Filmele cu gangsteri reprezintă pentru Guy Ritchie ceea ce era cubismul pentru Picasso. După ce-a explorat alte genuri cinematografice la Disney, cineastul britanic revine la prima sa dragoste cu o simpatică fabulă londoneză. Să vedem, totuși, dacă The Gentlemen se ridică la nivelul aspirațiilor din titlu.
Filmorgrafia lui Guy Ritchie a fost marcată atât de succese, cât și de mici rateuri. După două pelicule cu Sherlock Holmes și una cu Aladdin, cineastul s-a aplecat asupra primelor sale pasiuni: crima organizată și upercuturile. Între Lock, Stock and Two Smoking Barrels și Snatch, The Gentlemen este un divertisment plin de glamour. Așadar, facem cunoștință cu «baronul drogurilor», Mickey Pearson (Matthew McConaughey), un american care și-a construit la Londra o mega-afacere din traficul de marijuana. Odată ce zvonul că este în căutare de potențiali înlocuitori pentru a ieși din schemă se răspândește, se declanșează un război incendiar. Londra devine, prin urmare, teatrul de operațiuni pentru numeroasele clanuri din această metropolă.
Realizatorul mixează, într-un veritabil cocktail, mita, șantajul și amenințările. În ‘jungla urbană’, se aliniază amicii și inamicii de ieri și de azi. Odată intrați în universul ‘gangsterilor cu stil’, descoperim povestea lui Mickey Pearson (Matthew McConaughey), care a obosit să se ocupe de imperiul său de marijuana și vrea să renunţe la tot. Totuși, «baronul drogurilor» își dă seama că renunțarea nu va fi atât de ușoară, abia atunci când «colegii-gangsteri» încep să conspire împotriva lui pentru a-i lua afacerea. Prin urmare, pe urmele lui Pearson pornesc bande de chinezi, oligarhi ruși, Mosadul şi un grup local de mici gangsteri și bătăuși britanici de cartier, echipați în trening. Acestora li se alătură și un redactor care vrea să publice povestea „pătată” a acestui baron.
Scenariul stufos se ițește pe mai multe planuri, urmărind și cele patru bande pornite pe urma baronului Mickey Pearson (care vrea să renunțe la afacerile ilicite cu marijuana), cât și alte intrigi secundare. Întreaga narațiune e prezentată de un veros jurnalist de investigație, întrupat de nimeni altul decât fermecătorul Hugh Grant. Ca un veritabil observator britanic à la Sherlock Holmes, observă faptele din umbră și face deducții. Unghiul de vedere al acestuia nuanțează firul narativ. Relatarea pe care o face publicului, dar mai ales lui Ray (Charlie Hunnam), mâna dreaptă a lui Pearson, e cu interesul de a obține un avantaj financiar – vrea 20 de milioane dolari pentru a nu divulga toate secretele pe care le știe despre acest baron, secrete aflate în urma muncii lui de investigaţie. Bunăoară, plonjăm în mijlocul unei organizații criminale, iar cineastul ne livrează un lungmetraj în care a adăugat elemente ce aparțin genului care l-a făcut celebru (urmăriri, bătăi, șantaj, otrăviri, multe împușcături), dar există și momente în care personajele devin reflexive. Montajul (James Herbert & Paul Mchliss) dinamic alternează scenele de urmărire contracronometru cu cele de umor negru, adăugând și câte-un twist/întorsătură a situației.
The Gentlemen captivează spectatorul, fără să se piardă în detaliile acestei narațiuni cinematografice, Guy Ritchie ne menține atenția vie grație scenelor în care se confruntă Hugh Grant și Charlie Hunnam. Cu abilitate scenaristică, realizatorul a joglat între diferitele situații cu ajutorul alternanțelor flashback – flashforward. Film în film, The Gentlemen sparge al patrulea perete și se amuză pe seama codurilor genului. Imaginea (Alan Stewart) îngrijită răsfață retina spectatorilor, iar umorul british mai relaxează situațiile încordate de pe ecran. De altfel, contribuția lui Charlie Hunnam este esențială – schimbul de replici dintre el și Hugh Grant se transformă într-o veritabilă „jucărie de vorbe”. Acest „domn” – Raymond (Hunmann) – nu vrea ‘să se păteze pe mâini’ cu consumatori de droguri tari și care preferă să negocieze înainte să tragă cu mitraliera. Hugh Grant, obișnuit cu partiturile din comediile romantice, se reinventează aici în postura verosului jurnalist, care coordonează narațiunea. Apoi, Matthew McConaughey ar fi credibil în rolul gentlemanului desăvârşit, al cărui punct forte e calmul imperturbabil (dar şi dragostea, respectul faţă de soţie) și la care se face referire chiar în titlu, dacă nu ar arăta precum un cowboy (Mickey Pearson: „There’s only one rule in the jungle: when the lion’s hungry, he eats! ”/ Nu există decât o singură regulă în junglă: când leului îi e foame, mănâncă!”). Michelle Dockery reușește să se impună în această distribuție, preponderent masculină, și conferă o nouă dimensiune poveștii încărcate de testosteron. Demna moștenitoare din Downton Abbey e o sofisticată tigroaică, care pătrunde în garaj încălțată în pantofi Louboutin și le servește șampanie cliențilora a căror mașină nu e gata. Trebuie subliniată munca alături de Chris Benstead pentru muzica originală, care e preluată și prelucrată după ilustrația sonoră din celebrele filme western. Totuși, coloana sonoră oscilează între rock-ul englezesc și bluegrass american, în deplin acord cu toate aparițiile de criminali dandy.
Guy Ritchie își reinvestește primele sale pasiuni și dă la iveală o comedie postmodernă în care narațiunea e băgată în malaxor, pusă în abis pentru o mai bună distanțare de propriile sale povești (metaficționale). Puterea ficțiunii se vede în permanentele manipulări de pe ecran. The Gentlemen rămâne un film care își pune în valoare actorii distribuiți în contre-emploi (roluri deosebite de tiparele interpretative consacrate în timp), păstrând dimensiunea «meta» (îndeosebi la titlu) indicând întoarcerea la surse a lui Guy Ritchie: acțiunea și umorul negru.
Regia: Guy Ritchie
Scenariul: Guy Ritchie
Imaginea: Alan Stewart
Montajul: James Herbert, Paul Mchliss
Muzica: Christopher Benstead
Distribuția:
Matthew McConaughey – Michael Pearson
Michelle Dockery – Rosalind Pearson
Hugh Grant – Fletcher
Charlie Hunnam – Ray
Henry Golding – Dry Eye
Durata: 1h53
Citiţi şi
Două minute și jumătate să reaprinzi o dragoste veche
The Undoing – bârfe din viața celor bogați
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
