A fost odată ca niciodată. Aşa încep toate poveştile cu final fericit. Şi povestea de faţă începe tot cu un “a fost odată”, dar încă nu a ajuns la final şi nici nu ştiu dacă va fi unul fericit. Iar şansele ca finalul sa fie fericit sunt slabe, pentru că am auzit de prea multe ori că nu îţi poti clădi fericirea pe neferirirea altcuiva.
L-am cunoscut în studenţie, după ce încheiasem o relaţie lungă, când nu îmi doream altceva decât să îmi fac de cap, voiam să gust din tot ceea ce îmi putea oferi viaţa şi anii tinereţii. Da, era căsătorit. Avea şi un copil. Ne despart 17 ani. Mi-am propus să nu mă îndrăgostesc, mai ales că eram perfect conştientă de statutul meu. Drept urmare, am avut şi altă relaţie pe lângă. Oarecum mi se părea corect, atâta timp cât şi el işi petrecea timpul acasă, în familie. Dar ne-am îndrăgostit, şi eu, şi el.
Nu mi-am permis luxul de a visa, deşi am avut nopţi albe cu scăpări, în care visam să îl am alături mereu. Şi-a mai dorit un copil şi l-a avut, în timpul relaţiei noastre. În seara în care s-a născut al doilea lui copil a fost cu mine într-o cameră de hotel. Am suferit teribil. Nopţile albe în care visam la finaluri fericite s-au transformat în nopţi cu lacrimi şi durere fizică. Ştiam în adâncul sufletului că nu va fi niciodată bărbatul unei singure femei, dar speranţa moare ultima. Şi acel moment a venit, luând forma unei secretare noi, care stârnea fantezii ce trebuiau să devină realitate.
După mai bine de trei ani… ne-am spus un dureros “adio”. Am păstrat legătura, internetul ne-a fost alături de la primul “salut” şi nu ne-a abandonat niciodată. Eu m-am căsătorit, secretara a plecat. Eu am decis să divorţez, el a venit la chemarea mea. Alte câteva luni de sex nebun, alt “adio”. Eu m-am recăsătorit. Un copil. Al doilea. El a divorţat.
În ziua în care am aflat de divorţul lui şi în perioada următoare am suferit mai mult decât la propriul meu divorţ. Voiam să las tot şi să zbor la el. Să îi fiu alături. Eram şocată că după atâţia ani mai există asemenea sentimente pentru el. M-am uitat în jurul meu şi mi-am impus să mă detaşez, să ignor tot. Cu greu, am reuşit. Apoi, internetul bată-l vina, m-a informat că are o relaţie. Lovitură în stomac. Unfollow. Pauză. Niciun semn. Uitare.
Au mai trecut câţiva ani şi probleme au început să apară între mine şi soţul meu. Probleme pe care nu le mai puteam ignora. Eram nefericită, nu aveam parte de dragoste, afecţiune, sex. Eram şi atât. Într-un moment de egoism maxim am pus mâna pe telefon: te aștept miercuri, am nevoie de sex, sexul de pe vremuri. Nu m-am gândit nici la soţul meu şi nici la relaţia lui. A venit. Culmea e că încheiase relaţia cu câteva zile înainte de mesajul meu.
De atunci tot vine, câteodată plec şi eu. Ne iubim. Fără declaraţii de dragoste, dar se simte în aer, în gesturi, în tot ceea ce facem unul pentru celălalt. Şi sexul e fantastic. Îmi oferă căldura şi atenţia de care nu am avut parte niciodată acasă. Timpul se dilată. Suferinţa la desparţire nu poate fi pusă în cuvinte. Suferinţa este prezentă mereu: el suferă că e singur, şi conştiinţa nu îl lasă să îmi spună cât de mult mă vrea. Eu sufăr pentru că nu îmi pot dezbina familia, acasă sunt nefericită, iar după fiecare despărţire sufăr după el. Sunt ruptă în bucăţi şi nu ştiu cum să le lipesc la loc. I-am spus în glumă că mai avem nevoie de 15 ani ca să fim amândoi singuri şi să ne bucurăm împreună de viaţă. Dar să aştept încă 15 ani? Mi-e frică că e prea târziu…
Aruncaţi cu pietre. Am fost amantă şi sunt soţie adulteră. Iubesc fără a ţine cont de valori şi de sufletele altora. Îmi maschez suferinţa şi îmi trăiesc dragostea pe ascuns în camere de hotel pe fugă. Sunt o femeie duplicitară care îşi calculează mereu mutările întocmai ca un maestru de şah. Sunt fericită şi sufăr în acelaşi timp într-un rollercoaster de trăiri. Visez înainte să adorm şi fac mereu planuri. Mă amăgesc că situaţia de faţă este pentru binele copiilor şi mă rog să ia altcineva decizia corectă în locul meu. Nu pot renunţa la el. Este drogul meu, singurul bărbat care s-a lipit de sufletul meu şi a rămas acolo. Este înger şi demon. Viaţa îmi va da pedeapsa. Dar până atunci îmi plănuiesc următoarea întîlnire şi fluturi îmi invadează stomacul. Deci, să trăim, zic!
O Evă
Continuarea aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.