Până când?

3 February 2020

Nu știu de ce nouă, oamenilor, zici că ne face plăcere să ne complacem în situații care ne fac nefericiți. Ne risipim ani din viața noastră scurtă în anumite circumstanțe din care orice om sănătos la cap ar fugi de-ar mânca pământul. Dar nu, noi nu putem renunța… la o relație, o căsnicie, o viață mizerabilă, care nu are șanse să mai fie reparată și știm asta dar, totuși… încercăm, nu?

Până când? Asta-i întrebarea tipică pusă de toți. Până când? Păi… trebuia să te oprești demult, dar încăpățânarea ta prostească te mai ține o lună, un an.. probabil până atunci când cineva te va distruge atât de mult, încât devii indestructibil. Până atunci când cineva îți deschide ochii și te face, forțat, dar te face să vezi realitatea, să îți vezi valoarea și să înțelegi că singurul responsabil pentru fericirea ta ești tu, singurul la care nu trebuie să renunți ești tu, singurul de la care trebuie să ai așteptări ești tu!

© Yelena Sidorova

Oamenii mint, renunță, uită, dezamăgesc. Oameni pentru care ai renunțat la orice de dragul lor, ajung să renunțe la tine fără o explicație măcar… și ce dacă? Plecarea lor nu înseamnă că povestea ta a luat sfârșit, ci doar partea lor în povestea ta a luat sfârșit! Dacă a renunțat la tine, nu înseamnă nici pe departe că și tu trebuie să renunți la tine. Acceptă situația așa cum este, nu mai rupe bucăți din tine pentru oameni care nu observă asta. Nu îți fă tie răul pe care nu l-ai face altora. Nu te distruge pentru oameni care nu ți-ar pansa o simplă rană. Nu îți pune viața pe pauză pentru oameni care și-o trăiesc din plin în timp ce tu nu mai știi să trăiești.

Citește și Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei

Doare? Ah, da, cu siguranță doare. Uneori poți chiar să juri că nu o să îți treacă niciodată. Alteori simți că nu ai aer și te tentează să te întorci. Mai sunt și momentele în care creierașul tău, cumva, vrea să te convingă că era bine și așa rău cum era… dar ia-ți bagajul cu amintirile frumoase și lecțiile pe care le-ai învățat, ia și dezamăgirile, că tot ale tale sunt, ia și durerea cu tine, ia tot ce crezi că ai nevoie și nu te mai întoarce. Ia-ți durerea aia în brațe, de mână, dacă e nevoie, și las-o să îți mănânce sufletul o perioadă, dar apoi învață să trăiești pentru tine, pentru fericirea ta… și, când va fi momentul, pentru omul care îți va merita timpul, pentru cel care îți oferă motive să lupți alături de el, nu cu el. Pentru cel care te face să înnebunești de fericire, nu de dor. Pentru cel care înțelege nevoile și durerile tale, nu doar se preface că le ascultă. Pentru cel care va avea loc în viața ta doar atunci când tu decizi că meriți ce-i mai bun.

P.S. Dacă ai putere să “ tragi” de ceva ce nu te face fericit, cu siguranță ai și puterea necesară să-i pui capăt.

Guest post by Bianca B.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Oamenii vor să fie fericiţi, dar…

Eseu despre trezire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro