mai puțin… le plac.

Am cunoscut pe cineva care era batjocorită, înjosită și umilită. Am întrebat-o de câteva ori de ce mai stă în acea relație atât de putredă, iar ca răspuns am primit exact ce îmi era teamă mai mult: „Pentru că-l iubesc”. După mai bine de douăzeci de ani de așa-zisă relație, am întâlnit-o atât de schimbată (în bine), cu un tonus extraordinar și cu o poftă nebună de viață, încât m-a lăsat cu gura căscată. „Ne-am despărțit. Nu-mi dau seama cum am putut fi atât de tâmpită atâta vreme!”, a fost răspunsul ei la întrebarea mea „Ce s-a întâmplat?”.

Așadar, dacă vă veți trezi vreodată iubind fără să știți de ce, scuturați zdravăn din cap, luați o gură de pălincă, eventual, sau dați-vă cu ciocanul de bătut șnițele peste degete, ca să vă deșteptați. Sigur n-ați auzit ceasul deșteptător la timp.

Citiți și Ești bărbat când…

Guest post by Dan HașDean

Sticlăria, 28 aprilie 2021

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cine sunt eu să judec?

Da, dragostea este un accident!

Parthenope sau iubirea ca act necesar de supraviețuire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro