Știu, este cumplit ce ni se întâmplă! Dar este felul naturii de a ne pune la locul nostru. Previzibil sau nu, ni se arată că, în fața forței naturii, suntem egali cu orice altă vietate căreia i se permite să viețuiască pe Pământ. Fie ea râmă sau dinozaur.
Orice calamitate naturală, incluzând aici și bolile pandemice, poate fi privită ca un soi de funcție „autoclean” a Pământului. Prea mulți și iresponsabili în consumarea resurselor finite de viață pe care mama Terra ni le poate asigura. Invazivi, distructivi, nesăbuiți. Dacă nu vom înțelege de bună voie că supraviețuirea speciei noastre depinde de respectul pe care îl arătăm naturii, vom înțelege în forță, durere și dezastru. Cei care au trăit măcar un fenomen meteo extrem ar putea să priceapă teoria asta. Întâmplător, ba chiar deloc, peste mine a trecut o tornadă, într-un sat din Bărăgan, atunci când noi toți știam despre tornade doar de la Teleenciclopedia. Ceilalți vor zace în continuare în ignoranță, convinși că în spatele geamurilor solide ale clădirii de birouri în care trăiesc sau în mașinile puternice pe care le conduc, sunt feriți de molime și cataclisme. Încredințați că banii le oferă imunitate. Însă nimic nu ne poate păzi de lăcomia cu care poluăm, defrișăm și mâncăm alte specii, și-o vom afla pe pielea noastră și a copiilor noștri atunci când mama natură va trebui să aleagă între ea și noi.
Iar cel mai mare dintre păcatele noastre este cumpăratul. Atât de vizibil, grotesc chiar, zilele astea. Încet și sigur, am fost înrobiți de vânzători. Suntem slugile cumpărăturilor. Bunicii noștri știau să trăiască fără să cumpere. Știau și puteau, pentru că li se permitea, să consume frunzele, boabele și poamele pământului atunci când le era vremea, dar să-și pună și în pivnițe, ghețării și poduri pentru când vremea se va urgisi.
Bunicii noștri mâncau și beau ce produceau: cartofii pe care și-i scoteau cu săpăliga din bucata lor de pământ, porumbul despănușat la marginea șanțului, cu vecinii toți cocoțați în vârful grămezii de știuleți, orătania ce și-o creșteau în bătătură, peștele pe care și-l scoteau din gârlă, vinul din teasc, laptele din țâța vacii. Noi nu mai știm și nici nu mai avem resurse s-o facem, pentru că un sistem nesătul de bani și putere a avut grijă să ne fie imposibil s-o facem. Noi cumpărăm din supermarket, standul bio. Doamne! Și depozităm în lada frigorifică, cumpărată în rate.
Trăim „bine”, avem de toate pe rafturi, în schimb ne-au fost amputate abilitățile și resursele de supraviețuire. Este nenorocire dacă se termină stocurile de făină și orez la magazin. Și chiar este! Cine mai macină azi boabe de grâu la moara din sat? Unde sunt morile din sat? Nu mai sunt! Nici oamenii nu mai au pământ. Bucățica aia sfântă de ogor din care ne hrăneam nu mai există. L-am vândut! N-am avut nicio șansă în fața globalizării, comasării, exploatării, în fața pesticidelor, a organismelor modificate genetic, a prețurilor impuse, a lanțurilor de magazine, în care acum ne înghesuim să cumpărăm… mălai.
Economie de piață. Controlată. Totul, toți suntem rotițe dintr-un mecanism nesătul, care înghite vieți și oameni și scuipă pe din dos sclavi dresați ai consumerismului. Slugi ale cardurilor, închise în case frumoase și birouri de sticlă. Turme disperate de lipsa uleiului de pe rafturi. Pentru că foamea unora de bani nu poate fi astâmpărată cu nimic. Și pentru asta ne îngrașă, ne otrăvesc și ne îmbolnăvesc, cu consimțământul nostru tacit, speculându-ne comoditatea și lipsindu-ne de alternativă.
Pruncii noștri nici nu vor concepe că odată s-a putut trăi și altfel. Încă pruncii noștri se vor bate pe resurse mai valoroase decât făina și uleiul. Se vor bate pentru aerul de respirat și apa de băut, pe care noi astăzi le otrăvim cu neghiobie. Dar natura este înțeleaptă și natura nu ne mai îndură. În ritmul în care trăim, o să vină vremea să fim noi contra ei și ea ne va supraviețui. N-am nicio îndoială! Mama Geea ne atenționează. Ne-a pus pe pauză ca să-și tragă sufletul puțin. Ne îndeamnă la mai multă smerenie în a înțelege care ne este locul, înainte să se scuture de noi, ca de niște paraziți. Dacă astăzi am avea ochi să vedem și minte să înțelegem, poate mâine am lăsa un loc sub soare și copiilor noștri! Poate…
Alte articole ale Manuelei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
