La naștere, pe 10 iunie 1860, la Brăila, Haricleei Darclée i s-a prezis: “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare” și așa a fost. Mai puțin finalul, foarte românesc și foarte trist, în ciuda marelui ei patriotism…
“- Unde aţi preferă să cântați?, a întrebat-o, la un moment dat, un impresar.
– Să va spun drept, la București.
– București?! Pentru țările lipsite de cultură sunt buni și artiști de mâna a doua…
– Se pare că ați uitat că sunt și eu din țară aceea «lipsită de cultură», i-a replicat Hariclea și i-a rupt în față contractul pe care abia apucase să îl semneze. Un contract cu o sumă mai mult decât frumușică: 50.000 de franci.”
Stânga: Iris de Pietro Mascagni, sursa foto: Darclée Voice Contest | Dreapta: Sursa foto: Revista Muzicală Radio
Citiți și articolele din seria Românce de care ți-e mai mare dragul
Artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit spre sfârșitul vieții în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București. Viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
București, centrul cărei lumi? Vedere din capitală
Cât de important e să-ți placă unde locuiești
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.