O lovitură ‘de grație’ a oferit cineastul Bong Joon-Ho odată cu Parasite, care a câștigat premiul Palme d’Or, în 2019, la Festivalul de Film de la Cannes (nici nu e de mirare dacă mexicanul Alejandro González Iñárritu a fost Președintele Juriului acestei ediții). Realizatorul face parte din elita ‘Noului Val’ al cinematografiei coreene, alături de Park Chan-Wook, Hang San-So sau Kim Ki-duk. Flirtând cu cinemaul de gen – thriller – (Memories of Murders, The Host și Snowpiercer), Bong Joon-Ho a realizat, în egală măsură, și o dramă intimistă, cu accente de film polițist – Mother (proiectat în cadrul secțiunii Un certain regard , la Cannes, în 2009). De-a lungul timpului, cineastul a împletit cu dibăcie thriller-ul și drama rurală, a folosit genuri și tonalități felurite, dar a păstrat mereu acceași schemă.
În Parasite, Bong Joon-Ho reinventează clasicul «film de casă», cu relațiile venale dintre angajatori și personalul de serviciu și livrează publicului un thriller cu un ritm nebunesc, fără să scape din vedere observațiile despre societatea coreeană. Parasite aduce un punct de vedere inedit, cu o scriitură (scenariul) progresivă, în care loviturile de teatru se țin lanț, într-o atmosferă violentă până la derută. S-ar putea rezuma chiar la o ‘luptă de clasă dusă până la moarte’. Prin urmare, Parasite devine o comedie neagră, cu accente de thriller, care descrie violența generată de inegalitățile sociale din lumea coreeană contemporană. Temele favorite ale acestui cineast au fost: familia și valorile solidarității contra adversității. Realizatorul a înlocuit, în Parasite, monstrul apocaliptic (din The Host, 2006) și a lăsat loc precarității economice care-i strânge laolaltă pe cei mai săraci. Așadar, solidaritatea și complementaritatea fiecăruia contra adversarului rămâne un motiv comun. Personajele lui Bong Joon-Ho dau dovadă de un soi de fervoare comunicativă, iar actorul său fetiș, Song Kang-Ho, aduce și o (necesară) notă de umor.
Așadar, membrii familiei lui Ki-Taek au o relație apropiată, dar toți patru sunt șomeri. Într-o zi, se ivește o oportunitate pentru fiul cel mare, Ki-Woo. Acesta e recomandat de către prietenul său – student la o universitate de prestigiu – pentru un post de “meditator” (profesor-preparator de limba engleză) la o familie bogată (înavuțire datorată boom-ului economic din 2010). În speranța unui venit consistent și constant pentru familia sa, Ki-Woo se îndreaptă spre casa familiei Park pentru un interviu. Acolo, o întâlnește pe adolescenta Yeon-Kyo, frumoasa moștenitoare a acestui “imperiu”. După această primă întâlnire, cele două familii se trezesc în miezul unor situații incontrolabile. Bunăoară, patru inși dintr-o familie săracă (tată, mamă, fiică, fiu) urzesc planuri care să-i ajute să scape de la subsolul (ca o cloacă) în care viețuiau. Cum vor profita de naivitatea bogătașilor ne vom lămuri urmărind cele 132 de minute ale peliculei.
Reprezentarea civilizației, așa cum apărea la Bong Joon-Ho, în Snowpiercer, era una a «schemei piramidale», în care fiecare individ își testează limitele pentru a trece la un nivel superior al existenței. Acum, în noua peliculă, nu mai funcționează simbolistica de natură S.F., iar camera de filmare surprinde o familie de “lasă-mă-să-te-las” care nu are altă speranță decât aceea de a “fura” de la cei mai bogați. Așadar, membrii familiei Ki-Taek (Kim Ki-Taek, soția lui, Chung-Sook, fiul, Ki-Woo, și fiica, Ki-Jeong), din Seul-ul contempran, au o viziunea asupra vieții dictată de determinismul social. În mai puțin de o jumătate de oră – înainte de desfășurarea propriu-zisă -, întreaga mecanică machiavelică nu mai surprinde pe nimeni. Publicul are timpul necesar să se atașeze de aceste personaje înainte de a-și face griji în ceea ce privește limitele morale. Situațiile se tot agravează, suspansul filmului nu face altceva decât să mărească nivelul așteptărilor (la graniță cu oroarea), iar pelicula atinge praguri kafkiene. Parasite ne oferă posibilitatea de a privi stratificările sociale, dintr-o casă burgheză, din perspectiva spațială, într-o peliculă în care metaforele vizuale sunt la vedere.
Cel mai bun film în limbă străină
„Les misérables” (Franţa), de Ladj Ly
„Dolor y gloria” (Spania), de Pedro Almodóvar
„Parasite” (Coreea de Sud), de Bong Joon-ho – câştigător
„Portrait de la jeune fille en feu” (Franţa), de Céline Sciamma
„The Farewell” (China), de Lulu Wang
Împărțirea topografică a casei (din cartierul luxos )joacă un rol esențial în acest film. În prim-plan, există un singur scop: cucerirea casei Park de către cei patru Ki-Taek, dar și duplicitatea necesară pentru dobândirea unor posturi-cheie (profesor îndrumător al copiilor, șofer, guvernantă) din acel « cămin-țintă ». Replicile fiului devin explicite: «E atât de metaforic!» , aproape demonstrative în această alegorie cinematogarfică de sorginte asiatică, în care e filmată o adevărată “inteligență colectivă în acțiune”. Cineastul lasă la vedere manipularea, raporturile de forță și liniile de acțiune trasate cu abilitatea uni păianjen ce-și țese plasa. Printre ‘paraziții’ prezenți în acel cămin, regăsim redublarea metaforică necesară. Nodul narativ se țese în profunzime, de o limpezime aproape jenantă, iar frumusețea vizuală transpune și mai clar satira socială. Bong Joon-Ho mânuiește cu măiestrie șarja politică: filmul se organizează în jurul figurii unui indian, simbol al influenței americane asupra elitelor coreene, dar, în egală măsură, și întruparea violenței, fructul exploatării. Subtilitatea autorului a cochetat – la limită – cu oroarea (sângele ca simbol al conștiinței pătate), dar congruentă cu amploarea criticii sociale adresate societății din care face parte. Chiar dacă a început ca o comedie lejeră, apoi a virat spre genul coroziv, ajungând la angoasă (comedie neagră) și dramă cu o profundă viziune pesimistă asupra societății sud-coreene. Acest «Korean Dream» descrie o lume (a noastră) care, privată de un ideal politic credibil și de o viziune morală asupra raporturilor morale, se întoarce la sălbăticia din care s-a extras și riscă să se închidă, astfel, într-o spirală din care nu se poate ieși decât prin amputare.
Regia: Bong Joon-Ho
Scenariul: Bong Joon-Ho, Han Jin Woon
Imaginea: Hong Kyung-Pyo
Decorurile: Lee Ha-Jun
Costumele: Choi Se-Yeon
Sunetul: Tae-young Choi
Montajul: Jim-mo Yang
Muzica: Jaeil Jung
Distribuția :
Song Kang-Ho – Ki-Taek
Lee Sun-kyun – Mr. Park
Cho Yeo-jeong – Yeon-Kyo
Choi Woo-sik – Ki-Woo
Park So-Dam – Ki-Jung
Lee Jeong-eun – Moon-Gwang
Chang Hyae Jun – Chung-Sook
Durata: 2h12
Citiți și Câștigătorii Globurilor de Aur 2020
Citiţi şi
Un alt fel de ‘cină de gală’ – The Menu
O răceală abisală – The World After Us
Anatomie d’une chute / Anatomy of a Fall
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
