Am aflat despre Ezio Bosso târziu, festivalul de muzică de la Sanremo ne-a făcut pe mulți dintre noi, cei din Italia, să începem să-l ascultăm cu sufletul la gură.
Era unul dintre cei mai mari pianiști, compozitori și dirijori de orchestră ai lumii.
Afirma că tatăl său spiritual era Beethoven, că a luptat toată viața împotriva prejudecăților sociale care spuneau că un tânăr sărac nu poate face muzică clasică (așa fuseseră avertizați părinții lui când el, copil fiind, a început să studieze pianul, părea că nu va avea nici un viitor în muzică).
Ceea ce a uimit întreaga lume a fost forța cu care a continuat să cânte la pian, să compună muzică și să dirijeze orchestra în ciuda bolii neurodegenerative de care suferea.
Fusese operat pe creier din cauza unei tumori și, în același timp, a fost diagnosticat cu acea boală teribilă care îi bloca lent mișcările, deglutiția și respirația.
Medicamentele pe care le lua au încetinit cursul bolii suficient cât să aflăm noi mai multe despre întunericul care nu-i plăcea deloc, despre îndemnurile sale de a nu uita ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei, despre fericirea de a împărtăși frumosul.
Ezio Bosso a plecat dintre noi pe 14 mai, încă nu-mi vine să cred că și îngerii mor.
Voi traduce câteva fraze din interviurile sale, e un mod de a-l onora și de a împărtăși:
”Se poate trăi mai frumos, lumina există, dacă vorbim doar de întuneric ni se pare că lumina dispare, trebuie să o căutăm mereu.”
”O orchestră simfonică este așa cum ar trebui să fie societatea ideală: violoniștii, percuționiștii, trompetiștii etc încearcă să îmbunătățească mereu calitatea propriei interpretări muzicale, în final totul sună bine.”
”Nu știu dacă sunt fericit, dar trăiesc profund momentele de fericire, le trăiesc până la lacrimi, deplin, chiar și pentru faptul că de aceste momente mă agăț atunci când nu mă pot ridica din pat.”
”Mă enervez mai ales din cauza prejudecăților de orice fel, eu însumi le-am înfruntat, din cauză că eram sărac și, de curând, din cauza bolii. Nu trebuie să uităm istoria omenirii, altfel se întoarce roata și momentele deportărilor se pot repeta.”
”Muzica mi-a pansat sufletul, a convertit toate tristețile mele din copilărie, din adolescență, este un instrument divin în mâna oamenilor, aparține tuturor, nu pot spune că o anumită muzică e doar a lui Bach, el a scris-o, da, dar aparține și celui care o interpretează și celui care o ascultă. Cel care compune muzică nu o face pentru sine, ci pentru a o lăsa celorlalți.”
”Nu trebuie să ne temem de Beethoven, ne face să ne fie bine împreună, râdem, plângem, ne dăruiește momente de fericire, nu e doar bustul unui om încruntat, pe de altă parte e de înțeles, acea imagine aparține măștii sale funerare, avea și motive să fie încruntat.”
”Misterul vieții nu e un secret de dezvăluit, ci de trăit zilnic. Misterul zilei de azi se dezvăluie după ce trece ziua pe care tocmai ai trăit-o. De șapte ani descopăr cu bucurie fiecare zi în care reușesc să deschid ochii din nou, în ciuda bolii.”
Ezio Bosso a murit.
Sau poate nu, oare îngerii mor cu adevărat sau se transformă în lumină?
Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.