18 august 1939: În Germania, moașele și medicii obstetricieni sunt încurajați să raporteze nou-născuții cu handicap. Începe Programul de eutanasiere nazist.
18 august 1941: Ca urmare a protestelor din Germania, Adolf Hitler ordonă încetarea uciderii sistematice a bolnavilor mintal și a handicapaților.
Dând peste aceste sinistre amintiri din calendarul wikipedia, am căutat informații despre atrocitățile naziste și am găsit un articol bine documentat, din care redăm un fragment și vă invităm, dacă aveți stomac, să citiți și continuarea.
***
“Un excurs în istoria programului Aktion T4, inițiativa nazistă de eutanasiere prin care au fost omorâți 300.000 de oameni cu dizabilități.
Atât înainte, cât și în timpul Holocaustului, autoritățile naziste au pus în aplicare un program masiv, însă mai puțin cunoscut. Denumit Aktion T4, acest program presupunea exterminarea în masă a celor mai vulnerabili oameni aflați sub controlul naziștilor: persoanele cu dizabilități.
Programul a început ca o inițiativă de eutanasiere care elimina copiii cu dizabilități considerați inapți pentru viață. În timp, programul s-a extins și a cuprins adulții cu dizabilități și pe cei vârstnici.
Programul a luat sfârșit în 1941, în mijlocul protestelor proferate de la mai multe niveluri ale societății germane. Însă mașinăria de exterminare în masă pe care a dezvoltat-o acest program nu a rămas în repaus pentru prea mult timp.
Această fotografie, realizată de SS, înfățișează mai mulți băieți cu sindromul Down, care sunt internați la sanatoriul Heilanstalt Schonbrunn de lângă lagărul de concentrare Dachau, pe 16 februarie 1934. Copii precum aceștia aveau să fie în curând victimele programului de eutanasiere Aktion T4.
Aceste victime (aproximativ 300.000) i-au ajutat pe naziști să rafineze metodele pe care aveau să le folosească pentru punerea în aplicare a Holocaustului.
„Repetiția” pentru Soluția Finală nu avea niciun nume oficial și era cunoscută în Germania numai după adresa la care programul își avea sediul: 4 Tiergartenstrase, Berlin. Astfel s-a născut denumirea de „Aktion T4”.
Baza ideologică a programului Aktion T4 era prezentă în gândirea nazistă încă de la începuturile partidului. Liderii naziști predicau de mult timp evanghelia eugeniei, cerând aplicarea unui control științific asupra fondului genetic al Germaniei, în scopul de a-l îmbunătăți prin acțiuni ale statului.
Dr. Hans Asperger a trimis zeci de copii cu probleme mentale în clinica Am Spiegelgrund, recunoscută pentru modul inuman în care își tratau pacienții și pentru implementarea programului nazist “Aktion 4”. Hans Asperger a fost considerat unul dintre cei mai importanți doctori din aria autismului. El a descoperit sindromul din spectrul autismului ce îi poartă azi numele. În acest moment (n. red. 2018) au loc discuții serioase în comunitatea medicală cu privire la redenumirea sindromului Asperger ca urmare a legăturilor dintre Asperger și regimul nazist.
În cartea „Mein Kampf”, însuși Adolf Hitler expusese ideea nazistă de „igienă rasială”, scriind că „Germania trebuie să se asigure că numai cei sănătoși au copii”, folosind pentru aceasta „mijloace medicale moderne”. Naziștii credeau că astfel vor obține cetățeni potriviți pentru forța de muncă, armată și celelalte domenii, eliminându-i pe cei nedoriți.
De îndată ce naziștii au ajuns la putere în 1933, au implementat legi care introduceau sterilizarea pentru persoanele cu dizabilități fizice și psihice. Nu era nevoie de prea multe ca să devii o victimă a acestui program.
Cele mai multe victime au fost sterilizate din cauza diagnosticului vag de „slăbiciune mentală”. Alte persoane sterilizate au fost cele care sufereau de orbire, surzenie, epilepsie și alcoolism.
În total, naziștii au sterilizat cu forța aproximativ 400.000 de persoane. Însă odată cu începutul războiului în 1939, planurile naziștilor legate de cei cu dizabilități au devenit și mai sinistre.
Cazul – test
La începutul anului 1939, la biroul Cancelariei Partidului Nazist a ajuns o scrisoare ciudată. Aceasta îi aparținea loialistului nazist Richard Kretschmar. Acesta încerca să-l contacteze direct pe Hitler, în speranța de a obține permisiunea de a-și eutanasia propriul fiu, Gerhard.
Copilul se născuse de câteva luni și suferea de dizabilități fizice și mentale grave și incurabile, inclusiv de lipsa unor membre, orbire și convulsii (rapoartele medicale originale s-au pierdut și mărturiile martorilor variază).
Kretschmar l-a rugat pe Hitler să-i permită să-l extermine pe acest „monstru”. Hitler și-a trimis propriul său doctor, Karl Brandt, ca să investigheze acest caz.
După consultație, Brandt a hotărât că diagnosticul fusese corect, că sugarul era un „idiot” și că nu exista vreo speranță de îmbunătățire a stării sale.
Astfel, Gerhard a fost ucis cu injecția letală pe 25 iulie 1939. Pe certificatul său de deces, cauza morții era consemnată ca fiind „slăbiciunea inimii”.
Acum că gheața fusese spartă, Hitler și compania au pus imediat în mișcare un plan care avea ca scop exterminarea en masse a persoanelor cu dizabilități fizice și psihice din Germania.
La trei săptămâni după uciderea lui Gerahrd Kretschmar, se înființase o întreagă birocrație care trimitea documente către doctorii și moașele din întreaga Germanie.
Hitler autorizase crearea Comitetului Reichului pentru Înregistrarea Științifică a Bolilor Ereditare și Congenitale. Comitetul era condus, printre alții, de Brandt și Philipp Bouhler, șeful cancelariei naziste. Acești oameni au pus pe picioare un sistem letal.
În cazul fiecărei nașteri, un oficial era obligat să completeze un formular care includea o secțiune pentru a descrie defectele fizice sau de orice altă natură de care suferea copilul. Apoi, trei doctori revizuiau formularul (fără ca vreunul dintre ei să examineze pacientul) și îl însemnau cu o cruce dacă erau de părere că copilul trebuia ucis.
Două cruci din trei posibile erau de ajuns pentru ca acel copil să fie luat de acasă sub pretextul că i se va oferi îngrijire medicală și apoi să fie ucis. Aktion T4 se născuse.
Nu ar fi greșit să ne imaginăm că Al Treilea Reich dezvoltase peste noapte un astfel de program de crimă în masă. Însă este mai probabil faptul că ideea plutea în aer de ceva timp, înainte ca primul copil să fie ucis.
În privat, Hitler și alți naziști din eșalonul de la vârf se plângeau că America și Marea Britanie (care aveau în vigoare legi privind eugenia) se aflau cu mult în fața Germaniei în ceea ce privea eforturile de a-i îndepărta prin eutanasiere pe cei nedoriți.
Se estimează că, pe la mijlocul anilor ’30, Hitler le-a spus subordonaților săi că prefera ca persoanele cu dizabilități să fie ucise și nu sterilizate, adăugând că „o astfel de problemă ar putea fi mult mai ușor rezolvată pe timp de război”.
Și acum că Al Doilea Război Mondial se apropia, timpul de a ucide venise.
Metodele programului Aktion T4
Fie că uciderea lui Gerhard Kretschmar făcea parte dintr-un plan mai vast sau nu, a urmat o operațiune masivă, așa cum lumea nu mai văzuse până atunci.
Până în vara anului 1939, sute de sugari și de copii din întreaga Germanie fuseseră luați din casele lor și din instituțiile de sănătate și fuseseră transportați într-unul dintre următoarele 6 locuri: Benburg, Brandenburg, Grafeneck, Hadamar, Hartheim și Sonnenstein.
Aici se aflau azile funcționale, așa că nu era nimic neobișnuit dacă soseau pacienți noi, care erau cazați la început în pavilioane securizate.
Odată ajunși acolo, copiilor li se administrau de obicei doze letale de luminal sau morfină.
Însă uneori metoda de exterminare nu era atât de blândă.
Gropi comune ale victimelor programului T4 ucise la Institutul Hadamar. 15 aprilie 1945
Continuarea, aici.
Citiţi şi
