O poveste de dragoste care durează de peste o jumătate de secol (55 de ani), trăită cu graţie şi simplitate într-un sat românesc, a fascinat lumea întreagă. Protagoniştii documentarului “Constantin şi Elena” sunt bunicii regizorului Andrei Dăscălescu, doi oameni care au doar cinci clase, dar care şi-au petrecut toată viaţa iubindu-se şi citind cărţi. Un documentar la care te uiti ca si cand ai privi pe geam, în curte la tine, la bunicii tai… Real, firesc, înduioşător!
„Ne-am iubit şi ne-am înţeles, şi astea ne-au ajutat să trecem peste toate. Ne-a plăcut amândurora să citim. Când mergeam la oraş cumpăram o geantă de cărţi şi seara, când ea ţesea la război, eu citeam cu glas tare la lumina lămpii. Când aveam eu treabă, citea ea pentru amândoi, iar dacă unul din noi citea o carte când celălalt nu era acasă, o povestea când stăteam seara la masă.“
“Duminica trecută am petrecut câteva ore cu bunicii mei din film, Constantin şi Elena. Timp de vreo două ore, cu poveşti şi argumente din experienţa lor, au încercat să mă convingă să-mi găsesc o fată “frumoasă la suflet şi gospodină”, să nu (mai) umblu după fete frumoase de la oraş sau de prin alte ţări. Cât timp a durat discuţia, am retrăit aceleaşi sentimente care m-au determinat să fac un film documentar cu aceşti doi oameni simpli, normali şi minunaţi în acelaţi timp. Am simţit că vreau ca mai multă lume să-i cunoască, să-şi aducă aminte de viaţa adevărată, de iubirea dezinteresată, de speranţa unei vieţi împlinite spiritual… Constantin şi Elena nu sunt nişte oameni ieşiţi din comun, sunt nişte oameni normali, cu mintea la cap, o normalitate pe care noi, la oraş, am uitat-o cu desăvârşire. ” Andrei Dăscălescu
Citiţi şi
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
La cireșul lăudat să nu te duci cu sacul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
