Ca toți copiii, atunci când eram mică, tare mai îmi doream să cresc! Nu-mi spusese nimeni vorba asta înțeleaptă: “Nu crește, e o capcană!” Dar, chiar dacă mi-ar fi spus-o, probabil aș fi ignorat-o. Căci, “Ah! Câte lucruri importante pot face oamenii mari!”, gândeam eu pe-atunci.
Jocul preferat al unei prietene ale mele era “de-a doamnele”. Ce înțelegea ea prin acest joc? Așeza, cu grijă, câteva ceșcuțe colorate pe farfuriuțele lor asortate și își servea prietenele cu “cafea”. De cele mai multe ori, ceșcuțele de jucărie erau goale. Dar asta nu le împiedica vreodată, pe ea sau pe prietenele ei, să “savureze” această licoare magică, așa cum văzuseră că o fac mamele lor.
Intram și eu câteodată în jocul ăsta imaginar al fetiței. Însă eram tare mândră că eu mai participam câteodată și la adevăratul “joc de-a doamnele”. Căci mătușa mea obișnuia să mă ia cu ea în vizită, atunci când mergea pe la prietenele ei.
Mi se părea fascinant cum câte una dintre aceste doamne, cea care era gazda, prepara cafeaua la ibric, apoi o lăsa puțin “să se așeze”, în timp ce camera era, treptat, învăluită în aroma amăruie. Apoi turna licoarea fierbinte, câte puțin în fiecare ceașcă, ca să aibă toate în egală măsură caimac.
De obicei, eu nu primeam cafea. Și eram destul de supărată că sunt exclusă din acest ritual pe care îl găseam atât de încântător. Trebuia să mă mulțumesc cu o farfurioară de dulceață și un pahar cu apă. Nu zic, îmi plăcea dulceața, și mai ales farfurioarele, de sticlă sau de cristal, în funcție de gazdă, însă tare mi-ar fi plăcut să beau și eu cafea, “ca doamnele”.
Citiți și Chiar nu e greu să fii o doamnă
De aceea îmi plăcea să merg, în special, la o anumită prietenă a mătușii. Ea nu-mi spunea niciodată că trebuie să mai cresc, pentru a bea cafea cu ele și, fără să mă întrebe, îmi turna și mie băutura mult dorită într-o ceșcuță de porțelan mică, mică, așa cum nu mai văzusem în nicio altă casă. Mătușa îmi făcea cu ochiul, complice, asigurându-mă că am voie să beau și mă punea să-i promit că rămâne secretul nostru.
Mătușa mea era cea mai îngăduitoare ființă din lume! Dar probabil că ăsta e principalul rol al mătușilor: să-ți dea voie să faci lucruri pentru care, cu siguranță, mama, ba chiar și bunica te-ar certa.
Și tocmai pentru că-i promisesm că păstrez secretul, nu puteam niciodată să mă laud la prietena mea fascinată de jocul “de-a doamnele”, că eu chiar beau, uneori, cafea adevărată. Dar chiar și așa, simțeam un sentiment de superioritate față de fetițele care sorbeau din ceștile lor goale.
*
– Îmi place tabietul ăsta al tău! îmi spune într-o dimineață prietena mea, în timp ce eu îmi turnam o ceașcă de cafea.
O privesc nedumerită.
-Care tabiet? Eu n-am tabieturi… îi răspund, tulburată puțin de acest gând năstrușnic al prietenei mele, care se pare că mă vedea deja o tipicară ce urma niște automatisme, care veniseră și ele, probabil, odată cu vârsta…
Ea mă privește zâmbitoare, semn că nu intenționase defel să mă jignească.
-Felul în care îți prepari cafeaua… apoi o lași puțin în ibric. Iar după, ți-o torni mereu în aceeași ceașcă.
-E ceașca mea preferată, încerc să “mă apăr” eu, privindu-mi recipientul de porțelan, cu floricele roz pastelate și margini aurii.
-Haha, nu e o acuză! Nu mă înțelege greșit! Știi că eu nu beau cafea… Știam, de aceea încetasem să-i mai ofer, atunci când venea în vizită. Sunt chiar puțin invidioasă. O savurezi cu atâta plăcere! Uite, eu n-am niciun tabiet din ăsta…
Nu m-aș fi gândit niciodată că, cafeaua mea de dimineață ar fi vreun tabiet. E drept că doar în mod excepțional sar peste cafeaua de dimineață, pe care o beau, întotdeauna, acasă.
Timp de o jumătate de oră, “nici iarba nu crește”. Nu verific mail-uri, nu ascult știri, nu îmi fac “planurile de bătaie” pe ziua respectivă. E poate singurul moment de “răsfăț” pe care mi-l ofer zilnic. Și poate unicul motiv pentru care mă bucur că am crescut…
Și da, dintre feluritele cafele care se prepară în ziua de azi, eu încă o prefer pe aceea la ibric, cu caimac și… gust de copilărie.
Aici, toate articolele Ramonei.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Dar cum să NU știți ce e ăla păstârnac și la ce se folosește?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
