Momentul ăla când știi că dormi, dar și că ești trează, suficient de trează să vezi cum dormi, să te mai bucuri de câteva clipe de somn, îndeajuns de adormită să-ți mai imaginezi că vizezi ceva frumos, o invenție a unui moment preferat poate. Încolăcită printre așternuturi, cu picioarele abia încălzite după ce-o noapte au stat pe afară, cu gândul la cafeaua opărită și răcită cu cuburi de gheață, îndulcită cu miere și mici bucățele de ceară, aștept să deschid ochii.
Zilele astea n-am fost cea mai matinală persoană dintre toate câte pot fi, nu mi-a mai plăcut să mă trezesc cu noaptea în cap doar așa, de dragul proverbului și pentru ascultarea lui. Mă gândesc că poate nu mai corespunde nici ăsta lumii în care trăim acum, de nu se întâmplă nimic oricând de devreme m-aș trezi sau poate, pentru consolarea mea să-mi spun, că dacă nu ajung prea departe, înseamnă că n-am treabă pe-acolo.
Și, în sfârșit, a fost seară, a fost dimineață: ziua a treia – a îndoielilor.
Încep să se risipească aburii, încep să se vadă, de fapt, să nu se vadă zilele care vor urma. Toate emoțiile din ultimele zile, emoții care ți-au anesteziat gândurile, dispar treptat. Cum tolerăm incertitudinea? Până acum totul a fost listat, cu punct și virgulă, după rețetar, conform tendințelor, le știam pe toate: mâncare multă sau ”echilibrată”, sofisticată sau tradițională, ușoară sau grea, rude care te iubesc deodată sau nu te iubesc nici măcar, surprize despre care știai destul, aceeași dorință care nu se mai împlinește din moment ce tot pe aia ți-o pui, același sentiment ”bine că s-a terminat, următorul va fi mai bun”, bani cheltuiți pe mofturi aruncate la tomberon, pe dorințe care niciodată n-au fost ale tale, același clișeu al ”omului de sărbători”, se fac deja destule glume pe seama lui, se patologizează, curând vom avea și mici tratate despre cum să previi îmbolnăvirea de sărbători etc.
Autoîndeplinirea profețiilor, cerc vicios, pattern, oricum i-am spune, fiecare dintre noi avem un tipar al finalului, așa pare de la distanță deci mă iertați dacă generalizez.
A trecut, ce vom face cu următoarele, îs o grămadă, până la următorul final e cale lungă.
Eu? Incertitudinea nicicând n-am suportat-o bine, dar cu toate acestea de prea puține ori am știut ce vreau.
Citiți și Tristețea de după… bucurie
Fericiți știutorii a ceea ce vor, ar afirma un alt fel de biblie. Fericiți și demni de toată considerația lumii.
Nefericiți cei ce cred că știu ce vor, când faptele lor spun cu totul altceva, replică viața.
Pe Simona o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
