Să nu ies din casă fără mască și mănuși. Dar nicăieri nu mai există de cumpărat mască și mănuși.
Să folosesc gel dezinfectant după ce mă spăl pe mâini. Dar nicăieri nu mai există gel de cumpărat.
Să stau liniștită în casă. În timp ce alții colcăie nestingheriți aiurea pe străzi, parcuri, magazine, prelungindu-mi practic nelimitat perioada cât ar trebui să stau închisă în casă, să treacă pericolul.
Pentru o viață sănătoasă ai nevoie de un minim de 30 de minute, mișcare/plimbare în aer liber. Unde, cum?
Deficitul de vitamina D, pentru că, nu-i așa, nu vezi fărâmă de soare în casă, dăunează grav sănătății. Eh, asta e, mă sacrific, doar să fie bine.
Mănâncă zilnic fructe. Ce să aleg, când văd cu ochii mei cum tușește cineva deasupra lor, fără să pună măcar mâna la gură?
Respectă distanța între oameni, în timp ce unii îți râd în față că ești nebun.
Treaba cu salvarea nu funcționează decât dacă toți tragem în aceeași direcție. Ca regulile să producă efecte, trebuie urmate fără excepții. Doar că, de fapt, când e cel mai greu, noi tragem fiecare pentru pielea lui. Junglă. În care primii călcați în picioare sunt cei care respectă și cred în reguli, ordine, disciplină. Lucruri care uneori fac diferența între supraviețuire și dispariție.
Astăzi a trebuit să ies din casă, obligat-forțat și în cele 30 de minute fugărite între treburi, aproape am plâns că nu mă pot bucura ca omul de primăvară, liniște și copaci înfloriți.
Mi-am putut înghiți nodul de lacrimi doar gândindu-mă că nu am dreptul să risc viața nimănui, mai ales a celor care sunt cei mai vulnerabili. Vor mai fi primăveri, acum e important să trecem cu bine de asta.
sursă foto, pagina de fb a polițistului Marian Godină: “Trebuie să fii cel puțin naiv să crezi că oameni precum cei din poza asta vor sta acasă de bună voie, la îndemnul cuiva, fără să fie obligați și chiar păziți. Poza e de azi (19 martie!) de la ora 7.20 dintr-un autobuz din Brașov. Unde se duceau, ce treabă urgentă aveau la ora aia… habar nu am.”
Apoi pe lângă mine au trecut două bătrâne, agale, la plimbare, braț la braț. Una dintre ele și-a făcut cruce, la propriu, văzându-mă ca un extraterestru, mascată și cu mănuși. N-am mai rezistat și am întrebat-o “de ce, dracu, nu stați în casă?”.
Mi-a râs în nas – “nu mi-e mie frică de moarte, fetițo! Dacă vrea Dumnezeu mă ia și gata, scap.”
Mi-am înghițit al doilea nod din gât și am plecat. Ce să le mai spun?
Lucrurile au rămas neschimbate de când lumea – pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești.
Pe Anca o găsiți și aici. 
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
