Francezul Alain Badiou (născut în 1937, în orașul marocan Rabat) este unul dintre cei mai importanți filosofi contemporani. Pentru el, iubirea dintre două persoane „este cel mai puternic mod cunoscut de umanitate prin care putem avea relații intime cu o altă persoană”. După convingerile sale, iubirea creează o stare de dependență care vine ca o contra-greutate la individualismul caracteristic lumii moderne. Într-un film regizat de britanicul William Williamson, Badiou susține că abordarea din prezent a relațiilor, cu tendința sa consumeristă de a se concentra pe alegere și compatibilitate, precum și reflexul înrădăcinat de a renunța când lucrurile sunt complicate, arată că avem nevoie de conștientizarea filosofică a felului în care ne gândim la iubire.
Pentru fi mai precis, Badiou se referă la popularitatea în continuă creștere a site-urilor de dating care pretind că oferă potrivirea algoritmică a partenerilor și care, după părerea lui, privează actul iubirii de una dintre calitățile esențiale: riscul.
Jeremy Irons și Milla Jovovich, 2001
Iată ce spune Alain Badiou despre iubire:
„Uneori mă gândesc, dacă iubirea nu ar exista, despre ce ar mai discuta oamenii în schimb?
Iubirea este unul dintre cele mai puternice sentimente subiective din câte există. Toată lumea știe asta dintotdeauna, de aceea în cărți, piese de teatru și tragedii avem iubirea ca principală forță călăuzitoare.
Trebuie să acorzi interes oricărui lucru care apare ca o mare pasiune a umanității. Asta arată mari angajamente ale subiecților umani, care dintr-un motiv oarecare depășesc grijile imediate ale omului. Prin aceste mari pasiuni își creează omenirea viitorul și tot prin ele poate ieși din starea actuală și crea ceva nou. Așadar, este ceva ce merită să ne întrebăm: unde ne situăm noi acum legat de această chestiune a iubirii?
În apărarea iubirii
Astăzi, este necesar să apărăm iubirea. Iubirea reprezintă cel mai puternic mod cunoscut de umanitate de a avea relații intime cu o altă persoană. Te plasează într-o stare de dependență față de altcineva. Acest lucru este fundamental împotriva individualismului modern.
Dacă simpla motivație a acțiunilor umane este satisfacerea dorințelor și a intereselor cuiva, dacă aceasta este umanitatea, atunci iubirea poate fi privită într-adevăr ca un pericol.
Ar trebui să acordăm atenție iubirii și în special la ceea ce se întâmplă pe site-urile de dating. Acolo ne sunt garantate întâlniri amoroase în avans, prin asigurarea că oricare persoane pe care le vei cunoaște sunt exact ca tine. Că ele au aceleași gusturi, aceleași dorințe și aceeași hotărâre.
Cred că asta este împotriva însăși definiției iubirii, pentru că echivalează cu dispariția elementului surpriză. Nu este asumat niciun risc, satisfacția reciprocă trebuie să fie garantată precum într-un contract de afaceri, iar eu cred că aceasta este o amenințare serioasă la adresa iubirii. Trebuie să apărăm iubirea ca pe o aventură reală, riscantă, împotriva acestei viziuni individualiste, chiar egoistă. Adevărul e că iubirea nu poate fi redusă la egoism individualist.
Riscul de a iubi
Iubirea este, într-un fel, o lecție de curaj. În mariajele aranjate nu există niciun risc, la fel ca în cazul site-urilor de dating. Încerci să eviți riscul și o faci prin calcule pentru a maximiza relația cu o altă persoană. Eu cred că toate creațiile, toate adevărurile cu orice fel de semnificație reală sunt legate de un eveniment. Orice altceva este pur și simplu o consecință normală a lumii de zi cu zi. Nu este nici o creație, nici o invenție, ci doar o continuare. Ce înseamnă să începi ceva? Dacă vrei să iei în considerare începerea unui lucru, trebuie să ai în vedere și elementul „risc”. Dacă nu există, atunci acesta nu este un început, deoarece este ceva ce există deja și care este predeterminat.
Așadar, când mă concentrez asupra unui risc, mă concentrez asupra faptului că iubirea, ca și creație, ca invenție, este în strânsă legătură cu o întâlnire riscantă. Poate fi o întâlnire între oameni din lumi complet diferite. Datorită rolului pe care îl joacă riscul, iubirea poate avea o dimensiune creativă cu adevărat interesantă și universală. Iubirea adevărată face posibil ceea ce înainte era imposibil.
Adevărul iubirii
Individualista lume modernă este una care prezintă omenirea precum o colecție de entități singulare. Fiecare este unul. Cel mai pur sens al iubirii este această trecere de la „unul” la „doi”. Iubirea creează un scop și o existență în lume, care nu pot fi văzute din perspectiva unei singure persoane, pentru că aceasta este perspectiva unui cuplu. Trecerea de la „unul” la „doi” este o mare revoluție. Este ca și cum punem lucrurile în perspectivă, ca și cum brusc lumea ar avea o extra-dimensiune, iar aceasta este o experiență fundamentală absolută, deoarece ne arată că adevărul lumii este de fapt susținut de multitudine, nu de atomul care ești tu, personal.
Mulți oameni renunță la iubire, nu înțeleg suficient de bine că iubirea este o creație. O tendință modernă, atunci când apare un obstacol, este aceea de renunțare și de trecere la altceva. Dacă rămânem la ideea că, imediat cum ceva devine dificil, trebuie să cedăm, atunci optăm pentru o viață neinteresantă. Nu neg existența durerii provocate de iubire. Abandonul și dezamăgirea pot fi emoții teribile.* Însă, dacă din acest motiv renunți la iubire, atunci respingi experiența relației cu o altă persoană, cea mai grozavă pe care o poți avea în întreaga ta existență. „Tot ce este adevărat, este rar și dificil”. Din păcate, aceste vorbe sunt adevărate.”
*Femeile sunt de-a dreptul devastate, noi știm cel mai bine. Greu ne revenim, uităm de noi, ne neglijăm, nu ne mai interesează nici cremele, nici machiajul, nu ne trebuie masti de par, nici vreo crema remodelare corporala.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.