– continuare de aici –
Mașina lui Alsacio era parcată chiar in fața clădirii Evei. Îi deschise portiera, așteptă să se urce și apoi ocoli mașina prin spate, așa cum cereau regulile de bună cuviință, se sui la volan și porniră. Drumul până în centru, unde se afla hotelul, dură foarte puțin. Alsacio parcă mașina, coborâră și porniră spre hotel. Eva refuză din start să urce în camera lui Weber. Deși se aflau într-un loc public, se simțea mai în siguranță să se vadă cu el în văzul lumii, în bar sau restaurant. Alsacio o conduse la restaurant, îi indică o masă într-un colț mai retras și se scuză pornind spre recepție, să-l informeze pe Weber.
Eva nu avu prea mult de așteptat. După mai puțin de zece minute, Alsacio reveni împreună cu Weber, îl introduse Evei și se retrase. De la recepție și până în restaurant, îi povesti pe scurt întrevederea dintre el și Eva. Weber o analiză scurt, din cap până în picioare, cântărind-o atent, pentru a ști cum să o abordeze. Spre uimirea lui, privirea pătrunzătoare a Evei, ținuta zveltă, siguranța de sine a acesteia îl deconcertă într-o oarecare măsură.
– Să înțeleg că vă este teamă de mine, domnișoară Roth, încercă el marea cu degetul.
– Nu am cum să mă tem de o persoană pe care nu o cunosc, i-o tăie Eva scurt. Am găsit de cuviință însă că întrevederea noastră trebuia să se petreacă într-un loc public, pe un teren relativ neutru.
– Înțeleg, spuse Weber meditativ. Simțea că pornise pe picior greșit și că este în dezavantaj. Nu avea cum să-i destăinuie prea multe acestei frumoase tinere femei, pe care o găsea chiar atrăgătoare, așa că prelungi tăcerea pentru a o lăsa pe ea să preia conducerea conversației. Eva îl măsura și ea intrigată, neștiind de unde să-l apuce. Tipul părea bine intenționat, dar Elina nu îi spusese absolut nimic despre această persoană.
– Prea bine, porni ea ceva mai domolită, văzând că Weber o așteaptă să pornească discuția. Vă rog să-mi spuneți cine sunteți și ce treabă aveți cu Elina.
Deși rugămintea ei suna mai degrabă a ordin, Weber, în parte amuzat, în parte contrariat de atitudinea ei vădit războinică, se supuse.
– Sunt șeful soțului…
– Fostului soț, interveni abrupt Eva.
– Șeful fostului soț al Elinei.
– Da, asta am aflat de la detectivul dumneavoastră.
Spre surprinderea lui, Weber începu să se fâstâcească, pierzându-și siguranța de sine. Agasat și enervat de faptul că se pierdea în fața Evei, încerca să-și adune gândurile și să găsească o cale de abordare prin care să obțină ce își propusese. Realiză că singura modalitate de a face asta este de a-i spune adevărul. Cel puțin, adevărul care putea rostit.
– Domnișoară Eva Roth, sunt îndrăgostit până peste poate de Elina, de prietena dumneavoastră.
Eva, luată complet prin surprindere, făcu ochii mari și pentru câteva clipe rămase fără cuvinte. Continuă să-l privească atent pe Weber, temându-se ca acesta să nu se țină de șotii. Văzând însă figura serioasă a acestuia, îi luă de bune vorbele.
– Bine dar, îngăimă ea, Elina nu mi-a spus nimic…
– Nu avea cum, domnișoară. Nici eu nu am apucat să îi mărturisesc dragostea mea, adăugă el, coborând privirea, conștient de faptul că adevărul spuselor sale era cel puțin îndoielnic și temându-se de faptul că Eva ar fi citit asta în ochii lui. A plecat înainte să am șansa asta.
– Deci nu dumneata ești motivul divorțului și…
– Nu. Nu cred.
– Totuși, atunci din ce motiv a divorțat atât de subit?
– Din câte știu, motivul adevărat este… o altă femeie.
– Netrebnicul!, se scăpă Eva. Tocmai el… În definitiv, nici nu o merita pe Elina.
– Aveți perfectă dreptate.
– Să spunem că înțeleg motivul divorțului, dar de ce să dispară astfel…
– Posibil să fi simțit toată… afacerea ca pe o înfrângere, ca pe o rușine și să fi vrut să se îndepărteze.
– Să se îndepărteze, dar să dispară? De cât timp nu mai știți nimic de ea?
– Precum v-a spus și domnul Alsacio, de aproape o lună și jumătate.
– Bine dar, oamenii nu dispar așa…
– Sunt de acord cu dumneavoastră, domnișoară. Undeva trebuie să se afle. Tocmai de aceea apelez la ajutorul dumneavoastră.
– În fine, își reveni Eva, de la Thomas am înțeles că nu vrea să fie găsită de nimeni.
– Dumneavoastră o cunoașteți cel mai bine poate… credeți că ar face un gest necugetat, încercă timid Weber.
– Cum ar fi? Să divorțeze inopinat și să dispară?
– Nu, spuneam…
– Nu. Voi, bărbații, aveți impresia că dacă ne frângeți inimile, gata, ne punem cenușă în cap sau ștreangul de gât. Nu, cred că pur și simplu nu vrea să mai aibă de-a face cu nimeni. Pentru o vreme cel puțin. Și ați face bine să o lăsați în pace!
– Domnișoară dar eu…
– Dumneavoastră ați face bine să îi respectați alegerea! Credeți că după eșecurile suferite, tot ce îi lipsește Elinei e să audă declarațiile dumneavoastră? Încercați să inversați puțin rolurile și vă veți da seama că asta ar fi ultimul lucru de care ați avea nevoie.
Weber se simți complet dezarmat. Realiză că nu va putea scoate mai mult de la Eva, așa că lăsă umerii în jos, complet dezarmat. Urmară din nou câteva clipe de tăcere.
Eva era pe punctul de a se ridica să plece, când Weber făcu o ultimă intervenție.
– Nu știu dacă v-a fost dat să iubiți pe cineva vreodată cu toată ființa, să fiți îndrăgostită până peste poate. Sper din tot sufletul că da, și dacă este așa, atunci poate mă veți înțelege. Vă rog să mai rămâneți câteva clipe. După care îi povesti de fosta lui soție, a cărei sosie părea să fie Elina, lăsând la o parte, firește, toate detaliile… insignifiante. Eva îl ascultă atentă, uimită de cele ce auzea și oarecum geloasă pe dragostea lui Weber față de Elina, pe cea de-a doua lui șansă. Cu toate astea, simțea în sinea ei că nu îi parvin toate informațiile, că ceva nu este tocmai în regulă în toată afacerea asta. Altfel de ce ar fi fost Thomas atât de vehement la telefon?! Într-un final, Weber mai spuse rugător:
– Dacă totuși cunoașteți vreo altă prietenă sau persoană apropiată unde s-ar fi putut duce Elina, sau vreun loc preferat, poate m-ați putea îndruma totuși…
Eva îl măsură din nou dubitativ, neștiind ce îi poate spune sau nu. Nu stătu însă mult pe gânduri și îi răspunse:
– Uitați ce vă propun: eu am să mă străduiesc să o găsesc pe Elina și, dacă reușesc să dau de ea, am să văd în ce ape se scaldă și am să vă contactez. În cazul în care nu vrea să fie găsită totuși, nu vă pot promite absolut nimic. Nu vă voi putea ajuta.
Inima lui Weber bătea când mai repede și precipitat, când părea să se oprească în loc. I se ivea o șansă, dar dacă Elina va auzi numele lui, știa cu siguranță că nu va voi să-l vadă. Indiferent de cum îi va prezenta Eva lucrurile, puțin probabil ca Elina să o lase să-i spună unde se află. Oricum, realiză că pentru moment, mai mult de atât nu putea face. Cel puțin, exista posibilitatea să afle că Elina este bine, oriunde se afla la momentul acela.
Îi mulțumi Evei pentru timpul acordat, îi înmână cartea lui de vizită, cu mențiunea că-l poate căuta la orice oră din zi sau din noapte. Se despărțiră cordial, nu înainte de a-i oferi să fie condusă înapoi acasă de domnul Alsacio, lucru pe care Eva îl refuză categoric.
Odată plecată, Weber făcu semn chelnerului, îi oferi o mică atenție și îl rugă să-l caute pe Alsacio și să-l trimită la el. Acesta se înființă în restaurant peste câteva minute, Weber îi făcu semn să se așeze și schimbară informațiile obținute. Micul amănunt descoperit de Alsacio îi mai întrezări o mică speranță lui Weber, care realiză că nu are altceva de făcut decât să se înarmeze și cu mai multă răbdare.
Părăsi hotelul mai puțin deziluzionat și disperat decât fusese la venire. Simțea în sinea lui că, într-un fel sau altul, tot va reuși să o găsească pe Elina la un moment dat. Și că, în felul acesta, viața lui va recăpăta sens.
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
