Georges Boulanger (Gheorghe Pantazi) s-a născut la 18 aprilie 1893, la Tulcea, fiind fiul lui Vasile Pantazi și al Dimitrei Ciobanu. Georges Boulanger este pseudonimul artistic al violonistului, compozitorului și dirijorului Gheorghe Pantazi, care preia pseudonimul ce îi fusese atribuit de un ofițer de marină tatălui său, pentru asemănarea sa cu generalul francez Georges Boulanger, pe când acesta se afla cu o mică trupă de lăutari la Sulina, așa cum avea să descrie acest episod Jean Bart, în cartea sa, „Europolis”.
Numele, data și locul nașterii lui Georges Boulanger sunt evidente, existând în acest sens o scrisoare, semnată de artist, din 25 septembrie 1933, pe când se afla la Berlin, prin care solicita ajutorul primarului din Tulcea pentru a demonstra că este creștin, conform noii legi germane, că atât el, cât și părinții și bunicii sunt creștini ortodocși: „… eu sunt fiul lui Vasile Boulanger (care sunt convins că l-aţi cunoscut şi care a murit la Londra acum 3 ani, când eu cântam la Hotel Savoy). Acuma în Germania este legea unde este absolută nevoie, ca eu să arat că parinţii mamei mele au fost creştini, ca şi mine […]”. Modul în care este scris, detalii privind activitatea muzicală a tatălui său (decedat la Londra în 1930), indicarea cu precizie a referinței locului în care mama și bunica au fost îngropate, arată îngrijorarea artistului față de noua legislație nazistă, prin care se impunea dovada originii ariene, fiind de fapt, începutul procesului de epurare etnică ce avea să atingă dimensiunea abominabilă a exterminării din lagărele naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Mare parte a membrilor familiei erau violoniști, basiști și chitariști. Împreună cu tatăl său, George obișnuia să cânte la toate aceste instrumente.
Portrait of violinist George Boulanger with violin (Photo by ullstein bild/ullstein bild via Getty Images)
De la vârsta de 12 ani, începe să studieze, ca bursier, la Conservatorul de Muzică din București. Trei ani mai târziu, în timp ce tânărul artist cânta Paganini, este auzit de celebrul violonist și profesor Leopold Auer, acesta fiind fascinat de aptitudinile artistice ale lui Boulanger. Cu sprijinul lui Auer, Boulanger ajunge la Dresda, în Germania, unde studiază cu Auer timp de doi ani.
St. Petersburg
În 1910, când Boulanger avea doar 17 ani, Leopold Auer considera că educația muzicală a elevului său este completă. Îi face cadou o vioară care îl va însoți de-a lungul întregii sale vieți. În plus, îi facilitează angajarea ca violonist principal la Café Chantant, cea mai selectă cafenea din St. Petersburg, frecventată de aristocrația rusească, audiență care l-a aclamat în nenumărate rânduri.
În Rusia, Boulanger și-a dezvoltat stilul unic, o combinație de muzică țigănească, folclor balcanic și valsuri vieneze. Tot în Rusia a cunoscut-o pe cea care avea să devină marea lui dragoste: Ellionor Paulson, o tânăra intelectuală estoniană, avocat și studentă la medicină.
În 1917, după revoluția bolșevică, Georges s-a întors în România, unde a activat în cadrul forțelor armate. Predă lecții de muzică și compune. În timpul șederii sale în România corespondează susținut cu Ellionor, care locuia cu părinții ei în Estonia. Au decis să se întâlnească în Berlin, în 1922/1923, începând o nouă viață împreună. S-au căsătorit și împreună au avut două fiice: Nora și Georgette.
Berlin
Berlinul era în acei ani unul dintre orașele cele mai prolifice în privința muzicii ușoare (Unterhaltungsmusik), cu sute de cafenele, hoteluri și cabarete unde putea fi ascultat acest gen de muzică, cu o mică orchestră și celebrul violonist care cânta plimbându-se printre mese. Și la Berlin, Boulanger s-a bucurat de succes în rândurile aristocraților ruși, care emigraseră și frecventau îndeosebi restaurantul Föster.
El a fost unul dintre fondatorii muzicii de „café concert-chantant”. De regulă, își interpreta propriile compoziții, create pentru înregistrări audio și pentru radio, dar cânta și piese ale compozitorilor clasici, fiind extrem de exigent cu muzicienii orchestrei sale. Se spune că exercita o putere aproape magică asupra audienței, prin maniera cu totul specială de a interpreta.
Boulanger este cel care avea să îl introducă pe Dinicu în lumea pariziană, unde a fost declarat cel mai mare cântăreţ al muzicii populare şi de “café-concert” şi unde Pierre Mac Orlan, Roland Dorgeles, Pierre Benoit, sau Sacha Ghitry, au fost doar câţiva dintre artiştii legendari care au venit să-i asculte muzica.
În 1926, după ce a avut prima înregistrare radio ca solist, Boulanger a semnat un contract cu Bote&Bock pentru editarea a șapte dintre lucrările sale, printre care și Avant de Mourir, care va fi cunoscută, mai târziu, ca My Prayer (conform editării ulterioare cu versurile lui Jimmy Kennedy). Ulterior, piesa a fost inclusă în coloana sonora a mai multor filme, precum Black Eyes, Malcolm X, The Big Rip-off 2, Ocean Sky sau The Curious Case of Benjamin Button, dar și în repertoriul multor formații și cântăreți renumiți, precum Glenn Miller, The Ink Spots, Bill Kenny, Solomon Burke, Mantovani, Eva Olmerova, Tom Jones, Ella Fiztgerald, Roy Orbison, Brenda Lee, The Platters, Tom Jones și Adriano Celentano. În 1956, versiunea „My Prayer” a grupului vocal The Platters a ocupat timp de patru săptămâni locul I în clasamentul Bilboard Top 100.
În 1927, Boulanger figura în agenda telefonică sub titulatura de dirijor de orchestră. E perioada în care afișele principalelor hoteluri și music hall-uri berlineze anunțau: „Boulanger cântă astăzi!”
În 1928, susține un concert la Savoy and Claridge, în Anglia. Trei ani mai târziu, împreună cu orchestra sa formată din 11 muzicieni, susține un turneu în cele mai importante orașe din Europa, devenind tot mai cunoscut. A înregistrat piese cu mai multe case de discuri și a atins vârful carierei sale artistice în 1935-36, devenind o legendă în Germania. Este distribuit în mai multe filme, printre care și Der Ewige Klange (1943).
În timpul regimului nazist a rămas în Germania, la finele războiului locuind în Mecklenburg, o zonă ocupată de Armata Roșie. Este eliberat de soldații americani, când aceștia află că este compozitorul faimoasei My Prayer.
În 1948, se decide să emigreze în America de Sud, nici părinții, nici socrii săi nemaitrăind la acea vreme. Semnează un contract cu Hotelul Copacabana Palace din Rio de Janeiro. În Brazilia, lucrează intens și devine și acolo cunoscut. Călătorește prin întreaga țară, până când obține primul său contract, în Argentina, la Radio Belgrano. A trăit în Argentina pâna la moartea sa, pe 3 iunie 1958, în Olivos. Nimic, însă, nu a putut egala gloria lăutarului român, ca zecile de discuri ale firmei Telefunken răspândite în lumea întreagă.
„Acest violonist din România – scria pe mapa amintitului microdisc un autor german – a însemnat pentru discofilii zilelor noastre ceva asemănător cu Mantovani. Fiecare licean l-a cunoscut, fiecare fată visa la el şi la suspinânda sa vioară. Niciun ochi nu rămânea uscat, atunci când acest pseudo-francez, cu arcuşul său fermecat, lăsa să freamăte lucrările „Einsamer Sonntag” („Singur duminica”), „Fascination” sau „Narcisus”. Dar tot atât de adevărat este că nicio pagină muzicală nu a egalat serenada „Avant de mourir”, care l-a impus definitiv pe Georges Boulanger în istoria muzicii contemporane.
***
În 2015, scriitorul tulcean Ifrim Aurel i-a dedicat o carte – “Povestea magistrului muzician Georges Pantazi Boulanger”. În Tulcea există o stradă care poartă numele violonistului, iar în 2019 s-a organizat Festivalul internaţional de interpretare a muzicii de cafe-concert şi lăutăreşti “Georges Boulanger”.
Sursa – wikipedia, jorjette.ro, rri.ro.
Citiţi şi
O iubire de 45 de ani – Ion și Madeleine Voicu
Grigoraş Dinicu, ultimul lăutar al Bucureştiului boem
Gabi Stănescu: „Nu există nicio formă de artă în absența femeii”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
