“Extraordinara Monica Lovinescu și minunata ei mamă Ecaterina Bălăcioiu; dureroasă, ca niște spini înfipți în carne mi se pare, de fiecare dată, când mi-o amintesc, povestea lor de dragoste, devotament și despărțire.
După ce Monica decide, în 1947, să nu se mai întoarcă în România, acaparată de bolșevici, din Occident, unde plecase cu o bursă, doamna profesoară de franceză Ecaterina Balacioiu, fosta soție a marelui critic literar Eugen Lovinescu, suferă toate ororile regimului criminal instaurat abuziv, fiind urmărită, hărțuită, terorizată, șantajată, umilită, apoi arestată și condamnată la 18 ani de muncă silnică. Femeie de 71 de ani condamnată la atâția ani de pușcărie, pentru că nu a acceptat să colaboreze și s-o determine pe Monica să se întoarcă în țară. A murit în închisoare, în 1960, după aproape doi ani de condiții inumane, timp în care i-a fost refuzat tratamentul afecțiunii de care suferea și asistență medicală. Trupul neînsuflețit i-a fost aruncat într o groapă comună.
Cele două nu s-au mai văzut niciodată și cred că a fost infernal pentru Monica nu doar să trăiască gândind că mama s-a sacrificat pentru ea, dar nici măcar să nu aibă la întoarcerea în țară un mormânt la care să se roage pentru cea care i-a scris nu mai puțin de 2500 de scrisori. Prima, chiar a două zi după ce a condus-o la trenul care avea să le despartă pentru totdeauna.
La mulți ani tuturor mamelor care știu și pot să iubească așa!”
Camelia Tabacu, jurnalist
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
