Se pot găsi soluții, da. Pentru o slujbă tradițional românească de sute de ani. Atât de rău îmi pare însă că e vorba doar de noi, aștia toți, așa cum suntem azi. Nu îmi aduc aminte Paște fără “omor” și “miștocăreală” în rândurile din spate. Adolescenți în călduri de la primavară sau de la adidașii noi din picioare. La mănăstiri e altfel. O idee mai altfel, dar în linii mari se păstrează regula.
Chiar nu e timp de la 12 noaptea, când ajung toți, până la 12:10, când se pleacă cu lumina, să convingi fiecare babă habotnică, fiecare puști beat anticipat și fiecare familie ce își regăsește cunoștințele șușotindu-și amabilități, că toți am venit aici doar pentru ca Hristos a Înviat din morți și atât. Restul de news-uri nu ar trebui să țină prima pagină a unicei seri de gen din tot anul.
După? După, da, pot încerca autoritațile, dacă vor să permită ceva de Paștele ăsta. Nu mai rămân decât câțiva până la 4 dimineața, când se termină de fapt. Sunt automat distanțați social fiind extrem de puțini. Nu te mai îneacă fumul de lumânări și e mult aer pe care îl poți măsura fizic din doi în doi metri.
Așa, da, poate, Covid 19 spre 2020 la iarnă nu ar mai fi atât de transmisibil. Nu face sens însă să își prindă piciorușele alea sinistre în plămânii a 20 de inși plus părintele și dascălu’.
De acum, ce era de dat s-a dat deja. Cutiile alea rămase și mereu suficiente cu pâine înmuiată în sângele Lui își așteaptăcuminți rândul. Acasă, dacă nu bate vântul tare și nu ai adormit la filmul cu Iisus din Nazaret, când scoți capul pe geam, mai apuci câteva luminițe întorcându-se în noapte. Rare. Mai sunt doar două ore și ele trebuie să rămână vii străjuind casa și farfuriile cu împărțeală din zori de zi. Mai e mult până la prânzul copios cu gratare, fripturi de miel, vin din belșug și tort de la cofetării de top, de preferat cu inserții de mentă, praline, neapărat iepurași cu foiță de aur și ouă de gâscă din Jack și vrejul de fasole.
Zic că mai bine nu. Fără Sărbători Pascale în biserică anul ăsta. Va fi măcel. Lasă, să luăm cozonac prin FanCourier și masa de sărbătoare de la DHL în mijlocul patului, înveliți până la gât și pseudo-fericiți că nu am murit încă. Ăștia ca mine, care am văzut filmul de mai multe ori fără să mai mergem la biserică, știm că de Înviat a Înviat doar Domnul Nostru, iar mai înainte de asta l-a mai înviat doar pe Lazăr și cam atât. Nu mai știm cu certitudine dacă mai vrea Dumnezeu să învie pe careva.
Eu, una, căutam azi candela prin casă. Așa a zis de la Patriarhie. S-o aprindem și să cântam acasă. Ce să vezi? nu am! Și mă întreb de ce nu am și stiu că nu am pentru că mereu am zis că am timp să îmi cumpăr. Dacă ne mai rabdă, am promis că-mi iau. Și dacă uit iar? Și dacă o să cred prin iulie că am scăpat și de data asta odată cu grămada și El n-o să observe că nici acum nu îmi fac timp să caut una?
Pe site-ul de hăinuțe au bagat iar chestii cool în loc de măști și viziere. Frate, mă duc la serviciu cinci zile, iar la Liturghie doar Duminica și aia rar, căci dupa o săptamană de muncă cine își mai lasă alarma tot la șapte dimineața? Candelă iau de la mama. Dacă nu uit.
Dar dacă uit și asta și după Corona facem toți Alzhaimer? Și uităm de gripa spaniolă și ne aducem aminte doar de ciuma roșie sau galbenă? Dat fiindcă nu ne hotărâm oricum, iar votăm cu cine o fi fără să mai așteptăm Diaspora, ca deja sunt veniți majoritatea.
Lasă, să îl facem în casă Paștele ăsta! Poate ne doare absența Luminii într-atât, încât până la Crăciun să așteptăm Nașterea Pruncului de la noi din țară. Să fii deja la mă-ta acasă, nu în vizită!
Veneția, Malaga, Maldive, Dubai, Munchen, Amsterdam, Viena, lasă-le pentru la vară. Sau pentru niciodată. Sau fă cum vrei! Sau dă la medicină la 40 de ani sau însoară-te cu o asistentă. Așa ai șanse la valul doi de pandemie.
Când dă drumul la carantină, dacă mai țin sălciile, mă duc la bunică-mea la cimitir. E în izolare, săraca, de ceva ani. O să-i spun că și anul ăsta am sărit Floriile cam cum o săream pe ea, copil fiind, alergând prin curte, până când o scoteam din minți. O să-i spun să mă ierte. Dacă e acolo unde cred eu că e, să-mi puna ea o vorbă bună.
Semi – credincioasă cum sunt, adică botezată, dar mai puțin practicantă, și să nu zic vorba ailaltă cu “și cu… și cu sufletul în rai” râd în sinea mea: ia uite, băăă, când m-a lovit credința, în al doișpelea ceas! Iar fac târguri.
Doamne, mă scapi acu’ și promit că vin. Ce e mâine? Vinerea Mare? Nu încep așa, ca toți diasporenii fără forme legale sau ca toți asistații social, în mijlocul săptămânii. Vin Duminica asta, de Paști. Și nu vin de departe pe la Nădlac. Eu stau vizavi de Tine, chiar dacă m-am prefăcut mereu că nu aud clopotele sau toaca.
Acuma’ vin!
Cum, nu se mai poate? De ce? 🙁
Guest post by Irina Oana Haiducu
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cum am ajuns să înghițim cele mai scandaloase minciuni, cele mai tâmpite intrigi și conspirații
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
