Jean Rhys decupează din romanul “Jane Eyre” sinistrul personaj al nebunei din turn, prima soţie a bărbatului iubit de eroină, şi îi oferă o biografie tulburătoare. Rezultatul acestei reconstituiri, “Întinsa mare a Sargaselor”, este un prequel* la cartea celei mai prolifice surori Bronte şi totodată mărturia amară a unei feminităţi pe care marginalizarea socială a împins-o la dezintegrare. Antoinette Cosway este frumoasa descendentă a unei nobile familii engleze din Jamaica secolului XIX. Mama să este creolă, în timp ce tatăl este un aristocrat britanic pe care emanciparea sclavilor negri îl aduce la ruină. Antoinette trăieşte frântă între două lumi conflictuale. Aparţine de drept fiecăreia în parte, dar, cum acestea sunt imposibil de reconciliat, şansele de a-şi găsi locul printre oameni şi echilibrul interior sunt foarte mici. Încă din copilărie este condamnată la o existenţă însingurată în mijlocul tensiunilor dintre populaţia indigenă şi coloniştii aflaţi în declin. Cândva somptuosul conac al familiei e năruit de sărăcie şi de indiferenţa flămândă a vegetaţiei caraibiene. Tatăl lui Antoinette moare, iar ea supravieţuieşte unei mame reci care se recăsătoreşte şi sucombă în nebunie. Spaţiul în care creşte este sălbatic şi ameţitor precum o reverie, rupt de reperele lumii care “se întâmplă”. În acest hăţiş senzual soseşte Rochester, fiul rătăcitor al unui tată care nu-l iubeşte, aflat în căutarea unei femei cu o dotă deloc neglijabilă. Căsătoria lor începe prin a fi una de complezenţă. Însă, uşor-uşor, Rochester este sedus de farmecul eretic al soţiei sale, iar între cei doi se naşte o dragoste pasională. Prăbuşirea începe atunci când tânărul primeşte un avertisment insidios de la vărul lui Antoinette cum că aceasta i-ar fi infidelă.
Oricât de odios se manifestă bărbatul, psihologia sa e cu atât mai interesantă cu cât este expresia mediului şi a sexului său. El este deopotrivă emblema infatuării coloniale din epoca victoriană şi bărbatul pentru care statutul de fiinţă umană al femeii este o aiureală cu potenţial destabilizator. Dar anglocentrismul şi machismul au ambele la origine străvechiul instinct falic al posedării şi botezării necunoscutului care sperie. El i se adresează lui Antoinette pe numele “Bertha” şi apoi “Marionette”, intensificând criza de identitate a femeii. O înşală fără ca acest lucru să i se pară condamnabil. Iar în final o duce în Anglia, deşi ştie că acţionează împotriva voinţei şi confortului ei psihic, şi o încuie în mansarda castelului său. În concluzie, preferă să dispună de Antoinette decât să accepte revoluţiile pe care pasiunea pentru ea le-ar declanşa în fiinţa lui. Raţiunea şi stăpânirea de sine triumfă, iar în peisajul englezesc al simetriilor plictisitoare îşi va face intrarea Jane Eyre, viitoarea soţie a lui Lord Rochester, atât de placid-asexuată în comparaţie cu tenebroasa Antoinette. Nebunia “Berthei” nu este o tară, ci stigmatul pus de un aşa-zis om normal asupra sensibilităţii nesupuse bunului-simţ britanic. Ea are luciditatea curajoasă a celor care, excluşi din convenţie, se distrug pe ei înşişi. Dezrădăcinată şi izolată de noţiunile de bază ale realităţii tangibile, Antoinette dă foc castelului şi se aruncă în flăcări, îmbrăţişând moartea ca o întoarcere acasă.
prequel* – lucrare care completează o altă lucrare realizată anterior; în care acțiunea are loc înainte de povestea originală. Cuvântul este format din prefixul din limba latină „pre-” (cu sensul de înainte, la fel ca în română) și din termenul englez sequel care provine din latinescul sequella, cu sensul de „care urmează” sau „continuare”.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
