Păcat, dacă mama ar fi fost contabilă, învățătoarea mea m-ar fi privit cu alți ochi acum mulți ani.
La începutul școlii, în septembrie, când se completa catalogul, spuneam că mama era infirmieră și tata electrician, colegul meu de bancă spunea că mama era contabilă și tata director de fabrică.
Mie nu-mi păsa ce fac părinții mei, trăiam în lumea mea, aveam ce mânca, aveam vreo două haine și cărți de citit.
Dar auzeam frânturi de conversație, vedeam zâmbete și atenție sporită față de copii ai căror părinți aveau ce da.
Așa era pe vremea aia, trebuia să ai pe cineva undeva, pe la un magazin alimentar, la un depozit, la un restaurant sau la partid.
Cineva care putea să dea ceva.
Cei care erau simpli muncitori nu contau.
Și nu pentru că nu ar fi fost oameni de ispravă, ci pentru că nu aveau ce oferi.
De ce mi-am adus aminte acum de asta?
Pentru că un diplomat român de la o ambasadă a vorbit cu dispreț despre un scriitor român care trăiește muncind, desigur, doar din scris nu se poate trăi.
Și eu scriu, am publicat vreo cinci cărți până acum, dar nu trăiesc din asta, muncesc ca să am ce mânca.
Cam asta e, dragilor.
Cei care nu au posturi călduțe pe undeva, cei care și-au murdărit mâinile și și-au rupt spatele nu sunt stimați, în România a cam dispărut respectul față de bătăturile de la mâini, numărul ajutoarelor sociale e în creștere, numărul celor care se învârt pe holurile primăriilor la fel, aproape că a devenit o rușine să muncești.
Și am început să înțeleg disprețul unora pentru diasporeni: noi suntem ăia plecați la muncă grea, ce proști!
Nu am știut să ne învârtim, să fim PR pe undeva, să deschidem măcar o tarabă cu haine în obor, nu am avut pile și funcții.
Cum să spui că faci curățenie în afara țării sau că ai degetele înțepenite pe mistrie, când anunțurile de muncă în România vorbesc despre meserii gen ”SEO Expert”, ”Manager Assistant”, ”Coordonator planning” etc.
Noi nu am coordonat nimic, nu am analizat decât viața noastră, am pus mâna pe sapă sau pe cârpe și am muncit.
Nu am făcut carieră.
Dar cine spune că mâinile bătătorite ale unui muncitor nu sunt demne de respect?
Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
