Azi vreau să împărtășesc cu voi o frântură din frumusețea lumii: un poem al poetului, prozatorului, eseistului și muzicologului Mário Raul de Morais Andrade (n. 9 octombrie 1893 – d. 25 februarie 1945), unul dintre fondatorii modernismului brazilian.
“Mi-am numărat anii și am descoperit că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am trăit până acum.
Mă simt ca un copil care a câștigat o cutie cu bomboane: pe primele le-a mâncat cu plăcere, dar când și-a dat seama că au rămas puține, începe să le simtă mai intens gustul.
Nu mai am timp pentru ședințe interminabile în care sunt discutate statute, reguli, proceduri și reglementări interne, știind că nu se va face nimic.
Nu mai am răbdarea să suport persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, n-au crescut.
Nu mai am timp să mă ocup de mediocrități.
Nu vreau să fiu la întâlniri unde defilează egouri umflate.
Nu tolerez manipulările și oportuniștii.
Mă enervează invidioșii, care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a le lua locurile, a-și însuși talentele și realizările lor.
Detest, dacă sunt martor, defectele generate de lupta pentru putere. Persoanele nu discută despre conținut, ci despre titluri.
Timpul meu este insuficient pentru a discuta despre titluri.
Vreau esența, sufletul meu se grăbește…
Nu mai am multe bunătăți în pachet.
Vreau să trăiesc alături de oameni umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu se înflăcărează din cauza triumfurilor lor. Care nu se consideră aleși înainte de vreme. Care nu fug de responsabilități. Care apără demnitatea umană. Și care doresc să meargă de partea adevărului și a onestității.
Esențialul este ceea ce face ca viața să merite trăită.
Vreau să mă înconjor cu oameni care știu să atingă inimile oamenilor. Oameni pe care loviturile grele ale vieții i-au învățat să crească cu atingeri blânde în suflet.
Da, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate oferi.
Îmi propun să nu irosesc niciuna dintre bomboanele care mi-au rămas. Sunt sigur că vor fi mai delicioase decât cele mâncate până acum.
Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea.
Sper ca și al tău este același, pentru că oricum tot acolo vei ajunge și tu…”
Conté mis años y descubrí,
que tengo menos tiempo
para vivir de aquí en adelante,
que el que viví hasta ahora…
Me siento como aquel chico
que ganó un paquete de golosinas:
las primeras las comió con agrado,
pero, cuando percibió
que quedaban pocas,
comenzó a saborearlas profundamente.
Ya no tengo tiempo
para reuniones interminables,
donde se discuten estatutos,
normas, procedimientos
y reglamentos internos,
sabiendo que no se va a lograr nada.
Ya no tengo tiempo
para soportar absurdas personas
que, a pesar de su edad cronológica,
no han crecido.
Ya no tengo tiempo
para lidiar con mediocridades.
No quiero estar en reuniones
donde desfilan egos inflados.
No tolero a maniobreros
y ventajeros.
Me molestan los envidiosos,
que tratan de desacreditar
a los más capaces,
para apropiarse de sus lugares,
talentos y logros.
Detesto, si soy testigo,
de los defectos que genera
la lucha por un majestuoso cargo.
Las personas no discuten contenidos,
apenas los títulos.
Mi tiempo es escaso
como para discutir títulos.
Quiero la esencia,
mi alma tiene prisa…
Sin muchas golosinas en el paquete…
Quiero vivir al lado
de gente humana, muy humana.
Que sepa reír, de sus errores.
Que no se envanezca,
con sus triunfos.
Que no se considere electa,
antes de hora.
Que no huya, de sus responsabilidades.
Que defienda, la dignidad humana.
Y que desee tan sólo
andar del lado de la verdad
y la honradez.
Lo esencial es lo que hace
que la vida valga la pena.
Quiero rodearme de gente,
que sepa tocar el corazón
de las personas…
Gente a quien los golpes
duros de la vida,
le enseñó a crecer
con toques suaves en el alma.
Sí… tengo prisa…
por vivir con la intensidad
que sólo la madurez
puede dar.
Pretendo no desperdiciar
parte alguna de las golosinas
que me quedan…
Estoy seguro
que serán más exquisitas,
que las que hasta ahora he comido.
Mi meta es llegar al final
satisfecho y en paz
con mis seres queridos
y con mi conciencia.
Espero que la tuya sea la misma,
porque de cualquier manera
llegarás…”
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
