Este vina noastră că nimeni nu i-a spus Barbarei Streisand și că era drăguță în copilărie? Trebuie să fi fost, altfel nu se explică de ce și-a „pedepsit” spectatorii continuând să realizeze filme în care a aliniat bărbați celebri (Omar Sharif, Robert Redford, Ryan O’Neal, Nick Nolte) care o declară cea mai frumoasă dintre toate. Bunăoară, după Yentl sau Prince of Tides, a produs și o comedie romantică care să poată fi lesne considerată fantezia supremă a vanității răzbunate pentru orice femeie care a cunoscut și eșecul.
Lăsând gluma deoparte, Barbara Streisand demonstrează un fapt cvasi-recunoscut în lumea modernă: un bărbat realizează valoarea unei femei abia după ce o pierde sau e la un pas de astfel de situație. În concluzie, și o savuroasă comedie romantică, produsă de șarmanta actriță-realizator (în 1996), abordează cu inteligență teme serioase, deși e ornată cu mult roz. Scenariul a fost realizat de Richard La Gravenese (The Bridges of Madison County) după Le Miroir à deux faces de André Cayatte și Gérard Oury.
The Mirror Has Two Faces aduce în prim-plan căsătoria, ca într-o piesă de teatru scrisă de George Bernard Shaw, satirizând multe dintre năravurile societății nouăzeciste, dar actuale și azi, invocând – cu inteligenţă – relaţiile de cuplu şi aşteptările reciproce ale partenerilor de viaţă. Personajele par desprinse dintr-o comedie a neobositului Woody Allen, sunt locvace, dialoghează inteligent, dar pasiunea reprimată ţâşneşte în mod inevitabil.
Așadar, Barbara Streisand o întrupează pe Rose, profesoară de Literatură, care a renunțat mai mult sau mai puțin la perspectivele ei de căsătorie, când îl întâlnește pe Gregory (Jeff Bridges), un bărbat care îi place foarte mult. Amândoi sunt profesori ai Universității Columbia și se pare că se plac în urma întâlnirii aranjate (pe un site de întâlniri) de sora lui Rose. Raporturile glisează între „a plăcea” și „a iubi”. Pățit în ale amorului, chipeșul, dar plictisitorul Gregory crede că sexul i-a ruinat viața și – în mod deliberat – încearcă să-și găsească o parteneră de viață față de care să nu simtă nici cea mai mică atracție fizică. Gregory este genul de om care crede că nu poate funcționa bine dacă este îndrăgostit. Într-o scenă incomodă și neconvingătoare, el susține o discuție despre teoria matematică atunci când își vede fosta iubită în audiență, se clatină, se învârte și fuge de la catedră. Disperat, apelează o linie linie telefonică erotică (pentru sfaturi, nu sex) și astfel ajunge la anunțul de pe site-ul de dating și la marea primă întâlnire cu Rose. Mai târziu, ei discută despre numerele prime. Gregory este uimit de inteligența ei, dar încearcă pe toate căile să-i explice filosofia lui despre relații: respect, prietenie, fără implicare fizică, într-un soi de „ întâlnire a două minți”. Mai mult datorită respectului și admirației reciproce, cei doi ajung să se căsătorească. Greg presupune, în mod eronat, că Rose a înțeles lipsa lui de interes față de o relație intimă. În momentul în care aceasta dorește să-l seducă, relația lor este gata să se destrame.
Deşi are o acţiune previzibilă, pelicula menține interesul spectatorilor dornici să scape de calupurile de clișee din cultura populară și să admire farmecul și umorul Barbarei Streisand. Bunăoară, așa cum florăreasa din piesa (Pygmalion) lui George Bernard Shaw se transformă într-o lady, de astă-dată o simpatică cvadragenară, drapată în ținute terne și lălâi, se modifică într-o provocatoare blondă platinată, plină de mister. «Rățușca cea urâtă», care-a stat în umbra frumuseților caligrafice (mama/Lauren Bacall și sora/ Mimi Rogers), încearcă să depășească neajunsurile eșecurilor în viața amoroasă și își ia revanșa față de cel care (Alex/ Pierce Brosnan) se dovedise a fi un superficial cu veleități de mare cuceritor. Deși azi, glumele par decupate din zona stand-up comedy, discuțiile dintre personaje virează și spre zone mai adânci. Încet-încet, pelicula devine o poveste de dragoste ce întoarce pe toate părțile motivele și șansele unei relații mature. Personajul Streisand este inteligent și bine articulat în majoritatea scenelor, totuși nivelul ei de inteligență se clatină în scena-cheie (îl urmărește pe Gregory în timp ce își ține cursurile în fața studenților Columbia). Cu toate acestea, eroina rămâne sigură pe sine în excentricitățile sale.
Chiar dacă cei doi eroi, ambii de vârstă mijlocie și cu împliniri profesionale, rezistă în fața aranjamentului, realizatorii dau la iveală tendințele nevrotice cele mai profunde și destul de interesante din punct de vedere psihanalitic (ea a crescut în umbra unor femei decorative «de succes», iar el elaborează teorii despre numere prime și eludează angajamentele profunde). Amândoi se mulțumesc cu o farsă conjugală (paturi în paralel, pijamale à la Rock Hudson și Doris Day) până când nisipurile mișcătoare ale aparențelor le clatină tot. Doar o actriță de calibrul Barbarei Streisand poate să întoarcă replicile cu atâta șarm, într-un amestec de pasiune, spontaneitate și autoderiziune. Totul cu scopul de a schimba perspectivele și de putea găsi și partea luminoasă din viața oricui. Desigur, coloana sonoră completează calitățile divei-producător (über-star/I Finally Found Someone.). Cu această peliculă, producătoarea-actriță și-a desăvârșit crezul despre „experiențe totale” când vine vorba despre iubire: companie, romantism, poftă și dorință.
Regia: Barbra Streisand
Scenariul: Richard La Gravenese după Le Miroir à deux faces de André Cayatte și Gérard Oury
Imaginea: Marvin Hamlisch
Montajul: Jeff Werner
Muzica: Marvin Hamlisch
Distribuția:
Barbra Streisand – Rose Morgan-Larkin
Jeff Bridges – Gregory Larkin
Lauren Bacall – Hannah Morgan
George Segal – Henry Fine
Mimi Rogers – Claire Morgan
Pierce Brosnan – Alex
Durata:126 min
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în word, cu diacritice, pe office@catchy.ro. Mulțumim.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
