Sunt uimit să descopăr câtă prețuire acordă românii ignoranței.
Să revenim la cazul Colțescu, pe scurt și cât se poate de clar.
Acest caz trebuie judecat de către comisia de etică a UEFA. Orice incident de acest gen în cazul unei organizații e tranșat în interiorul ei, pe baza regulilor ei și cu sancțiuni specifice ei.
Dar pentru noi acest caz e mult, mult mai revelator prin felul în care ne construim argumentele.
În bula mea, bulă majoritar progresistă, liberală și openminded, descopăr zeci de explicații și justificări ale atitudinii lui Colțescu, dând de înțeles că nu a fost chiar atât de grav. Haideți să o lămurim, pe scurt:
- Limba oficială de comunicare pe stadion e engleza. Dar, zic unii, dacă ar fi spus „the black one” sau „le noir-là” ar fi fost ok. Fals, ar fi fost la fel de grav. Prin urmare nu are rost să pierdem vremea explicând că în românește „negru” nu e „nigger”, ci e „black”. Folosirea oricăruia dintre aceste cuvinte (cu repertoriul îmbogățit din românește: „cioroiul”, „negroteiul”, „tuciuriul”, „bronzatul” etc.) este un act de rasism.
- În mod cu totul halucinant, o membră a CNCD spune că arbitrul român a folosit un ton neutru și nu disprețuitor sau discriminator când a spus „negrul ăla”. Argument stupid, evident: chiar dacă spunea „negrișorul ăla” sau „drăguțul ăla de negru” era tot rasism. Rasismul nu e o chestiune de ton, de accent sau de nuanță. Ești rasist sau nu ești rasist.
- În limba română, cică, „negru” nu e încărcat cu conotații negative, ca în alte limbi. Fals din nouă: noaptea e neagră, păcatul e negru, oamenii răi sunt negri în cerul gurii, unii au sufletul negru, negru de supărare, cu mâinile negre de murdărie, cioara e neagră, fierea e neagră. În vreme ce Albă ca zăpada, alb neprihănit, puritatea, inocența, albeața dinților, mireasa îmbrăcată în alb, înălbitor de haine etc.
- Mai zice cineva: „Colțescu nu a spus „ala negru” peiorativ, a spus-o ca element de identificare”, iar asta l-ar scuza. Ei bine tocmai asta îl acuză și tocmai aici intervine ignoranța noastră crasă în materie de rasism. A spune „ăla negru” nu e absolut deloc totuna cu „ăla blond” sau „ăla înalt”, pentru că niciodată în istorie, cei blonzi sau cei înalți nu au fost simboluri ale animalității, ale inumanității, ale sclaviei, ale torturii. Cei blonzi sau cei înalți nu au fost considerați neoameni, transportați vreme de cinci secole de pe un continent pe altul să lucreze ca sclavi. Cei blonzi sau cei înalți nu au trebuit să călătorească în autobuze separate, să învețe în școli separate, să intre în magazine destinate exclusiv lor. Cei blonzi sau cei înalți nu au fost considerați o amenințare pentru celelalte rase și de aceea exterminați.
- Argumentul pretinsului „bun simț” românesc, neaoș: „păi, dacă-i negru, cum să-i zică?”. Cum era dacă-i zicea: cel din dreapta mea, sau cel înalt, sau domnul X sau antrenorul secund? Problema cu acest argument de așa-zis „bun simț” e tocmai asta: din cauza culorii pielii nu mai vezi omul din spatele ei. Asta e ceea ce pretind oamenii de culoare: să fie tratați ca oameni, ca jucători, ca artiști, ca intelectuali, ca muncitori, nu ca negri. Pentru că, de fiecare dată când au fost tratați ca negri, în istorie, au fost biciuiți, înjurați, puși în grădini zoologice alături de maimuțe, legați cu lanțuri, omorâți fără judecată, iar ucigașii lor, felicitați, pentru că puteau vâna negri cum vânau elefanți. Ce înseamnă a fi negru, de fapt? Cine dintre noi e capabil să se pună în pielea, dar și în mintea, unui negru?
- Toate acestea nu sunt corectitudine politică. Altcineva spunea că dacă nu i se mai permite să spună „negru” unui „negru” unde o să ajungem? Și că din cauza asta el chiar o să devină rasist. Superb argument, care demonstrează că noi, albii, noi, majoritarii decidem când și cum le spunem minoritarilor. Că noi îi tolerăm exact atât cât vrem noi și că ar face bine să nu ne pună la încercare bunătatea noastră, toleranța, că atunci devenim intoleranți (ceea ce suntem, de fapt, doar că ne prefacem puțin buni la suflet).
- Și o ultimă remarcă: cele mai solide demonstrații și mai corecte înțelegeri ale rasismului le-am auzit în aceste zile de la prieteni sau concetățeni maghiari.
Pierre Webo şi centralul Ovidiu Haţegan, în timpul scandalului de la Paris
Ciprian Mihali este autorul Dicționarului subiectiv de cultură civică.
Citiţi şi
Înapoi în anii nopților magice
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
