Ieri s-a întâmplat.
Mi-am luat mai întâi inima în dinți, rucsacul de maximă urgență în spate, masca pe față și ochelarii pe nas.
În rucsac țin mereu umbrela și o traistă pentru cumpărături extra, am descoperit că e mai ușor să car portocale și făină în spate și chestiile mai ușoare, în mână.
Am ieșit pe ușă verificând de trei ori dacă am cheile la mine, nu mă înduram să o închid, spațiul meu sigur și liniștit rămânea în urmă și-n fața mea se vedea poarta, dincolo de ea strada, așa că iar băgam mâna în geantă să verific cheile cu spaimă.
Odată ajunsă pe trotuar, am început să merg timid, de parc-aș fi avut cinci ani și mă lăsase mama singură pe drum.
Rușinată, cu ochii în pământ, rareori priveam câte o mașină care trecea, ochii mei întâlneau ochii rușinați ai conducătorului auto, ne simțeam amândoi vinovați că lăsasem în urmă spațiile noastre sigure și dezinfectate.
Până la primul magazin alimentar fac trei minute, așa am ajuns, pas după pas, aproape amețind lejer de la aerul tare.
Prea mult aer, prea mult soare.
Nu era coadă la magazin, era dimineață și lumea își ține posibilitatea de a ieși pentru ore mai tîrzii, nu e grabă, și așa nimeni nu are nimic de făcut.
Eu aveam: îndesam în coș brânzeturi și paste, făină și mere, printre rafturi ne mai găseam om cu om, dar fiecare aștepta să vadă ce intenții are celălalt: dacă unul se oprea în fața conservelor cu ton, celălalt renunța să se apropie, începea să se uite lelea până când îi venea rândul să se apropie și el de tonul cu pricina.
Nu găseam broccoli, mi-am spus în sinea mea că voi merge la celălalt magazin, tot aproape de casă, îmi fixasem în cap un meniu și era musai să găsesc ce-mi trebuia.
Așa că am plătit, am îndesat totul în rucsac și am plecat hotărâtă să rezolv treaba cu broccoli.
Atunci s-a întâmplat: am dat colțul.
Dragii mei, e un colț de stradă pe care nu l-am mai văzut de o lună și ceva.
Din colțul ăla începe un bulevard cu semafoare, drumul cel larg ajunge în centrul orașului, adică la primărie, la bibliotecă etc.
M-am uitat scurt de-a lungul bulevardului și mi-am văzut de drum, adică de colțul meu pe care trebuia să-l dau.
Și m-am gândit că lumea asta e tare faină, că n-am știut să mă bucur de semafoare înainte, de drumuri și de bulevarde.
Că centrul orașului mi se părea plictisitor, nu se întâmpla mai nimic acolo, era doar plin de lume și atât.
Și m-am mai gândit că vreodată, când se va termina totul, voi reuși să merg fără spaimă pe drum și că voi scrie sau vorbi despre fiecare lucru frumos pe care-l voi vedea.
Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Te întreb pe tine, soare (Phoenix)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
