Coborârea continuă

8 May 2020

Dacă divertismentul gloatelor în România este o troacă, și este, atunci Vulpița și Viorel sunt desertul binemeritat de telespectatori.

E greu de crezut că se poate coborî mai jos în subsolul piramidei trebuințelor, decât acest spectacol macabru, grotesc, cu Vulpița și Viorel, acești Donald Trump și Boris Johnson ai umorului involuntar la români. Dar se poate și se va coborî.

Peste zece ani Vulpița și Viorel vor arăta ca Oliviu Gherman și Petre Roman pe lângă Codrin și Șerban Nicolae. Ca La Bloc pe lângă Mangalița. Elocință, eleganță, stil, rafinament.

Mai țineți minte când era Daniela Gyorfi divă în țara noastră? Privită retrospectiv, doamna Gyorfi chiar era un exemplu de noblețe divină, iar Laura Andreșan, draga de ea, o minunată mironosiță.

Interesele românilor ca gloată în orice domeniu au ajuns să țină, în anii din urmă, de patologic: prostia ne e clinică și incurabilă.

Acestea fiind spuse, să ne imaginăm acum golul din viețile celor care își dau sens existenței în trena bâlciului de beci, vizionând programele de divertisment care cu greu ar distra și niște popândăi beți.

Ce mai poate crește acolo unde au răsărit Vulpița și Viorel, îmbrățișați atât de călduros de publicul lor?

E o explozie nucleară, un Cernobâl al nimicniciei umane în făruitorii acestui circ, în explotatorii handicapurilor ale îndrăgitului cuplu. Și cum ziceam, căderea continuă.

Apetitul pentru kitsch, pentru grotesc, pentru abjecție este în creștere. Alegerile noastre sunt tot mai jalnice, și nu doar în politică. Niciun segment din societate nu a fost scutit: incultura a dezvoltat metastaze.

Poate vi se pare că răul nu este atât de adânc. Vă asigur că vi se pare. Un popor dedulcit la vulpițe & viorei nu mai are cum să se însănătoșească.

Lăsați orice speranță, voi ce ați nimerit în această fundătură de istorie și lume.

Coborârea continuă.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro

 



Citiţi şi

Cum să completezi un look minimalist: îmbracă-te frumos fără stres

Mirabela m-a învățat să trec din hora mare, în hora mică

Secretele eleganței

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Ileana / 8 May 2020 12:43

    Ei, haide…americanii au personaje mai colorate ca ale noastre și tot sunt prima putere economică din lume… Incultura nu ține de noi, ca popor. Ține de oamenii care o alimentează, indiferent de nația lor

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro