Sunt în Italia greu încercată de pierderi de vieți omenești, daunele economice sunt imense, dar mă simt la adăpost, știu că personalul sanitar de aici ar face imposibilul să mă salveze, dacă m-aș îmbolnăvi.
Și ar face-o cu respect, cu grijă, chiar dacă s-ar contamina, afirm asta dintr-un loc în care au fost contaminați peste 2000 de medici și asistente, dintr-un loc în care la un moment dat protecția civilă a chemat ”sub arme” 300 de doctori și s-au prezentat peste 3000.
Privesc însă cu îngrijorare extremă ceea ce se întâmplă în România, am copiii acolo, am prieteni, văd cum se închid spitalele unele după altele, văd cum demisionează în bloc medici și asistente.
În sinea mea, credeam că cele mai puternice orașe din țară ar trebui să aibă ce le trebuie, credeam că București, Brașov, Timișoara, Cluj au centre sanitare bine aprovizionate, nu la nivelul spitalelor din afara țării, dar mai bine decât cele din Vrancea sau din Buzău.
De ce credeam asta? Pentru că, dintotdeauna, cazurile grave din orașele mai mici se transferau acolo, în orașele mari, unde spitalele aveau medici specialiști și aparatură de calitate superioară.
Auzeam oameni care spuneau cu gravitate ”m-am tratat la București” sau ” noroc că aveam pe cineva la Cluj, m-au internat acolo”.
Descopăr acum că personalul unui spitalul din Timișoara a demisionat de teama virusului, chiar dacă nu au nici un caz deocamdată, că același lucru s-a întâmplat la Brașov, la o clinică ce urma să susțină spitalul județean, descopăr lucruri teribile.
Îi înțeleg pe medici, le înțeleg pe asistente și pe infirmiere, știu că nu au ce le trebuie, că se tem pentru viețile lor pentru că nu au cum se apăra ei înșiși de boală.
Întrebarea mea este: de ce nu au demisionat cu mulți ani în urmă, când au văzut că nu sunt materiale sanitare în spitale, când au început să dea lista cu medicamente pacienților care-și puneau viața în mâinile lor?
De ce nu au protestat atunci când au văzut că le lipsesc până și mănușile, când oamenii mureau cu zile de boli tratabile cu ușurință?
De ce nu au demisionat când au văzut că sistemul e putred, că se trăiește doar dacă dai șpagă, când au văzut că șeful de secție taie și spânzură, că directorii de spital sunt numiți politic și că îngrașă zilnic sistemul corupției?
Și mă mai întreb de ce oamenii au continuat să voteze ani la rând același partid bolnav, de ce au mers pe ideea ”fură ei, dar ceva ceva fac și pentru noi”?
Acum, la primul semn de boală, demisionează toți.
Spălarea pe mâini nu mai e de ajuns.
Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
