În perioada 8-17 mai, peste 100 de bucătari din întreaga țară vor oferi meniuri speciale, de sezon și la prețuri fixe în cadrul unui eveniment Gault&Millau aflat la prima sa ediție. Timp de 10 zile, iubitorii de gastronomie din 13 orașe mari și destinații speciale din România vor avea parte de experiențe culinare deosebite oferite de bucătarii și restaurantele din comunitatea Gault&Millau, primul ghid gastronomic internațional de pe piața locală.
Promovarea gastronomiei din România continuă să fie o prioritate a ghidului Gault&Millau. Evaluările restaurantelor selectate în cele două ghiduri de restaurante de până acum (edițiile 2018 cu 141 de restaurante și 2019 cu 275 de restaurante) au fost realizate de o echipă de evaluatori anonimi, locali (cetățeni români și expați) și internaționali, folosindu-se aceeași metodologie de evaluare ca în toate țările în care este prezent ghidul.
Anul acesta, Gault&Millau organizează pentru prima dată în România un eveniment care are loc în multiple restaurante concomitent, pe parcursul a 10 zile – astfel, toți bucătarii și restaurantele din comunitate au primit invitația de a participa la Zilele GO-MIO, în perioada 8-17 mai 2020, prin dezvoltarea și oferirea unor meniuri speciale, de sezon, la un preț fix, disponibile doar în această perioadă.
Peste 100 de restaurante din Arad, Bacău, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța (include și Vama Veche), Craiova, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Timișoara și patru Destinații Speciale (Cincșor, Cund, Tg. Mureș, Viscri) au răspuns invitației, astfel că acestea vor fi promotori pentru ingredientele de sezon și creativitatea bucătarilor.
Pe toata durata proiectului, restaurantele participante vor oferi, fie în loc de, fie adițional față de meniurile à la carte, aceste meniuri speciale, disponibile doar în cadrul proiectului, la prețuri standard, fiecare restaurant alegând unul dintre nivelurile:
- Prânz:30|50|75RON
- Cină:50|75|100RON
Fiecare astfel de meniu conține trei feluri de mâncare (starter, fel principal și desert), iar băuturile nu sunt incluse. Fiecare restaurant poate alege ca adițional să ofere reduceri la felurile de mâncare din meniurile à la carte (minim 20% per fel de mâncare). Pentru toată durata proiectului, restaurantele participante pot oferi doar un meniu special de cină sau un meniu special de prânz & unul de cină.
Lista restaurantelor participante este disponibilă pe platforma dedicată evenimentului.
În aceeași platformă vor fi publicate meniurile speciale create de bucătari la finalul lunii martie, urmând ca tot atunci să existe posibilitatea rezervării de locuri la restaurante în perioada proiectului. La începutul lunii mai, o serie de evenimente conexe, care promovează gastronomia pe plan local (e.g. degustări de ingrediente și produse gastronomice, oferte speciale de preț pentru produse și servicii selectate), vor fi de asemenea publicate pe platforma dedicată evenimentului.
„Proiectul Zilele GO-MIO are ca scop promovarea și accesibilizarea experienței de a ieși la restaurant pentru publicul larg. Este cel bun mod de a descoperi sau chiar redescoperi un bucătar și a-i înțelege viziunea, de a petrece timp de calitate într-un restaurant selectat de noi, de a redefini actul de a merge la restaurant drept o experiență revelatoare pe mai multe dimensiuni. Astfel de proiecte sunt obișnuite și organizate cu regularitate în marile capitale ale lumii, este momentul ideal să organizăm și noi unul.”, declară Alexandru Almăjeanu, fondator, Gault&Millau România.
„Prima ediție a Zilelor GO-MIO are un scop aliniat cu misiunea noastră în România: să aducem împreună pe cei care creează și pe cei care apreciază gustul, prin identificarea, evaluarea, selectarea și promovarea experiențelor axate pe gust. Cele 10 zile de meniuri speciale au ca element comun sezonalitatea – am lansat provocarea bucătarilor să respecte acest principiu iar ei au răspuns cu entuziasm. Comunitatea noastră de bucătari și restaurante pune preț pe creativitate și mobilizează resurse semnificative pentru a face posibil acest eveniment, iar noi ne vom asigura că invitația de a merge la aceste restaurante de pe 8 pe 17 mai se face auzită în întreaga țară. Dincolo de experiențele din restaurant, dezvoltăm alături de parteneri cu valori comune o serie de alte evenimente cu temă gastronomică ce vor fi disponibile publicului larg doar în această perioadă și care vor fi divulgate mai aproape de luna mai pe platforma digitală dedicată evenimentului”, adaugă Raluca Hriţcu şi Ştefan Mortici, Country Managers Gault&Millau România.
Restaurantele participante la Zilele GO-MIO:
Arad | 3 restaurante
- Art Cafe Gallery
- Marin & Friends
- Ristorante Picasso
Bacău | 2 restaurante
- Gourmet Pizza
- Piazzetta
Brașov | 7 restaurante
- Athanasios
- Bella Muzica
- Bistro de l’Arte
- Bistro Simone
- Casa Hirscher
- Pilvax
- Poarta Schei 4
București | 54 restaurante
-
-
- 18Lounge
- Amvrosia
- Anika
- ARC Bakery
- Atelierul de Tarte
- Avalon
- Băcănia Veche The Charity Shop
- BistroMar
- Borgo Margherita
- Caramel
- Chefs Experience
- Cherhanaua Ancora
- CORKS Cozy Bar
- Dancing Lobster
- Edo Sushi
- Enotek
- Galli, rôtisserie Française
- Gastrolab Wine & Food Experience
- Grano
- Hambar Brasserie
- Haute Pepper
- Il Destino
- Il Villagio
- Ivan Pescar & Scrumbia Bar
- KAIAMO
- Kane
- KANPAI BISTRO
- La Finca Alioli
- La Pescăria Dorobanților
- La Samuelle
- M.A.T
- Mahala
- Maison des Chefs
- Maize farm to table
- Meat Busters
- Nido Kitchen & Wine
- NOEME (Bisto GUXT)
- Nomad Skybar
- NOUA. bucătărie românească
- Pasterra Wine & Pasta Bar
- Pata Negra Copas Y Tapas
- Piccolo Mondo
- PizzaMania
- Relais & Châteaux Le Bistrot Français
- Rocca by The Jar
- Sardin
- Sushi Room
- Taj Indian Restaurant
- Tasting Room
- Unico Vero
- Voilà, le Bistrot
- Yoshi
- Zexe Braserie
- Zexe Zahanaua Gastronomică Icoanei
Cluj-Napoca | 16 restaurante
-
-
- 25th Downtown Flavours
- Baracca
- Bujole
- Casa Boema
- Chios Social Lounge
- Cimbru
- eggcetera
- Fragment
- Hermania
- Indigo
- Manger
- Olivo Caffe&Bistro
- People
- Samsara FoodHouse
- Tokyo
- Via
-
Constanța și Vama Veche | 4 restaurante
-
-
-
- Le Premier
- Pizzico
- Scapino
- Bolo Steakhouse (Vama Veche)
-
-
Craiova | 4 restaurante
-
-
-
-
- Craft
- Excelsior
- Nobel Cuisine
- The Manor
-
-
-
Iași | 4 restaurante
-
-
-
-
-
- Corrido
- Cuib
- Krud Braserie
- Panoramic
-
-
-
-
Oradea | 2 restaurante
-
-
-
-
-
-
- Steak HUB
- VIA29
-
-
-
-
-
Pitești | 2 restaurante
-
-
-
-
-
-
-
- Bibliotheque – Coffe, Wine &F ood Bistro
- Casa Sattler
-
-
-
-
-
-
Ploiești | 2 restaurante
-
-
-
-
-
-
-
-
- Akua Garden
- Doma Urban Bistro
-
-
-
-
-
-
-
Sibiu | 6 restaurante
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Cafe Wien
- Hochmeister delikat’essen
- Jules Bistro
- Kulinarium
- She’s Green
- Syndicat Gourmet
-
-
-
-
-
-
-
-
Timișoara | 4 restaurante
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Caruso
- La Calul Alb
- Merlot
- Vinto Gastro Wine Bar
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Destinații speciale | 4 restaurante
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Cincșor. Transilvania. Case de oaspeți
- Privo
- Valea Verde
- Viscri 32 – White Barn & Blue House
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Despre Gault&Millau – Ghidul Galben
Gault&Millau este primul ghid internațional gastronomic care intră pe piața românească.
Ghidul a fost publicat mai întâi în Franța acum 50 de ani de doi jurnaliști pasionați – Henri Gault și Christian Millau – și s-a făcut cunoscut prin susținerea reprezentanților noii bucătării franceze precum Paul Bocuse sau frații TroisGros. În timp, ghidul a cunoscut un success internațional, Gault&Millau fiind acum prezent în peste 20 de țări și 5 continente.
În România, Gault&Millau își propune explorarea bucatariei locale prin evaluarea calității, creativității și autenticității descoperite în restaurantele locale.
-
Citiţi şi
La passion de Dodin Bouffant / The Taste of Things
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.